Actualitate

WOLDEMAR: filonul psihosociologic al unui roman

 Prin anii 1960, profesorul de psihologie, academicianul Vasile Pavelcu, originar din Costuleni (Basarabia), ne îndemna să citim literatură beletristică, dat fiind că între romanul psihologic și studiile psihologice propriu-zise granița este firavă, se pierde, dispare pe măsură ce reflecția se adâncește. Romanul „Woldemar” al lui Oleg Serebrian este un foarte bun exemplu în acest sens. Găsim în cuprinsul romanului pagini întregi de observații psihologice transfigurate artistic referitoare la singurătate (singurătatea socială, când ești alături de alții, dar nu împreună cu ei), frustrare, pulsiuni erotice, socializare primară și secundară (însușirea normelor sociale mai întâi în familie și, apoi, în școală), comunicarea interpersonală, construirea eului social, a sinelui social sau self-ului social. Aceste fenomene și procese psihosociale sunt trăite, prin anii 1970, de copilul Woldemar, la vârsta de 7-8 ani, și povestite de doctorul în medicină Woldemar Skawronski, la vârsta de 27 de ani, în 1997.


Prof. Oleg Serebrian, diplomat, scriitor 

Autorul lui „Woldemar” oferă, cu mijloacele artei, un excelent exemplu de analiză psihosociologică a eului social al unui personaj viu, al unui copil superior înzestrat intelectual, în peisajul sovietic. Voldic – nu pot să nu-l alint și eu pe micul Woldemar – știe ceea ce unii politruci nu pricep, sau se fac a nu pricepe, că deosebirea dintre moldoveni și români este „niciuna”! (p. 271).

Oleg Serebrian ne asigura la lansarea romanului la Târgul internațional de carte Gaudeamus (București, 16 noiembrie 2018) că nu este vorba despre un volum autobiografic decât în mică măsură. Nu mă simt obligat să-i dau crezare sută la sută. Tabloul societății din ţinuturile româneşti din stânga Prutului sub stăpânire sovietică îmi pare a fi țesut din amintirile autorului, din memoria autobiografică. Cercetările psihosociologice relativ recente au evidențiat legătura dintre memorie și tipul de cultură: individualistă versus colectivistă. Simplificând, voi aminti că în culturile individualiste legăturile dintre indivizi sunt slabe: se aşteaptă ca fiecare să aibă grijă de sine şi de familia apropiată, familia nucleară, formată din părinţi şi copii. Voldic este un copil părăsit de părinți și lăsat în grija rudelor. Dacă îmi dau bine seama, cultura în care se socializează este de tip intermediar, mai aproape de cultura “vestică” decât de cea “estică”.

Memoria autobiografică este o temă de psihologie socială foarte actuală. Aproape tot ce ne amintim este legat de evenimentele social-istorice: îmi amintesc prima zi de școală, dar asta depinde de data la care statul, societatea, a hotărât ca școala să înceapă la șapte ani, ca în copilăria mea, sau la șase ani, ca în prezent. Voldic își amintește când s-a îndrăgostit, pentru că atunci era în clasa întâi. Sentimentul iubirii înmugurit precoce – apreciez că și emoțional, nu numai ca intelect, Voldic își depășise vârsta cronologică – este descris cu multă sensibilitate, într-o reușită construcție dramatică: Voldic șterpelește de la mama Iuliana o ciocolată și o portocală să le dea de 8 Martie (atunci se sărbătorea în tot lagărul comunist Ziua Femeii) favoritei lui. „Uite, Serafima… Te felicit de 8 Martie…” […] „Am pentru tine o portocală și o ciocolată de la Moscova”. (p. 211). Poezia se destramă când „Serafima strâmbă din nas și împinse cu mâna ciocolata, care căzu pe podea!” (p. 212). Zgomotul produs de batonul de ciocolată aruncat pe podea trezește cititorului amintirea refuzurilor de tot felul primite de-a lungul vieții. Eu, ca și Voldic, am fost izbit de acest zgomot. M-a asurzit râsul colegelor lui Voldic… De câte ori Voldic suferea pedepsele corporale aplicate orbește de mama Iuliana tresăream și eu de durere. Psihologii numesc trăirea stărilor psihice ale altora empatie. Nu știu dacă în critica literară există un cuvânt care să desemneze capacitatea unui scriitor de a te face să simți sentimentele personajelor pe care le-a creat, dar știu că îl iubesc pe Voldic. Și mai știu că filonul psihosociologic al romanului “Woldemar” este bogat și deosebit de valoros.

Dr. Septimiu Chelcea, profesor emerit al
Universităţii din București

Oleg Serebrian (n. 1969) este scriitor, istoric, politolog şi diplomat, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Este licenţiat în istorie şi drept al Universităţii ”Ion Creangă” din Chișinău (1992) şi magistru în relații internaționale al Institutului European din Nisa (1993). A urmat specializări la Școala Națională de Administrație din Paris şi la universităţile din Edinburgh şi Birmingham. În 1998 a susținut doctoratul în științe politice. În 1998 – 1999 a fost purtător de cuvânt al MAE al Republicii Moldova, între 1999 şi 2005 a fost prorector al Universităţii Libere din Moldova, fiind ulterior profesor invitat la diverse centre universitare din Europa de Vest şi SUA. Între 2010 – 2015 a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Franţa şi pe lângă UNESCO, fiind concomitent, între 2010 – 2013, Preşedintele Congresului Uniunii Latine, organizaţie culturală interguvernamentală ce reuneşte ţările de limbi romanice. Din 2015 este Ambasadorul Republicii Moldova în Germania.

Este autorul mai multor studii de geopolitică a Caucazului şi Europei de Est, apărute la edituri din Franţa, Rusia, Germania, România şi Republica Moldova şi a romanelor ”Cântecul mării” (2011) şi ”Woldemar” (2018). Pentru activitatea academică şi publicistică a fost decorat de preşedintele român Emil Constantinescu cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad ofiţer (2000) şi de preşedintele francez F. Hollande cu Ordinul Naţional de Merit în grad de mare ofiţer (2015). În anul 2012, pentru romanul ”Cântecul mării”, a fost distins cu premiului special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *