Ultima oră

Vlad Filat s-ar putea întâlni cu Igor Smirnov pe 15 mai

Prim-ministrul a spus că în Republica Moldova nu există teren adecvat de hochei pentru a organiza această competiţie şi, de aceea, evenimentul va avea loc la Tiraspol. „Dacă va fi posibilă deplasare mea la Tiraspol pentru a participa la acest eveniment sportiv, s-ar putea să avem această comunicare (cu Igor Smirnov), pentru că noi urmează să ducem la bun sfârşit ceea ce ţine de interconectarea telefoniei fixe, trebuie să rezolvăm problema legată de circulaţia pe calea ferată a mărfurilor etc.”, a remarcat premierul.

Vlad Filat a amintit că a mai avut până acum două întrevederi neformale cu liderul transnistrean, la meciuri de fotbal. „Cupa Premierului Republicii Moldova” va avea loc pe 15 mai curent.

Cu două săptămâni în urmă, Igor Smirnov l-a invitat în vizită oficială pe Vlad Filat la Tiraspol, pentru discuţii asupra problemelor de importanţă deosebită în contextul procesului de reglementare a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria. Vlad Filat a declarat presei că nu poate merge în vizită oficială în ţara sa şi că se va întâlni cu Igor Smirnov doar când va exista o agendă clară de reluare a negocierilor oficiale în formatul 5+2.  

Sursa: info-prim.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *