Economie

Urmează deceniul 5G. Cum se schimbă radical internetul de azi ca mâine să avem unul mult mai bun

Între București și Shenzhen sunt peste 8.100 de kilometri. O călătorie cu avionul, dacă zborurile ar fi deja reluate, ar dura circa 22 de ore. Însă pe 22 iunie, cu ajutorul internetului, am reușit să participat la o expoziție digitală a Huawei fără să plec din fața computerului meu. Acesta e doar un exemplu, de altfel mărunt, de cum internetul ne-a adus mai aproape. De aceea sunt cu atât mai interesat de 5G, mai ales în etapa în care suntem acum, când România încă se pregătește de noua etapă în dezvoltarea internetului.

Eu vorbesc acum de următorul deceniu, care va fi marcat de 5G. Dar la acest standard se lucrează de circa 10 ani. Doar că acum noi vedem vârful aisbergului, tehnologia pe care chiar o vom folosi. Expoziția 5G Huawei Galileo, organizată de companie la sediul din Shenzhen, a trecut în revistă scenariile de utilizare pentru noul standard. Și, da, după cum ți-ai dat seama din nume, a fost ales Galileo pentru modul în care el a văzut mai departe decât toți ceilalți și-a deschis ochii și altor curioși să exploreze și să inoveze.

Conform Huawei, în punctul care puține țări au făcut demersuri serioase în dezvoltarea 5G, sunt deja peste 80 de rețele de telefonie 5G active, iar zilnic acestea sunt folosite de peste 60 de milioane de utilizatori. În total, peste 290 de milioane de echipamente 5G în acțiune. Expoziția organizată de Huawei a avut și rostul de-a explica prin ce transformări vor trece rețelele telecom.

Până la rețea, sunt câteva scenarii de care ar trebui să știi când îți pui întrebarea: „dar la ce mă poate ajuta pe mine 5G, din moment ce am streaming sau gaming online și acum?”. Într-adevăr, sunt destul de des prezentate aceste două avantaje. Dar uite unul nou: telemedicină. Prima jumătate din 2020 ne-a demonstrat din plin de ce accesul la medicină e crucial. Cum ar fi să reușești să fii consultat de la distanță. Și, la o adică, să fie realizate operații complicate de la distanță, de către un robot controlat de un om. Așa ceva nu mai e imposibil și n-ar mai avea nevoie de-o infrastructură complicată.

Divertisment, industrie și cloud – transformate radical sau reinventate
De cealaltă parte, realitatea virtuală poate fi, în sfârșit, folosită la maximum. Vorbim de experiențe care ar putea fi trăite printr-o cască de VR și o conexiune excelentă la internet. Ca să nu mai zic de 8K, noua rezoluție pe care producătorii de camere video și televizoare mizează pentru următorul deceniu. Și dacă tot sunt la divertisment, gândește-te că și concertele transmise live pot intra în sfera activităților susținute de 5G. Toate aceste scenarii utile au fost adunate de Huawei sub „planeta tehnologică” Venus – Perfecțiune (și chiar perfecționare).

În egală măsură recunosc că mi s-a părut și mai interesantă „planeta” Mercur – Comerț. Am mai atins în alte articole acest scenariu: reinventarea industriilor. 5G asigură o lățime de bandă mare, o latență scăzută și poate oferi o conectivitate excelentă pentru mii de companii din diverse industrii care au nevoie de colaborare în timp real, de transfer rapid de fișiere mari și chiar control de la distanță pentru echipamente. La o adică, uite o idee: cum ar fi să controlezi, de la distanță, o flotă de camioane sau tractoare? Dacă mai cuplezi asta cu algoritmi de inteligență artificială, deja vorbim de-o extindere fără precedent a modului în care ne desfășurăm activitatea. Aici vorbim, de ce nu, și de roboți industriali care pot fi monitorizați și controlați mai ușor printr-o internet de mare viteză.

O altă aplicabilitate ar fi în industria maritimă. Atât vapoarele, cât și porturile pot fi supravegheate de la distanță și monitorizați parametrii funcționării optime. Nu în ultimul rând, cum ziceam de telemedicină: putem vorbi în deceniul următor de o reinventare a medicinei, de extindere a scenariilor.

Pentru Saturn, Huawei a alocat ideea de cooperare. Iar aici vorbim de ecosistemul 5G, atât în dezvoltare continuă, cât și în extindere. În acest sens, compania susține că întrunește atât cele mai înalte standarde de securitate, cât și dezvoltarea unor echipamente care pot fi mai eficiente. În acest sens merită amintită o antenă 5G compactă, de doar 28 de kilograme, cu un sistem îmbunătățit de răcire și o filtrare mai eficientă a frecvențelor, astfel încât să nu apară probleme. Avantajul e și că pot fi instalate rapid, cu număr redus de oameni, iar operatorii pot dezvolta astfel mai rapid rețelele.

Pentru utilizatori, Huawei a vorbit și despre 5G CPE Win, care amplifică semnalul 5G, astfel încât să ai o acoperire foarte bună chiar și într-o casă sau un birou în care, tradițional, nu prea avea așa ceva. Acesta e construit în jurul cipului Balong 5000, iar din sfera hardware-ului merită amintit și procesorul Kirin 990. Acesta e, dacă se poate spune așa, primul cip care nativ să suporte 5G pe telefoane, iar asta cu un consum optim de energie.

Promisiunile Huawei, când vine vorba de echipamente, sunt că rețelele telecom vor fi mai eficiente, vor putea fi instalate antene în zone care până acum nu erau acoperite, dar și că vor fi furnizate echipamente care să îți ofere cel mai bun semnal. De cealaltă parte, 5G va fi, totodată, standardul care transformă în realitate procesarea în cloud. Astfel, poți să ai un dispozitiv – că e telefon, ceas, tabletă sau ochelari – care nu trebuie să aibă procesor propriu. Are nevoie de un modem 5G și-o conexiune GSM. Astfel, procesarea se face în cloud, iar tu ai informația accesibilă în timp real. 

playtech.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *