Actualitate

TRM – fabrica comunista de spalare a creierelor!

Echidistanta si adevarul au lipsit in totalitate la „Mesagerul” de marti, 7 iulie, care din nou a intoxicat opinia publica cu minciuni si comentarii ticluite in stabul comunist al lui Voronin. „Antidotul” de la Alianta „Moldova Noastra” poate fi de ajutor pentru cei care refuza sa fie prostiti si doresc sa ramana stapani pe propria constiinta.

In conferinta de presa de marti AMN a lansat un nou joc pe internet „Da papucii comunistilor”. Jocul instiga la violenta, comenteaza cei de la televiziunea comunista, desi legea le interzice sa aprecieze actiunile concurentilor. Antidot: Noul joc lansat de AMN se pare ca i-a enervat la culme pe stabii comunisti, iar cei de la „Moldova 1” au fost nevoiti sa-i „linisteasca”, sa le arate loialitatea. In realitate, sa dai cuiva papucii e o expresie care inseamna ca vrei sa scapi urgent de cineva, iar jocul e doar un joc, care se spera ca va deveni la fel de popular ca si „Serafica fara frica”. AMN a prezentat la aceeasi conferinta noi dovezi, clare, ale falsificarii alegerilor din 5 aprilie 2009 si ale fraudarii actualei campanii electorale de catre guvernarea comunista, dar, la „Mesager” – niciun cuvant despre asta – adevarul e ascuns de popor.Din celelalte 11 stiri din rubrica „Alegeri 2009”, in patru este criticata Opozitia sau lideri ai acesteia. In niciunul din cazuri, jurnalistii nu ofera timpul cuvenit pentru replica. Iar comunistii sunt aratati pozitiv si fara replici, de parca ei ar plati echipa de la „Mesager” si nu noi toti, prin impozite si in egala masura.

Si in cadrul celor trei stiri „neelectorale” se vede profesionalismul de manipulatori ai celor de la „Mesager”. In una e criticata administratia (necomunista) a Chisinaului, in alta e laudata activitatea Guvernului (comunist). Vicepremierul Rosca promite marea si sarea Consiliului Superior al Magistraturii. Antidot: O justitie independenta si necorupta, care sa faca dreptate oamenilor si nu sa slujeasca bosii comunisti, iata ce lipseste in Republica Moldova. Atunci vom avea democratie, viitor european si nu vom pierde zeci de milioane de euro la CEDO. „Moldova 1” inca nu pune in asemenea mod problema. De aceea „Antidot” va continua sa indemne oamenii la cautarea adevarului si sa-i apere de mistificarile cartelului mediatic al comunistilor, in care intra si „Teleradio-Moldova”.

Achitat din fondul electoral al AMN
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *