Timpul.md

Opinii & Editoriale 27 Noiembrie 2017 | 06:01

11 luni de dodoneală

Președintele se trezi prost dispus

De la atâția nervi îi mai apăruse un boț de slănină pe față, asta însemna că iarăși va trebui să investească într-un aparat foto ca lumea, un aparat care te face automat să semeni cu Vladimir Putin. Președintele își aduse aminte că peste o lună se împlinește un an de când este în funcție, și se mai învioră un pic. Președintele apăsă butonul telefonului și strigă: „Zina, adu-mi repede un pix și-o coală de hârtie”. „N-am înțeles, tovarășe președzinte, se poate moldovenește”, ripostă Zina. „Moldovenește vorbim cu electoratul făi, de câte ori să-ți zic. Adă un toc și-o hârteie”. „Acum poneala”, răspunse Zina și imediat pe masa președintelui apăru foaia și pixul. Președintele începu să scrie:

Raport de activitate la un an de mandat
1. Am salvat țara de 30000 de sirieni imaginari.
2. Am creat 50000 de locuri de muncă inexistente.
3. M-am strofolit la Băsescu, Chirtoacă și Ghimpu.
4. Am fost de două ori la mare și o dată pe muntele Athos.
5. Mi-am luat 10 halate, 20 de perechi de șlapi, 15 perechi de chiloți și 50 de perechi de ciorapi – toate cu stema Moldovei.
6. Am scos drapelul UE de la președinție.
7. Am cheltuit câteva milioane de lei aiurea pentru un referendum eșuat.
8. Am dat mâna cu Putin și l-am pupat pe Rogozin.
9. M-am prefăcut că-s creștin în fața Patriarhului Kiril.
10. Am scăpat iarăși de pușcărie.

Președintele își șterse sudoarea de pe fruntea transpirată și zâmbi ușurat: „Hai că-i bine, se putea și mai rău”. Președintele apăsă din nou butonul telefonului: „Zina, adună presa, organizăm o conferință”. „Ea opeati n-am înțeles tova...”, țipă Zina. „Soberește jurnaliștii făi!”, strigă președintele enervat la culme și trânti receptorul. „Mi-ar trebui și încă un avion, un iaht și o vilă în Spania”, se gândi președintele. Și adăugă în listă: inițierea unui referendum pentru mai multă putere președintelui, și pentru avion, iaht și vilă.”

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus