Cultură

VISUL DOCHIEI, POEM ÎNTR-UN ACT. OŞTENII NOŞTRI. COMEDIE ÎN TREI ACTE

Apoi, chiar dacă ne-am fi luat osteneala de-a face cu dragă inimă pomelnicul celor morţi, totuşi n-am prea fi avut ce să spunem în rău sau în bine. Dl Frederic Damé ca om are calitatea de a crede că proprietatea literară se stinge dincolo de marginile Franţei. Sosit la noi și având, se vede, în geamantan câteva piese franţuzeşti, le-au supus unui tratament pe care au avut ocazia de a-1 învăţa în chiar ţara noastră.

D-sa s-a folosit de lecţiile marelui autor naţional, a aceluia care este Ponsard, Tacitus și Max Müller al României într-o persoană, istoric, arheolog, autor dramatic, prelector la Ateneu, academic, profesor de universitate, director de liceu privat etc., etc., care fiind dus la congresul arheologilor ca delegat tocmai la Stockholm şi-au îndeplinit delegaţiunea trimiţând lista de bucate de la banchet, cu un cuvânt dl Damé a avut de la cine învăţa meşteşugul de a deveni autor fără de a fi învăţat carte, poet fără a fi poet, profesor de universitate fără a şti să scrie şi literat român fără a şti româneşte.

Asemenea adunări de mărimi algebraice se fac multe la noi. Astfel de ex. să ia numele unei vechi şi vestite familii boiereşti
din Moldova, câteva piese din Lope de Vega, bucăţi de filologie de ale lui Ascoli şi vedem cum din Cozmiţa iese la lumină cu
totul altceva.

Dar, în sfârşit, trebuie să ne bucurăm. Românii, coborâtori ai romanilor, sunt naţie cuceritoare, trebuie deci să se bucure de
achiziţia oricărei bucăţi de pământ bulgăresc, chiar dacă aceasta s-ar prezenta sub formă foarte modificată de strănepot al lui
Traian.

Prin urmare de ce oare Balzac, Sardou ş. a. adunaţi la un loc n-ar suna pe româneşte: Damé? Traducere liberă, foarte liberă,
dar oare nu trăim în ţară liberă? ,,Patrie”! se cheamă pe româneşte ,,Mihnea cel Rău”, ,,Mercadet” = ,,Gheşeftarii", Balzac +Sardou + x + y = Damé; Lope de Vega + Goldoni + Ascoli + listă de bucate + vornicul Grigorie Ureche = Cozmiţa.

Noi într-adevăr nu ştim pe cine să admirăm mai mult, pe dl V. A. Popovici sau pe dl Damé? Pe maestru sau pe elev?
Noumenon sau phenomenon? Prototipul sau clişeul?
Odată ne-ntrebam cu uimire: Şi cine oare-n lume să poată sta pereche/Cu-al geniilor geniu, cu Popovici-Ureche?
Dar astăzi am găsit perechea şi n-o mai căutăm. E dl Damé.

D-sa e un tânăr inteligent şi pricepe oamenii, înţelege veacul în care e astăzi România. Căci nu toate ţările Europei trăiesc în
acelaşi veac. Anglia putem zice că e-ntr-al douăzecilea, Austria într-al douăzeci şi nouălea, adică în veacul făgăduit de Biblie
jidanilor, unde se zice că ei vor stăpâni pământul.

Dar fiindcă România merge totdeauna în fruntea civilizaţiei, fiindcă unitatea Germaniei şi a Italiei nu-i nimic mai mult decât
simplă imitare după unitatea noastră, revoluţia franceză – imitaţia revoluţiei lui Horea, constituţia franceză – o imitaţie a
constituţiei noastre, Göethe – ciracul lui Văcărescu, Thiers – un clişeu al dlui C. A. Rosetti şi Gambetta – îngânarea vie a dlui
Fleva, de aceea ,,România” trăieşte în veacul cel mai înaintat, în veacul de apoi, spre venirea lui Antihrist. Cuvintele însemnează
astăzi tocmai contrariul de ce însemnau odată, cel nebun trece de cuminte şi cel cuminte se ia drept nebun, cel învăţat trece de
carne cu ochi şi viceversa, autorii trec drept plagiatori şi plagiatorii drept autori, cel cinstit e hoţ şi hoţul cinstit, averea trece drept furt, furtul drept avere.

Pe de altă parte oricine are dreptul de a presupune că e şi o ţară sălbatică, unde nu se mai controlează nimic, şi fiindcă cine
vine să facă negustorie cu pălării din Paris poate să ia asupra sa şi misiunea de a civiliza capetele pe care acele pălării se vor
aşeza, să pună paie în căpăţâna acoperită cu paie şi să introducă cultura ,,picantă” în sălbaticul popor de la Dunăre; de aceea e
foarte natural ca cineva să caute glorie când o poate căpăta aşa de ieftin. Modul de a deveni mare e scurt. Iei o scriere
franţuzească, ştergi titlul şi scrii altul, ştergi numele autorului şi pui pe al tău. Apoi deschizi cartea: unde vezi Jean pui Toader,
unde vezi Ana pui Safta şi s-a mântuit, eşti deja autor. Îţi mai rămâne s-o pui pe româneşte, pentru care treabă rogi pe un prieten și opul e gata. Bună glorie – şi nu-i scumpă.

Această precuvântare nu ni s-au părut de prisos pentru a şti în ce mediu intrăm când vom vorbi despre nouă producte ale
muzei dlui Damé.

Piesele amândouă au fost aplaudate de public şi chiar nici nu ne îndoiam de aceasta. Dar cu ce preţ oare?
Visul Dochiei este o tarara lungă de declamaţii asupra lui Ştefan, Mircea, Mihai Viteazul, care se sfârşeşte prin defilare de
dorobanţi şi vânători. Am urmărit cu atenţie toată declamaţia şi, o mărturisim cu plăcere, n-am aflat o singură idee originală care
să nu fi fost cuprinsă în primul Bucureşti al „Telegrafului", și al ,,Reformei"; de nicăieri nu răsare icoana caracteristică a vremilor trecute, n-am auzit nimic decât istoriile ce ni se spun de sute de oameni care nu ştiu istoria. Niciodată nu ne-am adus aminte mai cu vioiciune de zisa lui Goethe: „ceea ce numiţi spiritul vremilor nu este decât spiritul acelor domni în care vremile se oglindesc”.

Rea oglindă. Ceea ce ne-a înduioşat însă până la lacrimi este rara gratitudine cu care se pomeneşte de armată, făcând-o chiar să
defileze în persoană, fără ca să se pomenească cu un cuvinţel de creatorul ei, de acela a cărui viaţă pare consfinţită acestei unice
griji, de Majestatea Sa Domnul.

Se vorbeşte de vitejia armatei, nicăieri însă cu aceeaşi vitejie Domnul însuşi s-au expus focului duşman şi că ghiulele
zburau împrejurul capului SĂU. Republicanismul nu poate merge departe.

A doua piesă, Ostenii noştri, consistă din următoarele peripeţii şi conflicte cumplit de dramatice. Un ofiţer asupra însurătorii
pleacă la război. Mai întâi ia adio de la tatăl său şi plâng, apoi ia adio de la iubita sa şi plâng, apoi de la mumă-sa şi plâng, în fine
de la tot personalul piesei şi plâng. Actul întâi.

Actul al doilea are două scene. În cea dintâi ofiţerul scrie acasă. În a doua are ziua nămiaza mare o viziune şi începe un atac
turcesc cu mult foc de puşti şi s-au mântuit.

Al treilea act se petrece la ambulanţa din Turnul Măgurele. Vine un soldat rănit din ale cărui vorbe se poate deduce că
ofiţerul a murit, iubita plânge, află tatăl şi plânge, află mama şi plânge şi mai rău, află toţi şi plâng. Dar iată că armata se întoarce glorioasă în ţară (întoarcere pe scont, înainte de a se fi întors) şi ofiţerul asemenea, teafăr şi sănătos. Plânset general şi defilare de trupe; cortina cade impresionată până la lacrimi.

Şi aceasta-i dramă?

Dar să zicem că prin multele sale piese bune dl Damé ar fi câştigat dreptul să ne dea una rea. S-o zicem, deşi nu admitem.
Este permis ca un scriitor rău să se folosească de nenorocirile ţării pentru a atrage pe public la… panoramă? Este permis ca
un război, nesfârşit încă, să fie pus pe scenă, pentru ca agitaţia naturală a publicului să dea salve de aplauze pe care autorul în
împrejurări normale nu le merită?

Dar la Gorni Etropol, la Bivolari, la Plevna, la Rahova comedie se joacă? Soldaţii, care sunt meniţi poate a merge în foc, sunt
aduşi pe scenă, pentru ca, spre petrecerea publicului, să-şi arate meşteşugul, ca gladiatorii vechi. Plaudite Quirites!
Limba traducerilor e bună şi jocul artiştilor era de un avânt demn de piese mai bune. Publicul aplauda cu mare zgomot şi
defilările dorobanţilor şi vânătorilor.

Ca observaţie finală adăugăm că bucăţile de muzică la sfârşitul Visului Dochiei erau frumoase, numai nu eroice. Cântecul
soldatului era sentimental, corul cu mult sopran, numai pe la capăt am auzit câteva acorduri mai adânci, de caracter religios.
Rele sau bune, ca text, cântecele de la urmă cereau un avânt eroic, care putea culmina apoi în acorduri religioase. Dar avântul
a lipsit, ceea ce însă nu ne opreşte de a recunoaşte pe deplin frumuseţea muzicii, deşi caracterul ei nu era propriu scenei în
chestiune.

Mihai Eminescu
12 noiembrie

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *