Timpul.md

Criza 27 Mai 2020 | 12:49

Albinele riscă să dispară

Cele mai importante insecte pentru oameni sunt ameninţate Puțini dintre noi sunt în măsură să perceapă adevărata importanță a albinelor. Pe internet circula o zicală în engleză care sună cam așa în traducere: „Dacă murim, vă luăm și pe voi cu noi”. Fraza se referea la supraviețuirea albinelor din lumea întreagă și la pericolele la care se expun aceste insecte. Legătura albinelor cu mediul înconjurător, cu multiplele componente vizibile și invizibile ale Naturii este foarte fină și ușor de distrus. Aceste organisme fac parte dintr-un lanț de domino care acționează precis și fără iertare și care ajunge în final să ne penalizeze tot pe noi, cei care nu vrem să învățăm cum să avem grijă corect de natură. Iar mortalitatea albinelor și scăderea producției de miere reprezintă o bornă care marchează dezastrul.

Mulți apicultori se arată îngrijorați de faptul că albinele de care au grijă mor sau devin slăbite. Unii consideră că nerespectarea tehnologiilor de întreținere se face vinovată de acest lucru, alții preferă să dea vina pe forțe externe. În realitate, situația e cu mult mai încurcată, căci la mijloc intervin factori de care noi nu ne dăm seama și care acționează din umbră.



Moldova îşi pierde genofondul propriu
Comerțul cu albini prosperă, căci apicultorii sunt interesați să încerce alternative care promit să dea randament. Piața, în special cea on-line, este invadată de oferte care țin în cea mai mare parte de stupi, echipament și familii de albine, cu accent pe matcă (regină). Majoritatea ofertelor care țin de regine provin din Ucraina, din spațiul carpatic. Există și oferte din România, care comercializează varietatea carpatină românească, însă acestea sunt mai scumpe. Cele din Ucraina, tot carpatine, sunt mai accesibile și relativ ieftine pentru producătorii moldoveni, deși unii recunosc că sunt de mai proastă calitate. Potrivit lui Vasile Crudu, apicultor din raionul Nisporeni, cei care vin cu astfel de servicii încrucișează regina prinsă în sălbăticie cu trântorii ținuți în stup,
vânzând apoi reginele fecundate, sau chiar familii întregi, pe piața Republicii Moldova. Cele mai multe regine provin din regiunea Mukacevo (Muncaci) sau Hmelnițki. Alte oferte vin din zona Cerkasî și Donețk.

Recent, de câțiva ani, în Moldova au început să fie importați și alți hibrizi, în special albina Buckfast (hibrid german, obținut prin diferite încrucișări ale subspeciilor de albine melifere din Italia și Anglia). Hibridul, lăudat pentru hărnicia albinelor lucrătoare și pentru prolificitatea reginei, a început să fie adus de moldovenii reveniți după muncile sezoniere din Germania. Deși i s-a dus vestea că are rezistență mare la boli și că iernează liniștit, această varietate nu reușește să reziste iernilor de la noi. Valentina Cebotaru, de la Laboratorul de Apicultură a Institutului de Zoologie al AȘM, spune că fenomenul se explică prin faptul că hibrizii, aduși din zone cu specific climatic diferit, au o altă moștenire genetică decât cea a albinelor autentice, cele care s-au adaptat aici de cel puțin 10 mii de ani. Din acest motiv, hibrizii importați nu fac față condițiilor meteo specifice zonei. Deși comercianții se străduiesc să scoată în evidență avantajele oferite de exploatarea hibrizilor, riscul ca familiile procurate să moară la prima iarnă este foarte mare, creând astfel dependență totală față de furnizor pentru cumpărături repetate.

Dar riscul cel mare este legat de puritatea genetică a variantei locale de albină. Având în vedere că perioada de viață a albinelor este scurtă, iar înmulțirea lor în aer nu poate fi nici controlată, nici verificată, există mereu pericolul ca fondul genetic al speciei autentice să fie distrus din cauza împerecherilor cu indivizi aduși în țară cine știe de unde. „Din acest motiv, procesul de degradare a genofondului e accelerat, în special datorită apicultorilor care pleacă urechea la laudele furnizorilor și aduc albine în țară fără a cunoaște biologia și genetica acestor insecte și fără a pătrunde în esența lucrurilor”, se arată îngrijorată Valentina Cebotaru.



Petru Sacara, un tânăr (dar experimentat) apicultor, spune că în Republica Moldova doar albina carpatină din Ucraina și România este permisă la import. Totuși, nu există informații clare în privința încrucișării reginelor fecundate, modului în care a fost făcută încrucișarea, vigoarea și prestanța varietăților importate. Din acest motiv, este iminentă declanșarea unui haos genetic total. Slovenia, îngrijorată de riscul „poluării genetice”, a interzis complet rasele și hibrizii străini tocmai pentru a-și proteja rasa autohtonă. Alte state, precum Italia sau Franța, au înțeles destul de târziu riscul la care s-au expus prin liberalizarea comerțului cu regine, astfel încât în prezent Uniunea Europeană acordă programe de subvenționare pentru conservarea raselor locale de animale.

Tehnicile de îngrijire sunt foarte importante
Supraviețuirea albinelor în stup depinde foarte mult de felul în care sunt făcute pregătirile pentru iarnă, cum este îngrijit stupul și cum sunt hrănite albinele. Unii apicultori, printre care și Vasile Crudu, își hrănesc familiile care iernează cu miere naturală, punând deoparte în acest scop cel puțin două kilograme de miere per stup. În această perioadă, caracterizată de lipsa totală a alternativelor de hrană, mierea de calitate superioară este absolut necesară unei bune dezvoltări a familiei de albine.

Valentina Usatîi, reprezentanta SRL-ului „Honey Land”, susține că folosește amestecuri pe bază de lapte praf, soia, proteine și alcool etilic pentru a le curăța intestinele și a le oferi energia necesară pe timp de iarnă. Există apicultori care practică hrănirea albinelor cu drojdie de bere furajeră, siropuri de zahăr sau de porumb, însă acest lucru este criticat de specialiști din cauza faptului că drojdia de bere nu este digestibilă pentru albină și îi oferă o falsă senzație de sațietate. Hrana sănătoasă este foarte importantă, pentru că le oferă albinelor energie pe timp de iarnă pentru a lucra cu spor. O hrană de proastă calitate înseamnă forță scăzută și deci epuizare. Pregătirea stupului presupune multă atenție și multă dedicație, combinată cu cunoștințe de specialitate. În timpul iernii, albinele se strâng într-un ghem și încep treptat creșterea puietului, iar asigurarea căldurii este la fel de necesară ca îndestularea cu hrană. Apicultorii apelează la materiale izolatoare termic sau pelicule care învelesc stupul și creează un mini-efect de seră. Înainte de termoizolare, stupul trebuie curățat și deparazitat, pentru că supraviețuirea albinelor este amenințată de prezența paraziților. Pentru a scăpa de molia de ceară (molia mare și molia mică) care atacă albinele în stadiul de larvă și produc pagube asupra fagurilor de ceară, unii tratează ramele cu DDT (diclor-difenil-tricloretan), un insecticid toxic, interzis în Uniunea Europeană din cauza remanenței și efectului de cumulare în sol, alimente și corpul uman. O vizită la Piața Centrală ne-a demonstrat că DDT-ul, comercializat sub denumirea de „dust”, se poate cumpăra în orice cantități, majoritatea ambalajelor provenind din Ucraina și Rusia și fiind cumpărate de oricine care-și dorește o stropire ca pe vremea Uniunii Sovietice. Procedura de tratare a ramelor cu acest insecticid presupune aprinderea unui foc peste care se pune DDT, iar ramele sunt expuse deasupra fumului rezultat în urma combustiei. Substanțele volatile ajung la moliile ascunse în crăpăturile ramelor, provocând moartea lor. Petru Sacara susține că „din stupul care a fost tratat cu DDT nu mai mănânci miere. Dacă stupul a prins molii, înseamnă că nu mai este bun”. Valentina Usatîi spune că „există și variante naturale de combatere a dăunătorilor”.

Foarte multe bătăi de cap dă apicultorilor acarianul varroa (Varroa destructor). Acest parazit determină o rată înaltă de mortalitate în rândul familiilor de albine și creează condiții favorabile pentru alte boli provocate de alți paraziți. Tratamentul preferat de majoritatea apicultorilor este folosirea amitrazului și a taufluvalinatului (compuși chimici care fac parte din grupa a III-a de toxicitate). Potrivit expertei Institutului de Zoologie, Valentina Cebotaru, dezavantajul acestor soluții este că acarianul capătă rezistență și prin urmare se cere mărirea dozei la următoarea aplicare. Mai mult, tratarea stupului cu substanțe chimice, chiar dacă par eficiente, prezintă riscuri mari deoarece compușii ajung în ceara, mierea și produsele derivate din munca albinelor. Petru Sacara spune că recent a încercat să utilizeze acizii organici (acid formic, acid oxalic), fiind o metodă mai scumpă dar inofensivă, pentru că soluția nu determină rezistență din partea varroa, nu lasă reziduu în rame sau miere și este eficientă și împotriva altor agenți patogeni.



Pesticidele sunt mai periculoase decât par
Insecticidele și pesticidele care se folosesc astăzi influențează la fel de mult vitalitatea populațiilor de albini, mai ales atunci când stropirile nu sunt anunțate preventiv. Unii apicultori s-au plâns pe vecinii lor, proprietari de livezi și vii, care-și stropeau incognito plantațiile și omorau albinele lucrătoare direct pe floare. Conform art. 13 din Legea Apiculturii nr. 70, este interzisă utilizarea pesticidelor și insecticidelor pentru prelucrarea câmpurilor, fâșiilor forestiere și a plantaţiilor de arbuști în perioada înfloririi plantelor nectaropolenifere.

Același articol impune anunțarea primăriilor în legătură cu graficul de tratare a terenurilor și înștiințarea acestora cu cel puțin 7 zile înainte, indicând concret data și ora începerii și sfârșitului, metoda tratării, denumirea preparatului și concentraţia administrării acestuia, precum și gradul lui de nocivitate. Apicultorii, odată anunțați, trebuie să țină închise familiile de albini în ziua respectivă și vreo patru zile după, însă mulți găsesc imposibilă respectarea acestei recomandări pentru că albinele riscă să se sufoce din cauza lipsei de apă și a temperaturilor înalte. Potrivit unor apicultori, există cazuri în care agenții economici care prelucrează pământurile din vecinătate declară în hârtii numele unui compus inofensiv pentru ca să aplice în teren cu totul alte pesticide (probabil) mult mai toxice. Valentina Cebotaru susține că într-o singură primăvară au loc zeci de stropiri la diverse plantații și în diverse habitate (vii, livezi, culturi de rapiță, păduri), ajungându-se uneori în situația în care o singură livadă să fie stropită de 20 ori cu pesticide de diverse grade de toxicitate. Nerespectarea legislației în domeniu a fost anunțată de către Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova, care a acuzat în luna mai Agenția „Moldsilva” pentru încălcarea articolului amintit mai sus. Această agenție a planificat stropiri în scopul combaterii aeriene în fondul forestier mai târziu decât s-a anunțat în presă (mass-media anunța perioada de 16-25 aprilie 2017, iar Agenția „Moldsilva” data de 03.05.2017). Adițional, din comunicatul de presă al agenției lipsea menționarea preparatelor utilizate, concentrația și gradul de nocivitate.

În alte state, în special cele din Uniunea Europeană, există îngrijorări serioase legate de faptul că pesticidele folosite în agricultură afectează biodiversitatea. Conform studiilor de specialitate, albinele aflate pe plante atunci când se aplică pesticidele mor pe loc, iar cele care consumă polenul florilor tratate își pierd capacitatea de a se orienta, de a identifica noi surse de hrană și în plus apar probleme ale sistemului imunitar. Această situație determină o mortalitate ridicată în rândul albinelor și duce la o scădere a productivității din sectorul agricol. Dat fiind faptul că albinele reprezintă unii dintre cei mai importanți polenizatori, insecticidele, în special neonicotinoidele (cele mai larg folosite în agricultură), împiedică eficienţa procesului de polenizare pe care îl pot intermedia albinele. Acest lucru, pe lângă faptul că afectează calitatea mierii, determină polenizări reduse ale plantațiilor și deci compromiterea unei bune părți din recolta finală. În 2013, Uniunea Europeană a interzis utilizarea neonicotinoidelor ca urmare a publicării unor studii care argumentau că aceste insecticide au o eficacitate mai mare decât clasele precedente de pesticide și că sunt de 7000 de ori mai puternice decât DDT-ul. În acest context, rezolvarea problemei pesticidelor în Republica Moldova (clarificarea tipurilor de preparate și efectul lor, precum și reglementarea legislativă a utilizării lor) este un pas absolut necesar pentru a înțelege de ce mor albinele.



Este logic faptul că felul în care este îngrijit mediul înconjurător se observă în calitatea mierii produse. Puțini apicultori reușesc să exporte mierea în statele Uniunii Europene, acolo unde există standarde stricte de calitate. Înainte de a fi puse pe piața comunitară, produsele apicole sunt testate în laboratoare speciale. În cazul în care mierea nu trece produsul calității, producătorul e nevoit să plătească o amendă de 1000 euro ca penalitate pentru faptul că a încercat să comercializeze miere necorespunzătoare. Parametrii de calitate impuși de Uniunea Europeană se referă, printre altele, la limitele maxime admise pentru metale grele (plumb, cadmiu, zinc, fier, mercur), pesticide și substanţe medicamentoase de uz veterinar (în particular antibiotice). Faptul că doar câțiva producători reușesc să se ridice la înălțimea exigențelor impuse de UE vorbește despre o poluare generală a mediului ambiant care în final influențează calitatea mierii (chiar dacă producătorii respectă întru totul procesul tehnic).

În concluzie, putem lesne observa că albinele sunt primele victime ale modului nostru greșit de a avea grijă de natură. Tăcute și aproape invizibile în munca lor continuă, adeseori trec neobservate și nu reușesc să-i facă pe oameni conștienți de imensul rol pe care îl au în natură. Prin menținerea florilor polenizate, albinele au perpetuat creșterea florală și au oferit habitate atractive pentru alte animale, cum ar fi insectele și păsările. Datorită faptului că produc de mii de ani mierea necesară unei alimentații echilibrate, albina a devenit u na dintre cele mai importante insecte pentru oameni. „Albina locală este un patrimoniu – este o valoare inestimabilă pe care trebuie să o menținem și să o transmitem mai departe urmașilor noștri. Viața ei nu trebuie să se oprească la noi”, încheie Valentina Cebotaru.

Cu adevărat, valoarea albinei este de neegalat, iar problemele cu care se confruntă apicultura și apicultorii tot mai acute. De aceea, revista NATURA invită la dialog și se oferă a fi tribună și sprijin pentru apicultori. 

natura.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus