Timpul.md

Istorie 28 Februarie 2012 | 05:05

28 februarie în istorie. A fost asasinat prim-ministrul suedez Olof Palme

Olof Palme s-a născut într-o familie înstărită, conservatoare din Östermalm, Stockholm, Suedia. Tatăl lui avea strămoşi olandezi, iar mama avea strămoşi germani din Ţările Baltice.  

Din 1963, Palme a ocupat diverse funcţii în guvern, în 1967 devenind, printre altele, ministru al Educaţiei şi al Cercetării. A fost liderul Partidului social-democrat din Suedia din 1969 până la asasinarea sa în 1986. În această perioadă a deţinut postul de prim-ministru de două ori, 1969-1976 şi 1982-1986. Pe plan internaţional, a fost o figură politică bine cunoscută datorită criticilor sale la adresa SUA în legătură cu războiul din Vietnam. De asemenea, el a criticat dur şi invadarea Cehoslovaciei, în 1968, de către trupele Tratatului de la Varşovia. Pe data de 21 februarie 1968, Palme a participat la o demonstraţie împotriva războiului din Vietnam împreună cu ambasadorul nord-vietnamez la Stockholm. Ca rezultat, SUA şi-a rechemat ambasadorul din Suedia.

În seara zilei de 28 februarie 1986, Palme cu soţia se întorceau acasă pe jos de la cinematograf, fără gardă personală. În centrul Stockholmului, la ora 23:21, au fost atacaţi de către un asasin care l-a împuşcat pe Palme din spate de la mică distanţă. Împuşcătura i-a fost fatală premierului suedez, iar soţia sa a fost rănită de o a doua împuşcătură. Palme a fost transportat la spital, unde a decedat în ziua următoare, iar soţia a supravieţuit. Crima nu a fost descoperită.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus