Am venit aici din convingerea că mă voi simţi cel mai bine, pentru că aceşti oameni gândesc la fel ca mine. Asta am crezut atunci, asta cred şi acum. Chiar dacă s-a perindat multă lume prin căsuţa tehnică a ziarului, spiritul său a rămas acelaşi, de la început. La mulţi ani, TIMPUL! Şi, orice s-ar întâmpla, să nu pierdem simţul umorului.
Ştiţi în ce condiţii şi cu câţi nervi se face un cotidian? Dacă nu, poftim, intraţi în bucătăria TIMPULUI şi aflaţi secretul.
Luni e o zi dificilă. Nu se întâmplă nimic important, pe agendă – zero evenimente. În astfel de situaţii te salvează doar sursele. Când se epuizează şi ele nu-ti rămâne decât să-ţi creezi singur evenimentele. Plouă, ninge, drumul nu stă, iar ziarul de a doua zi trebuie să apară. *** La şedinţa de planificare am elaborat concepţia numărului de mâine şi am împărţit subiectele. Mie mi-a revenit să scriu „Bună dimineaţa!”. Toată lumea s-a pus pe lucru. ***
Sună telefonul: „Alo, cu dl ministru Tănase, vă rog…”. Aici e redacţia! „Sunt abonatul dumneavoastră. Daţi-mi, vă rog, telefonul ministrului Justiţiei!”. Cu abonaţii nu-i de glumit. Ne conformăm. Răsfoim repede agenda, găsim telefonul: „Poftim, domnule, să vă fie cu folos!”.***
Avem primul vizitator. Vine tocmai de la Sângerei. Este fost deportat şi ne-a adus un articol în care condamnă comunismul. Înainte de a-l pune pe masă, omul începe să-şi povestească soarta, să înţelegem şi noi prin câte a trecut… Când ajunge la moartea lui Stalin, simt că ziarul de a doua zi va apărea fără materialul meu. Soarta omului pare foarte încâlcită, iar nedreptatea nu mai are capăt. După o ora bătută pe muchie, lasă materialul, iar noi promitem că-l vom publica în unul din numerele viitoare. Continuăm să facem ziarul de a doua zi.*** Sună telefonul. „Bine v-am găsit! Vă iubesc, vă citesc, n-aş putea trăi fără TIMPUL…”. Ce declaraţie frumoasă, dar nu e totul: „Vineri e ziua mea de naştere. Nu aţi putea să includeţi şi numele meu la rubrica Calendar?”. Rugămintea e din partea unui scriitor. Nu e chiar de talia lui Cimpoi, de aceea iniţial nu prevăzusem să apară la Calendar, dar, dacă e atât de important pentru el… Îl includem în lista celor vii. ***
Mai avem un vizitator. E o doamnă, candidat în ştiinţe. „Bună ziua, am fost şi ieri pe la dumneavoastră”. Da, ne amintim. Ne-aţi adus pentru publicare o plângere la adresa directorului dumneavoastră. Vreţi să mai adăugaţi ceva? „Nu, vreau să retrag materialul. M-am răzgândit, nu-l mai public”. V-a ameninţat şeful?! „Nu, am decis singură şi nesilită de nimeni!”. Acum trebuie să găsim alt material în loc. *** E deja ora amiezii. Nu am scris niciun rând la „Bună dimineaţa!”. Din nou sună telefonul. „Sunt doamna Maria din Chişinău. S-a defectat ţeava din baie, apa a umplut toată casa, vă rog, ajutaţi-mă!”. Telefonaţi la „Apă-Canal”, aici e redacţia. „Sunt abonată la TIMPUL! Vă bateţi joc de abonaţi!?”***
Facem rost de telefonul de la „Apă-Canal”, în caz că mai sună abonata, s-o putem ajuta. Ridicăm din nou receptorul. La celălalt capăt al firului se aude însă vocea altei femei: „Ziarul TIMPUL?! Ascultaţi-mă, vă rog. Bărbatul meu lucrează la Moscova, la negru, cum se zice, şi de doi ani nu pot da de el. Ce să fac?!”. La poliţie aţi sunat? „La poliţie? Păi nu e hoţ”. De ce l-aţi lăsat să plece? „Ei, de ce… Acasă se ţinea numai de băut, l-am trimis să facă un ban!”. Dacă mai sună telefonul, riscăm să rămânem şi astăzi după ora opt la lucru. *** „Alo, la rubrica METEO, aţi scris că astăzi o să plouă. De ce induceţi lumea în eroare?!” ***
„Alo, redacţia? La calendarul religios lipseşte cruciuliţa din dreptul Sfântului Ioan…”. *** „Dragi redactori, soarele a răsărit astăzi la ora 07.00, iar voi dezinformaţi lumea şi scrieţi că a răsărit la ora 07.15. Cum se poate!” *** Într-adevăr, cum se poate! Se face seara, iar eu am scris abia titlul următorului material. Urgent, trebuie să mă deconectez de toate celelalte. O clipă numai… Să intru şi pe forumul de pe www.timpul.md, să văd ce zic cititorii despre articolul publicat astăzi. Vai, câte comentarii! În capul lor găsesc înalta preţuire a muncii mele, din partea unuia care semnează simplu „moş ion”: „Şi pentru astfel de articole, se mai plătesc şi bani?!”. Îţi mulţumesc, „moş ion”! Să mai scriu? Ori să-mi dau demisia? – „Bună dimineaţa, dragi cititori!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
