Social

3.000 de elevi cunosc sursele de energie regenerabilă şi eficienţa energetică

La inițiativa UE-PNUD, desfășurată cu susținerea Institutului de Formare Continuă și a Centrului Republican pentru Copii și Tineret „Gutta-Club”, elevii din clasele VII-VIII din 64 de şcoli din RM, au parte de studii în cadrul proiectului „Energie şi Biomasă”, în domeniul regenerabile şi eficienţă energetică. Elevii îşi încheie săptămâna viitoare anul de studii pe durata căruia au învățat despre energia alternativă şi eficienţa energetică. 

În anul de studii curent, copiii din şcolile cuprinse de iniţiativa educaţională au participat la dezbateri în cadrul şcolii, au avut lecţii în format web-inar unde au discutat on-line cu sute de colegi din alte şcoli pe teme de energie eco, au vizitat gospodării casnice, instituţii publice ce utilizează energia regenerabilă, au construit machete de panouri fotovoltaice, turbine eoliene sau centrale pe biomasă şi au jucat spectacole pe teme ecologice.

„Drept suport educațional, copiii au avut manualul „Surse de energie regenerabilă”, iar cadrele didactice – un Ghid al Profesorului la acest subiect. Ambele produse de comunicare prezintă, într-o manieră accesibilă și ilustrativă, informaţia despre toate sursele de energie regenerabilă şi eficienţa energetică”, a declarat Victoria Ignat, specialist instruiri şi dezvoltarea capacităţilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă. Directorul liceului din s. Bieşti, Vladimir Vlas susține că „deşi a fost un curs opţional, acesta a fost favoritul elevilor. Copiii au fost foarte activi, muncit în grupuri tematice, participat activ la webinarele, creat machete de producere a energiei eoliene, solare, din biomasă”.
Inițiativa educațională cuprinde localitățile ce îşi conectează instituţiile publice la sisteme de încălzire pe bază de biomasă în cadrul Proiectul Energie și Biomasă în Moldova. Până în prezent, cursul de regenerabile şi eficienţa energetică a fost predat în 106 şcoli din 21 raioane. În total, iniţiativa educaţională a cuprins 4.500 de copii.

Cei mai activi elevi, selectaţi în urma unui concurs, vor participa în perioada 1-11 iulie, la tabăra de vară „Energel”, locul de întâlnire a promotorilor energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).

Timpul.md (A.G.) 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *