Timpul.md

Actualitate 3 Septembrie 2019 | 12:45

Brexit. Boris Johnson ar putea convoca alegeri anticipate la 14 octombrie

Boris Johnson, hotărât în privința datei Brexitului: 31 octombrie Prim-ministrul britanic Boris Johnson va convoca alegeri legislative anticipate pentru data de 14 octombrie dacă guvernul său va suferi o înfrângere în Parlament în privinţa Brexit-ului, a declarat luni seară un responsabil guvernamental, citat de AFP şi Reuters, informează Agerpres. Parlamentarii urmează să se pronunțe marți asupra opțiunii unui Brexit fără acord. Reprezentanți ai opoziției și rebeli din cadrul Partidului Conservator au formulat o propunere legislativă care ar urma să blocheze un Brexit fără acord, în lipsa aprobării Parlamentului.

Dacă, aşa cum se anticipează, parlamentarii conservatori rebeli se vor alătura opoziţiei, marţi, pentru a bloca opţiunea unui Brexit fără acord şi pentru a-l obliga pe Johnson să ceară o nouă amânare a ieşirii din UE, premierul va introduce imediat în Parlament o moţiune prin care va cere desfăşurarea de alegeri anticipate, asupra căreia deputaţii ar urma să se pronunţe miercuri.

Pentru a fi adoptată, moţiunea va avea nevoie de o majoritate de două treimi de voturi din cele 650 ale Camerei Comunelor. Dacă va trece, alegerile vor avea loc probabil pe 14 octombrie, a spus sursa citată.

Responsabilul guvernamental britanic a mai precizat că, deşi Boris Johnson nu doreşte alegeri anticipate, parlamentarii ar trebui să fie conştienţi că acestea ar fi o consecinţă a votului împotriva guvernului.

Boris Johnson a transmis că este decis să finalizeze Brexit până în data de 31 octombrie și nu va cere Bruxellesului o altă amânare. „Sub nicio circumstanță nu voi cere Bruxellesului o amânare. Părăsim Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, fără doar și poate”, a declarat Boris Johnson în fața Downing Street.

Înainte de avertismentul adresat parlamentarilor britanici, Boris Johnson a anunțat că discuțiile cu oficialii europeni au progresat în ultimele săptămâni și că șansele obținerii unui acord sunt în creștere. Johnson a anunțat că Marea Britanie are o viziune clară în ceea ce privește relațiile viitoare cu Uniunea Europeană și că Guvernul este extrem de concentrat pe îmbunătățirea poziției țării, scrie Mediafax.

Săptămâna trecută, premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elisabeta a II-a să-și amâne discursul în Parlament, ceea ce determină o suspendare a lucrărilor legislativului, pentru a evita o decizie prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxelles-ul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

https://www.digi24.ro/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus