Actualitate

Voronin: „Mă voi judeca cu idioţii de la TIMPUL”

„Cu aieştia de la TIMPUL noi numaidecât o să avem procese. Când eram preşedinte am promis că nu mă voi judeca cu presa. Acum deja eu am ieşit de sub tutela preşedintelui şi o să mă judec cu toţi aceşti provocatori, idioţi”, a insultat comunistul.

Amintim că marţi, 23 noiembrie, TIMPUL a publicat articolul „Comuniştii l-au ameninţat pe Ţurcan cu spânzurătoarea”, în care l-a citat pe vicepreşedintele PMU, Igor Semenovcher, potrivit căruia Ţurcan a fost sunat de cineva, care l-a întrebat dacă nu e la spital… „I-am propus lui Ţurcan să-i asigurăm pază de corp. Simţeam că vin zile negre, căci agresiunea comuniştilor întrecea orice măsură – organizau provocări şi altercaţii la întâlnirile noastre cu alegătorii, ne speriau cu moartea şi pe noi, şi pe alegători. La început ne propuneau sume uriaşe de bani, ca să ieşim din cursa electorală. Apoi, lideri importanţi ai PCRM ne ameninţau pe mine şi pe Ţurcan că, după alegeri, vom fi spânzuraţi în lagăre de concentrare”, susţinea Semenovcher, ale cărui declaraţii au fost reproduse întocmai de ziarul nostru.

Tot în cadrul acestei conferinţe de presă, Voronin şi-a menţinut şi acuzaţia, făcută în cadrul unei întâlniri electorale, faţă de un locuitor al Autonomiei Găgăuzia: „Omul acela din Găgăuzia nu poate fi numit altfel decât idiot”.

Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *