Actualitate

Vine gerul. Ce facem cu boschetarii?

La Chişinău există câteva centre care adăpostesc sute de boschetari pe timp de noapte. Cu toate acestea, conform datelor statistice, circa cinci-şase mii de persoane sunt nevoite să doarmă în stradă, chiar pe un ger de minus 15 grade Celsius…

Primăria municipiului Chişinău coordonează activitatea Centrului din strada Haltei, destinat pentru găzduirea şi orientarea persoanelor fără un domiciliu stabil. Acest centru are o capacitate de 70 de locuri, dar s-a întâmplat să adăpostească de două ori mai multe persoane. „Odată cu răcirea vremii, boschetarii vin singuri la noi sau sunt aduşi de autospeciala Spitalului de Urgenţă. Aici li se acordă asistenţă socială, hrană, un pat, duş, consultanţă juridică şi medicală. Îi ajutăm să se integreze în familie sau să-şi perfecteze actele de identitate”, ne-a spus directorul centrului, Iurie Ursu. Centrul este finanţat de Consiliul municipal. „Suntem ajutaţi şi de diferiţi agenţi economici şi organizaţii de binefacere neguvernamentale, care ne aduc haine”, a mai spus I. Ursu.

Clienţi fideli

Un alt loc popular printre boschetari este Centrul de triere, o subdiviziune structurală a Comisariatului General de Poliţie.

Ilie este un client fidel al acestui centru. Nu-i place să vorbească despre situaţia în care se află acum. „Vin aici din anul 2006. Am avut două case, am fost căsătorit, dar mi-a murit nevasta şi am rămas fără niciun loc de trai”. L-am întâlnit în aceeaşi cameră şi pe Gheorghe, care a stat 28 de ani în puşcărie, iar când a fost eliberat copiii săi nu au mai dorit să ştie de el. Alături de el, pe patul comun şi mare cât camera, stătea şi Costea. El a fost dat afară din casă de sora sa.

Preoţi şi studenţi de la Academia Teologică vin în fiecare dimineaţă şi le aduc câte o gustare. Le mai aduc şi ciorapi, mănuşi, haine calde. Vreo şase saci de haine au fost donate şi de Biserica Catolică.

Pat cu încălzire, ceai şi o gustare

„Sub patul pe care dorm ei trec ţevile care încălzesc încăperea. Dimineaţa le oferim câte o cană de ceai”, spune Igor Călugăr, şeful centrului. „Vin benevol la noi, pentru că ştiu că-i primim. Noi însă facem şi razii pe timp de noapte. Capacitatea centrului este de 53 de persoane. Le permitem să înnopteze şi pe coridoare, dacă sunt mai mulţi şi, oricum, mai cald le va fi aici decât în stradă”, mai spune şeful Centrului de triere.

Persoanele găsite pe străzile Chişinăului sunt reţinute pentru trei ore, atât prevede legea. Mai apoi – rămân doar dacă vor. „Avem un registru special în care îi înscriem şi, în cazul în care sunt de acord să rămână peste noapte, semnează un act. În primele nouă luni ale anului curent avem 1564 de persoane documentate”, a precizat Igor Călugăr.

Potrivit lui, a existat o iniţiativă de a-i încadra în câmpul muncii, dar boschetarii au refuzat să lucreze. „Ei mai bine strâng carton, sticle şi fier uzat. O altă problemă este că nu au nici acte de identitate, pentru că nu au un loc permanent de trai. Însă orice angajator va solicita actul de identitate. E un cerc vicios”, crede I. Călugăr.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *