Timpul.md

Constantin Tănase 27 Martie 2020 | 07:00

Există o Basarabie românească!

În clipe de incertitudini și disperare îți vine să crezi că nu mai există, că s-a stins, că a pâlpâit de câteva ori – în timpul Marilor Adunări Naționale și în ziua când i-am petrecut în ultimul drum pe Ion și Doina -, apoi s-a stins ca un foc de paie ude, ca un trup fără suflet și care nu mai poate fi resuscitat la viață. Iată însă că Basarabia românească există! 

Am văzut această Basarabie românească luni spre marți, când mii de oameni tăcuți, îndurerați, sub o ploaie care cernea mărunt, așteptau între Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din centrul Chișinăului ca să-și ia rămas bun de la Poetul lor drag. Am văzut această Basarabie românească și ieri, la înmormântarea Poetului, când o mare de oameni a devenit o singură ființă și o singură suflare. Nu mai existau partide, curente, interese corporative ș.a.m.d. – există o singură durere. O durere care i-a unit, fie și pentru câteva ore, pe toți basarabenii. O durere care ne apără. Aceasta să fie oare taina care ne apără, despre care vorbea Vieru? Nu știu. Dar e mare miracol acest popor – nu i-au secat rezervele interne și, în fața unei dureri provocate de o pierdere irecuperabilă, el devine, instinctiv, o singură ființă.

E și amăgitoare această Basarabie românească! O credeam resemnată și îngenuncheată, lipsită de resurse vitale, dar ea de fapt e un vulcan ce poartă în pântecul lui foc și pară... E o câmpie ce pare moartă, dar sub iarba pieptănată de vânt, neclintită, pulsează viața – păsările scot pui... Moartea lui Vieru ne-a ajutat să vedem și această Basarabie. E ultimul lucru pe care l-a putut face Vieru pentru noi: să ne adune împreună. Probabil, anume în acest sens, la slujba de pomenire, părintele Ioan Ciuntu zicea că, prin moartea lui Vieru, Dumnezeu ne-a adus o jertfă care să ne unească...

Există o Basarabie comunistă, bineînțeles, dar e una... pe terminate. Se împuținează pe zi ce trece, se subție ca o ceață. În agonie fiind, această Basarabie e agresivă, violentă, fățarnică. În fața pericolului dispariției iminente își adună sub drapelul ei roșu toate gunoaiele și căzăturile morale. Moartea lui Vieru ne-a ajutat să le vedem mai deslușit, să le cunoaștem mai bine chipurile lor hâde...

... Și tot părintele Ciuntu, vorbind despre datoria noastră de a înveșnici memoria marelui dispărut, îi reproșa, pe drept cuvânt, Basarabiei românești: în clipe de durere promitem, apoi uităm, furați de grijile vieții... Nu mai am ce adăuga la aceasta. Poate, doar, că repet ceea ce am mai spus: locul unde s-a petrecut tragicul accident care a întrerupt firul vieții pământești a lui Grigore Vieru trebuie transformat într-un loc de pelerinaj unde, în fiecare an, de ziua morții poetului, s-ar regăsi toată Basarabia românească.

ARHIVA TIMPUL
Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus