Timpul.md

Actualitate 25 August 2019 | 14:40

Google a închis 210 de canale YouTube

Compania Google a anunţat că a dezactivat 210 canale YouTube care acţionau într-o manieră coordonată în încercarea de a răspândi informaţii false despre protestele pro-democraţie de la Hong Kong, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

"Ca parte a eforturilor noastre continue de a combate operaţiunile coordonate de influenţare a opiniei, am dezactivat 210 canale YouTube după ce am descoperit canale din această reţea care se comportau într-o manieră coordonată, postând videoclipuri despre protestele din Hong Kong", a comunicat compania americană.

"Această descoperire a fost în concordanţă cu observaţiile şi acţiunile recente legate de China anunţate de Facebook şi Twitter", a precizat Google,

Dar, spre deosebire de firmele menţionate anterior, Google nu a indicat în mod explicit pe cine suspectează că ar fi la originea acestei operaţiuni coordonate de influenţare a opiniei publice.

Firma a transmis că au fost observate tentative de "mascare a originii acestor conturi şi alte activităţi asociate în mod obişnuit cu operaţiuni coordonate de influenţare".

Reţelele de socializare online Twitter şi Facebook au anunţat luni că au destructurat o campanie de influenţare a opiniei publice, ce beneficia de sprijin guvernamental din China şi care avea drept scop să submineze protestele pro-democraţie de la Hong Kong.

https://www.descopera.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus