Timpul.md

Cultură 22 Februarie 2010 | 17:06

Autonomia universitara: declaratie, deziderat sau realitate

Pentru inceput, cateva cuvinte de recunostinta echipei ziarului TIMPUL care atat de laconic, dar si profund a redat esenta intalnirii prim-ministrului Vlad Filat cu rectorii universitatilor. De fapt, anume aceasta reflectare principiala m-a inaripat sa-mi expun gandurile fata de o problema cardinala in evolutia unei institutii de invatamant superior: autonomia universitara. Mai ales ca au trecut 15 ani de la aprobarea Legii Invatamantului, sase ani de la aprobarea Codului cu privire la stiinta si inovare, cinci ani de la implementarea Procesului de la Bologna, iar acum suntem in preajma aparitiei Proiectului Codului Educatiei... Si apoi e firesc sa mai efectuam niste analize a acestor reforme, care necesita monitorizare, responsabilitate, sinteza, iar pentru primii ani de implementare ar trebui sa determinam impactul si riscurile respective. Pe scurt, monitorizarea tuturor activitatilor supuse reformei pentru a verifica pe cat de corect „pasim cu dreptul” (cu toate ca sunt stangaci).

Nu este cazul sa discutam despre contributia universitatilor, ca cel mai important furnizor de cunostinte pentru dezvoltarea unei societati bazate pe cunoastere. Aceasta este o axioma si relatia de cooperare dintre stat si universitate se realizeaza prin formula autonomiei universitare. Iar daca aici vom deschide obiectivele Procesului de la Bologna, cu toate declaratiile ulterioare referitoare la acest Proces, vom observa ca principiul fundamental al unei universitati moderne este corelatia dintre autonomia universitara si responsabilitatea publica. Prin Declaratia de la Lisabona a Asociatiei Universitatilor Europene (2007) s-au stabilit patru domenii care caracterizeaza o universitate moderna:

- Autonomia organizationala, care inseamna libertatea universitatii de a-si stabili structura, forma de conducere si relatiile de subordonare si responsabilitate.

- Autonomia financiara, care inseamna libertatea universitatii de asigurare a veniturilor si de alocare a resurselor financiare, stabilirea taxelor de studii, taxelor de cazare in camine, taxelor la prestari servicii, de finantare si cofinantare a cercetarilor universitare, de utilizare si depozitare a resurselor financiare, utilizand proceduri proprii pentru gestiunea eficienta a lor.

- Autonomia resursei umane, care presupune libertatea universitatii de a recruta si selecta resursa umana calificata, responsabilitatea incheierii contractelor de munca, stabilirea nivelului salariilor, sporului la salariu in functie de valoarea potentialului uman.

- Autonomia academica, adica libertatea si responsabilitatea universitatii de a dezvolta programe proprii de studii, definirea structurii si continutului curriculumului universitar, responsabilitatea asigurarii calitatii acestor programe, a cercetarilor universitare, determinarea procedurilor de selectie a viitorilor studenti.

Principiul fundamental in aceste patru domenii este ca autonomia universitara nu poate fi conceputa fara responsabilitate publica. Din acest punct de vedere, autonomia universitara este direct proportionala cu cultivarea, selectarea, mentinerea si stimularea valorilor academice si stiintifice, cu responsabilitatea senatului universitar care trebuie sa devina un adevarat stapan al institutiei de invatamant superior. Senatul universitar este Parlamentul universitatii, iar rectorul este obligat sa promoveze deciziile senatului, sa monitorizeze implementarea lor, sa depisteze eventualele riscuri (ba chiar sa le calculeze), sa vina cu solutii in fata senatului pentru redresarea lacunelor... In context, trebuie sa avem o alta mentalitate.

Autonomia universitara va permite universitatilor si dezvoltarea parteneriatelor cu mediul socioeconomic intern si extern, cu mediul universitar european, parteneriate atat pe programele de invatamant, cat si pe programele de cercetare, astfel incat ele sa devina parte a spatiului european al invatamantului superior si al cercetarii stiintifice.

Autonomia universitara consta in dreptul comunitatii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertatile academice, stiintifice si financiare fara niciun fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase. Toate aceste activitati, mai ales calitatea invatamantului superior, raman sub tutela de supraveghere a Ministerului Educatiei si organelor respective de control. Deci, senatul universitar si Ministerul Educatiei sunt obligate sa influenteze dur asupra tacticilor si strategiilor universitare in scopul minimizarii riscurilor in evolutia universitara.

Altfel spus, autonomia trebuie sa fie echilibrata de un mecanism de responsabilizare, supraveghere si sanctionare. Si atunci cand vorbim despre responsabilizare, supraveghere si sanctionare, trebuie sa recunoastem ca autonomia universitara este un subiect sensibil, care, fara un set de structuri de control bine puse la punct poate fi zguduita de fenomenele protectiei si coruptiei in sistemul universitar.

Civilizatia in evolutia sa nu poate evita organele ierarhice superioare (altceva mai bun nu s-a inventat!). Problema consta in faptul pe cat de civilizata (in sensul constructiv) este aceasta birocratie. Mai mult, reformele cruciale mai depind de nivelul de democratizare a societatii, de nivelul de civilizatie al managerilor, al organelor abilitate de a percepe si asimila efectele scontate.

Vorbind de autonomie la diferite nivele universitare ne confruntam (cand dorim sa promovam aceasta autonomie) cu situatii conflictuale care simplu se definesc drept conflicte de interese. Fiecare profesor se straduieste sa demonstreze ca disciplina sa este cea mai importanta din planul de invatamant, chiar daca aceasta este in detrimentul competentelor profesionale. Fiecare universitate solicita cat mai multe alocatii bugetare, dar lipsa transparentei in alocatiile bugetare catre universitati naste zvonuri dubioase. Sectorul socioeconomic nu investeste nimic in sistemul educational universitar, dar doreste sa obtina specialisti-absolventi cat mai calificati. Volumul finantarii bugetare se majoreaza, dar nu se ia in calcul majorarea tarifelor la resursele termoenergetice. Noi, rectorii, intelegem situatia reala - criza profunda prin care trecem, si vom da dovada de intelepciunea respectiva, de sustinerea integrala in promovarea reformelor democratice si a integrarii europene. In acelasi timp ne intrebam: de ce statul s-a implicat integral in gestionarea mijloacelor speciale (veniturilor proprii)? Este clar ca obtinem o limitare (ca sa nu zic altfel) a autonomiei financiare si deci a celei universitare. Poate Universitatea Nationala va avea autonomie reala, daca se include notiunea respectiva in Codul Educatiei?

Vom prezenta si alte cateva exemple de „autonomie universitara” nationala. Despre proiecte si granturi internationale. Universitatea de Stat din Moldova se poate mandri cu acest segment de activitate. Castigam prin concursuri internationale mult si multe: avem parteneriate internationale, avem traditii (sa lasam modestia la o parte) si strategia noastra este de a cultiva, selecta, intensifica, fortifica si cofinanta un nucleu cat mai numeros de specialisti calificati in realizarea proiectelor internationale. Obiectivele acestor proiecte tin, practic, de toate activitatile universitare: edificarea unei universitati moderne, promovarea unei noi culturi organizationale, inaugurarea unor centre educationale si stiintifice, dotarea cu echipament si utilaj modern, efectuarea unor cercetari stiintifice cotate la nivel international si, nu in ultimul rand, cultivarea unei noi mentalitati si culturi manageriale corelate cu calitatea tuturor activitatilor universitare. Repet, castigam prin concurs, cu antrenarea expertilor internationali! Dupa aceasta incepe „valorificarea” nationala a proiectelor internationale: caietele de sarcini pentru licitatii (descrierea ofertei), achizitii publice si desemnarea castigatorilor. Rezultatul final: nu castiga calitatea! Implementarea si derularea oricarui proiect international este supravegheat si monitorizat de experti internationali chiar si dupa finalizarea finantarii, mai ales impactul si durabilitatea proiectului. Si atunci cand nici aici nu avem autonomie financiara (la banii „straini”, dar castigati cu eforturile mintii noastre) cam ce imagine, credeti, ca avem in fata partenerilor straini? In aceste conditii ce explicatii trebuie sa oferim coordonatorilor si executorilor proiectelor internationale castigate? Haz de necaz, nu altceva.

Sau, un alt exemplu. Am negociat cu o companie straina „XYZ” (respect etica!) un grant de 100 de mii de dolari SUA pentru inaugurarea unui centru educational si stiintific cu elemente antreprenoriale care ar fi servit si ca o baza practica pentru studentii nostri. Conditiile companiei: echipamentul si utilajul sa fie procurate de la ei, cu reducerile respective unui program academic, si sa fie asigurata publicitatea la inaugurare si pe parcursul activitatii centrului. Insa legislatia noastra (sau lipsa de autonomie la acesti bani „straini”) nu permite asa ceva. Iarasi licitatie, iarasi plicuri (sa nu credeti altceva - cu solutii la caietele de sarcini) si iarasi fara calitatea echipamentului respectiv. Analizand legislatia (care stipuleaza: nu aveti autonomie la banii „straini”!), partenerul ne-a sfatuit sa cofinantam proiectul din mijloacele noastre speciale si „promovati-va interesul”, care tot e al nostru. Dar mijloacele noastre speciale tocmai de aceea se numesc speciale, ca au servit (oare pana cand?) ca un instrument special... Doar institutiile private nu au astfel de probleme (ele in general nu au probleme in mica noastra tarisoara)! Poate e cazul sa intervenim la Legea nr. 96 din 13.04.2007 privind achizitiile publice si anume la modificarea Articolului 45?

Inca un exemplu: despre soldul universitar. Aceasta-i o „durere de cap” pentru toti managerii universitari. Practic nu-l putem evita si soldul trece dintr-un an financiar in celalalt, dar este blocat... Un management universitar strategic si eficient presupune dinamism, flexibilitate si operativitate. Sa incercam descrierea. O noua specialitate - prin parlament, o noua prestare de servicii - prin hotarare de guvern, taxa de studii la noua specialitate - prin hotarare de guvern, taxa de cazare in camin se stabileste la inceputul anului calendaristic si - tot prin hotarare de guvern... Vom adauga ca soldul universitar trezeste nedumeriri si organismelor financiare internationale.

Un prim pas spre o autonomie operativa, luand in considerare cele relatate mai sus, ar fi urmatoarele modificari la Legea nr. 847-XIII din 25 mai 1996 „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”. Articolul 12, alineatul 3 se expune in urmatoarea redactie: „Nomenclatorul lucrarilor si serviciilor contra plata, efectuate si prestate de institutiile publice, si marimea taxelor la servicii, precum si modul si directiile de utilizare a mijloacelor speciale pe tipuri se aproba de catre organul ierarhic superior daca actele”... (mai departe dupa text) si „strasnicul” articol 5 se exclude. Aceasta ar insemna ca deciziile respective ale senatului universitar se coordoneaza doar cu Ministerul Educatiei. Primul pas, prima iteratie si agenda Guvernului devine mai libera, iar autonomia universitara isi cimenteaza pozitiile. Ar disparea o parte din „dureri”, am deveni gospodari, iar senatul universitar - adevaratul stapan al institutiei de invatamant superior.

Autonomia universitara include dialogul si negocierile, iar in cazul democratizarii societatii se poate produce si descentralizarea sistemului educational universitar. In caz contrar, daca nu vom negocia, nu vom initia dialogul, inca mult timp vom rataci prin multimea reformelor abstracte si superficiale. Aici imi amintesc de un banc american. Un turist se apropie de un localnic si-l intreaba: in cat timp ajung in localitatea A? Localnicul isi vede de treaba si tace. Turistul repeta intrebarea, iar localnicul din nou nu raspunde. Turistul nedumerit se intoarce si pleaca. Dupa trei minute localnicul ii striga din urma: vei ajunge intr-o ora si zece minute. Turistul infuriat exclama: de ce nu mi-ai raspuns de la bun inceput? Localnicul: nu ti-am stiut viteza de miscare, iar in aceste trei minute ti-am calculat-o si ti-am oferit un raspuns corect! De 15 ani autonomia universitara este declarata in Legea Invatamantului, de cinci ani am aderat la Procesul de la Bologna... Care e viteza „noastra”, cine o calculeaza si cand vom avea o autonomie reala?

Autonomia universitara mai are inca un aspect principial: autonomia interna corelata cu responsabilitatea interna a institutiei de invatamant superior. Senatul Universitatii de Stat din Moldova a aprobat de la 1.01.2010 spor la salariu pentru intensitate si complexitate. Urmeaza, dupa evaluarea personalului didactico-stiintific, sa aprobam inca un spor la salariu (incepand cu 1.09.2010 ) pentru performante academice. Ambele aceste sporuri pot fi considerate ca elemente de autonomie a facultatilor si chiar a catedrelor. Legea „uravnilovka” trebuie distrusa daca institutia de invatamant urmeaza calea unor strategii si actiuni progresiste si stimulatoare aprobate de parlamentul ei - senatul universitar.

Acceptand ca autonomia universitara este un subiect sensibil, ea trebuie sa devina si transparenta pentru a-si fortifica pozitiile in comunitatea universitara. In context, Universitatea de Stat din Moldova va crea un organ de audit intern financiar si material care metodologic isi va coordona activitatile cu organele abilitate ierarhice superioare. Acest organ va desfasura o activitate independenta si va furniza conducerii analize, aprecieri, recomandari si comentarii referitor la activitatile examinate. Principalul obiectiv al acestui organ este de a asigura conducerea universitatii ca toate procedurile pe care le-a aplicat managementul universitar sunt corecte.

Lipsa unei reglementari legislative clare, care sa defineasca si sa delimiteze conceptul de autonomie universitara, determina existenta unor neconcordante intre aspectul principial si cel procedural al autonomiei. Nu avem un sistem clar structurat al criteriilor de ierarhizare a institutiilor de invatamant superior in baza caruia sa se diferentieze finantarea universitatilor, iar veniturile proprii - mijloace speciale sa nu afecteze alocarile bugetare. Mai mult, alocarile bugetare destinate pentru pregatirea unui fizician, informatician, chimist, biolog, inginer sunt mai costisitoare si difera de alocarile respective pentru pregatirea unor specialisti in domeniile socio-umane (spre exemplu in raportul 1,5:1). Referitor la stabilirea sporurilor la salarii a personalului didactic si nedidactic din mijloace speciale este responsabila universitatea insasi prin deciziile respective ale senatului universitar in baza unor criterii stimulatoare de performanta academica si profesionala.

Din cele relatate mai sus rezulta ca conceptul de autonomie este inteles diferit de fiecare universitate, in functie de propriile necesitati, neexistand o colaborare intre aceste institutii in definirea conceptului la nivel national, iar Legea Invatamantului nu schiteaza clar acest punct de vedere. Propunem: managerii universitari vor conlucra cu membrii grupurilor de lucru antrenati in pregatirea proiectului Codului Educatiei in scopul elaborarii conceptului autonomiei universitare, care sa includa si autonomia financiara.

Am remarcat mai sus ca reformele cruciale depind de nivelul de democratizare a societatii. Intalnirea dlui prim-ministru Vlad Filat cu rectorii universitatilor poate servi ca un indicator de democratizare a societatii noastre. Ascultandu-ne atent, dl prim-ministru a remarcat: „Nu trebuie ca Ministerul Finantelor sa va spuna ce sa faceti cu banii vostri...”. Atunci, in trei secunde, am decis sa „bat fierul cat e cald” si sa intervin cu a doua propunere: a forma un grup de initiativa din reprezentantii ministerelor Educatiei, Finantelor, Economiei, Muncii si Protectiei Sociale si universitatilor pentru a analiza actele normative in scopul elaborarii conceptului de autonomie universitara.

Sa analizam (chiar daca ipotetic!) unele aplicatii ale autonomiei financiare. Deci, mijloacele speciale sunt gestionate de stapanul institutiei de invatamant superior - senatul universitar! O parte din aceste mijloace speciale se transfera la o banca sub forma de depozit. Dispare soldul universitar, cresc procentele si acumulam o suma care poate fi utilizata in scopul sustinerii stiintei universitare sau altor necesitati prioritare. Stiinta universitara (cu toate ca unii n-o vad nici in actele normative) este nu numai o resursa inepuizabila de noi cunostinte, dar poate deveni si o resursa considerabila financiara. Aplicatiile le pot continua, dar cred ca am indicat principalul. Zice lumea c-a fost asa ceva, dar putini cunosc cum se utilizau „procentele”.

Vom indica si o alta remarca originala si foarte rafinata a dlui prim-ministru: antreprenoriatul. Ne place sau nu, insa cultura antreprenoriala si actiunile antreprenoriale devin o sursa noua pentru mijloacele speciale universitare. Aceasta cultura poarta amprentele inovatiei si transferului tehnologic care incurajeaza crearea companiilor-satelit, a parcurilor tehnologice si care sunt forme veritabile ale antreprenoriatului academic. Apreciind inalt aceasta remarca originala, trebuie sa constatam ca actiunile antreprenoriale sunt si ele direct proportionale cu autonomia financiara.

Asumandu-mi integral responsabilitatea, as dori sa consider acest material ca o sinteza a discutiilor purtate in cadrul sedintei Consiliului rectorilor din 12 februarie curent. Mai ales ca am simtit si o pozitie constructiva a reprezentantilor ministerelor Educatiei si Finantelor in armonizarea legislatiei referitoare la autonomia universitara. Consiliul rectorilor nu poate evita dialogul, discutiile, initiativele si actiunile in promovarea autonomiei universitare. Nu are dreptul moral sa stea intr-o parte, altfel va fi aruncat in alta parte.

P.S. Cu toate ca unele idei, sugestii si solutii se regasesc printre randuri, inca o data m-am convins ca corectitudinea si interventia constructiva a organelor mass-media te face mai cult, mai civilizat, numai daca Dumnezeu te-a inzestrat cu ceva... Multumesc tuturor pentru toate.

Gh. Ciocanu, doctor habilitat, profesor universitar, rectorul Universitatii de Stat din Moldova

PP

 

 

 

 


 

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus