Economie

A început numărătoarea inversă a împrumutul alocat de România Rep. Moldova

Anunţul a fost făcut miercuri, 1 iunie, de către premierul României, Dacian Cioloș, la finalul unui dejun oficial organizat în cadrul Summit-ului SEECP desfășurat la Sofia, informează Agerpres.

„Suntem în contact cu Guvernul Republicii Moldova. În săptămânile viitoare, odată ce vom avea informarea privind măsurile de reformă care au fost asumate de Guvernul moldovean, vom putea lua decizia. În paralel și cu un progres în discuțiile cu Fondul Monetar Internațional, care, în cele din urmă, înțeleg că pregătește o misiune în Republica Moldova pentru a începe posibilele negocieri pentru un acord de împrumut. Deci suntem în linia a ceea ce am convenit inițial”, a afirmat şeful Executivului de la Bucureşti.

Dacian Cioloş a adăugat că, în marja reuniunii, a avut o discuție bilaterală cu președintele de la Chişinău, NicolaeTimofti, în care s-a discutat stadiul relațiilor cu Republica Moldova și mai ales pregătirea acordării primei tranșe de împrumut.

Premierul Cioloş a precizat că i-a transmis președintelui Nicolae Timofti că subiectul cooperării cu Republica Moldova a fost discutat și cu vicepreședintele american Joe Biden, cu ocazia vizitei pe care şeful Executivului de la Bucureşti a efectuat-o în Statele Unite ale Americii.

Pe 7 octombrie 2015, România şi Republica Moldova au semnat un acord ce prevede asistenţă financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova, în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150 de milioane de euro.

Banii urmează să fie acordaţi în trei tranşe, pentru acoperirea necesităţilor bugetare.

Creditul nu a fost acordat, întrucât preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, în noiembrie 2015, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova.

Iohannis şi-a motivat decizia şi a explicat că nu are încredere în faptul că Republica Moldova va continua reformele.

„Cererea de reexaminare nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, a afirmat atunci liderul de la Cotroceni.

România a condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme structurale de către autorităţile de la Chişinău.

La sfârşitul lunii ianuarie, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său de peste Prut o listă care include 7 măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro. 

infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *