Timpul.md

Actualitate 15 Mai 2021 | 11:30

Vlad Bilețchi (AUR): Reiterez apelul meu public la unitate. AUR cheamă PL cu PUN alături

 

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) face apel repetat că forțele politice pro-românești și unioniste pentru a-și uni eforturile și a întocmi o listă națională comună la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Potrivit liderului formațiunii, Vlad Bilețchi, Alianța pentru Unirea Românilor a venit în Republica Moldova să îi unească pe români și să îi aducă acasă pe cei plecați dincolo de granițe, alungați de sărăcia cruntă în care a fost dusă republica în ultimii 30 de ani.

Alianța pentru Unirea Românilor își reiterează apelul lansat către PL și PUN și îi cheamă pe cei doi președinți, Dorin Chirtoacă și pe Octavian Țîcu, la dialog și identificarea unor soluții. Alții ne vor dezbinați, noi trebuie să fim împreună, să arătăm mai întâi că noi putem să fim uniți într-o alianță a românilor patrioți. Este bine să ne uităm la cei care susțin aceste formațiuni politice, să ne consultăm cu ei și să vedem ce își doresc acești oameni cu adevărat, ce își dorește electoratul unionist, să dăm noi mai mult țării și să așteptăm mai puțin”, a declarat liderul unionist, Vlad Bilețchi.

Potrivit președintelui Alianței pentru Unirea Românilor, doar uniți, unioniștii vor putea reprezenta cu demnitate electoratul patriot, care simte românește și a obosit de promisiunile deșarte ale politicienilor care s-au perindat la guvernare timp de aproape 30 de ani,

„Am comunicat în aceste zile, ținem legătura și vom aștepta cât este necesar, iar noi nu trebuie să uităm că în spatele funcțiilor se află încrederea a 40% din populația Republicii Moldova că unirea este unica soluție. Avem obligația morală să reușim să mergem alături, eu aștept un mesaj, un telefon de la voi ca să aflu vestea cea bună. Împreună putem obține 20% din opțiunile de vot și astfel să salvăm Republica Moldova de la o alianță guvernamentală rușinoasă ce va face să dispară și ultima speranță ” a precizat Vlad Bilețchi, președintele Alianței pentru Unirea Românilor.

La alegerile parlamentare din România, din decembrie 2020, Alianța pentru Unirea Românilor a acumulat aproximativ 60 de mii de voturi ale românilor din Republica Moldova, contribuind astfel la accederea în Parlamentul României a unui număr de 47 de deputați și senatori ai Alianței, dintre care 6 sunt originari din Republica Moldova.

Vlad Bilețchi (AUR)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus