Timpul.md

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2010 | 04:55

1001 de mărunţişuri care ne fac nervii mai tari

Mă aflu la TIMPUL din 2005, după mai mulţi ani lucraţi în presă.

Am venit aici din convingerea că mă voi simţi cel mai bine, pentru că aceşti oameni gândesc la fel ca mine. Asta am crezut atunci, asta cred şi acum. Chiar dacă s-a perindat multă lume prin căsuţa tehnică a ziarului, spiritul său a rămas acelaşi, de la început. La mulţi ani, TIMPUL! Şi, orice s-ar întâmpla, să nu pierdem simţul umorului.

Ştiţi în ce condiţii şi cu câţi nervi se face un cotidian? Dacă nu, poftim, intraţi în bucătăria TIMPULUI şi aflaţi secretul.

Luni e o zi dificilă. Nu se întâmplă nimic important, pe agendă – zero evenimente. În astfel de situaţii te salvează doar sursele. Când se epuizează şi ele nu-ti rămâne decât să-ţi creezi singur evenimentele. Plouă, ninge, drumul nu stă, iar ziarul de a doua zi trebuie să apară. *** La şedinţa de planificare am elaborat concepţia numărului de mâine şi am împărţit subiectele. Mie mi-a revenit să scriu „Bună dimineaţa!”. Toată lumea s-a pus pe lucru. ***

Sună telefonul: „Alo, cu dl ministru Tănase, vă rog...”. Aici e redacţia! „Sunt abonatul dumneavoastră. Daţi-mi, vă rog, telefonul ministrului Justiţiei!”. Cu abonaţii nu-i de glumit. Ne conformăm. Răsfoim repede agenda, găsim telefonul: „Poftim, domnule, să vă fie cu folos!”.***

Avem primul vizitator. Vine tocmai de la Sângerei. Este fost deportat şi ne-a adus un articol în care condamnă comunismul. Înainte de a-l pune pe masă, omul începe să-şi povestească soarta, să înţelegem şi noi prin câte a trecut… Când ajunge la moartea lui Stalin, simt că ziarul de a doua zi va apărea fără materialul meu. Soarta omului pare foarte încâlcită, iar nedreptatea nu mai are capăt. După o ora bătută pe muchie, lasă materialul, iar noi promitem că-l vom publica în unul din numerele viitoare. Continuăm să facem ziarul de a doua zi.*** Sună telefonul. „Bine v-am găsit! Vă iubesc, vă citesc, n-aş putea trăi fără TIMPUL...”. Ce declaraţie frumoasă, dar nu e totul: „Vineri e ziua mea de naştere. Nu aţi putea să includeţi şi numele meu la rubrica Calendar?”. Rugămintea e din partea unui scriitor. Nu e chiar de talia lui Cimpoi, de aceea iniţial nu prevăzusem să apară la Calendar, dar, dacă e atât de important pentru el… Îl includem în lista celor vii. ***

Mai avem un vizitator. E o doamnă, candidat în ştiinţe. „Bună ziua, am fost şi ieri pe la dumneavoastră”. Da, ne amintim. Ne-aţi adus pentru publicare o plângere la adresa directorului dumneavoastră. Vreţi să mai adăugaţi ceva? „Nu, vreau să retrag materialul. M-am răzgândit, nu-l mai public”. V-a ameninţat şeful?! „Nu, am decis singură şi nesilită de nimeni!”. Acum trebuie să găsim alt material în loc. *** E deja ora amiezii. Nu am scris niciun rând la „Bună dimineaţa!”. Din nou sună telefonul. „Sunt doamna Maria din Chişinău. S-a defectat ţeava din baie, apa a umplut toată casa, vă rog, ajutaţi-mă!”. Telefonaţi la „Apă-Canal”, aici e redacţia. „Sunt abonată la TIMPUL! Vă bateţi joc de abonaţi!?”***

Facem rost de telefonul de la „Apă-Canal”, în caz că mai sună abonata, s-o putem ajuta. Ridicăm din nou receptorul. La celălalt capăt al firului se aude însă vocea altei femei: „Ziarul TIMPUL?! Ascultaţi-mă, vă rog. Bărbatul meu lucrează la Moscova, la negru, cum se zice, şi de doi ani nu pot da de el. Ce să fac?!”. La poliţie aţi sunat? „La poliţie? Păi nu e hoţ”. De ce l-aţi lăsat să plece? „Ei, de ce... Acasă se ţinea numai de băut, l-am trimis să facă un ban!”. Dacă mai sună telefonul, riscăm să rămânem şi astăzi după ora opt la lucru. *** „Alo, la rubrica METEO, aţi scris că astăzi o să plouă. De ce induceţi lumea în eroare?!” ***

„Alo, redacţia? La calendarul religios lipseşte cruciuliţa din dreptul Sfântului Ioan...”. *** „Dragi redactori, soarele a răsărit astăzi la ora 07.00, iar voi dezinformaţi lumea şi scrieţi că a răsărit la ora 07.15. Cum se poate!” *** Într-adevăr, cum se poate! Se face seara, iar eu am scris abia titlul următorului material. Urgent, trebuie să mă deconectez de toate celelalte. O clipă numai… Să intru şi pe forumul de pe www.timpul.md, să văd ce zic cititorii despre articolul publicat astăzi. Vai, câte comentarii! În capul lor găsesc înalta preţuire a muncii mele, din partea unuia care semnează simplu „moş ion”: „Şi pentru astfel de articole, se mai plătesc şi bani?!”. Îţi mulţumesc, „moş ion”! Să mai scriu? Ori să-mi dau demisia? - „Bună dimineaţa, dragi cititori!”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus