Timpul.md

Actualitate 22 Aprilie 2019 | 07:20

33 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară din Europa /// „Gulagul atomic” de la Cernobîl

Catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl (CNEC), din 26 aprilie 1986, este considerată cea mai mare calamitate ecologică din Europa, estimată la cel mai înalt nivel, VII. Nu întâmplător, Cernobîlul a fost numit „Gulag atomic” - la lichidarea consecinţelor acestei catastrofe au participat peste 800 de mii de oameni din diferite ţări, între care şi moldoveni. Peste 7 milioane de persoane au fost afectate, direct sau indirect, iar zeci de mii de participanţi la înlăturarea pericolului au murit din cauza supradozei de radiaţie sau a bolilor provocate de radiaţie. 

Savanţii au avertizat Kremlinul…

Deşi presa sovietică brava că „centralele atomice ale ţării noastre sunt absolut inofensive pentru populaţia din zonă şi nu există niciun motiv de îngrijorare”, oamenii de ştiinţă din URSS au semnalat încă înainte de 1986 nereguli la centralele nucleare, inclusiv la cea de la Cernobîl. Dar ele au fost neglijate de Kremlin. Ivan Jejerun, colaborator la Institutul de Energie Atomică „I. V. Kurceatov”, de exemplu, care a atras atenţia asupra pericolelor focoaselor nucleare, a fost concediat pe motiv că nu a înţeles „performanţele ştiinţei sovietice” şi a fost etichetat drept dezechilibrat psihic. Sistemul totalitar sovietic nu recunoştea ideile de alternativă şi nega noile abordări, crezând cu abnegaţie în supraputerea sa. Descoperirile ştiinţifice în domeniul fizicii şi tehnicii, inclusiv cele ale energiei atomice, erau ţinute în secret.

Catastrofa - precedată de un lanţ de accidente

Anterior marii catastrofe, activitatea de la CNEC a fost însoţită de o serie de accidente. În 1978, când a fost dat în exploatare reactorul al doilea, au avut de suferit 170 de muncitori, iar între 1981 şi 1985 au avut loc circa o mie de accidente tehnice. La 9 septembrie 1982 a cedat primul reactor al centralei, afectând o porţiune de 14 km la nord-est şi 5 km sud-vest (locuitorii cătunului Cistogolovka din apropierea CNEC au fost evacuaţi). Între 25 şi 26 aprilie 1986, inginerii de la CNEC, în urma unui experiment eşuat, au generat o reacţie în lanţ necontrolabilă în interiorul reactorului, iar explozia a provocat prăbuşirea acoperişului şi o emisie de substanţe radioactive în atmosferă. Accidentul s-a produs pe 26 aprilie 1986, ora locală 1.22:44, iar focarul a fost stins abia pe 13 mai 1986. Praful şi focul, care s-au ridicat până la 2 km, au aruncat în mediul înconjurător peste 40 de elemente radioactive şi de gaze rare, cca 156 tone de produse suprimate. Cantitatea de materiale radioactive răspândite în atmosferă a fost de 200 de ori mai mare decât după exploziile de la Hiroshima şi Nagasaki.

Zone imense afectate de catastrofă

În total, în catastrofa de la Cernobîl au suferit 7,1 milioane de oameni, dintre care trei milioane de copii. Suprafaţa afectată a constituit 150 de mii de kilometri pătraţi: în Ucraina - 8,9% din această suprafaţă, Belarus (23%). Au mai avut de suferit Rusia, România (cea mai afectată zonă a fost la nivelul lanţului Carpatic), alte state din Europa, inclusiv R. Moldova. Au fost scoase din circuit 144 mii ha de teren cultivabil, 492 mii ha de terenuri fertile. În Belarus au fost contaminate 25 la sută din suprafeţele împădurite. Impactul catastrofei asupra ecosistemului a fost dezastruos pentru floră şi faună, dar şi pentru încălzirea globală.

Adevărul a fost ascuns de populaţie

Iniţial, autorităţile sovietice au încercat să muşamalizeze faptele. Doar atunci când monitorizatorii centralei - Suedia şi Finlanda - au raportat nivelul ridicat de radioactivitate purtat de vânt, Kremlinul a fost nevoit să recunoască accidentul. Din cauza atitudinii iresponsabile a conducerii de atunci, pe parcursul zilelor de 26 şi 27 aprilie 1986, populaţia din zonă a continuat să ducă o viaţă obişnuită. În oraşul Pripet, în anii ’80, vârsta medie a locuitorilor era de 26 de ani, anual se năşteau circa o mie de copii, iar serile se transformau în „parade de cărucioare”. În acele zile s-au făcut două nunţi, oamenii au mers, ca de obicei, la pescuit. Şi nimeni dintre ei nu bănuia că radiaţia din localitatea lor depăşeşte de 50 de ori limita admisă. Nu a fost anulată nici chiar demonstraţia de 1 mai de la Kiev, oraş situat la 130 km sud de Cernobîl (locuitorii capitalei ucrainene au avut noroc că vântul era orientat în direcţia opusă urbei). Liderii comunişti din Ucraina conştientizau pericolul, deoarece îşi evacuaseră familiile la Moscova, cât mai departe de accident…

Spre deosebire de URSS, celelalte ţări afectate de radiaţie au reacţionat prompt. La 29 aprilie 1986, Agenţia Naţională Poloneză pentru Energie Atomică a recomandat excluderea din alimentaţie a laptelui proaspăt şi înlocuirea lui cu lapte pasteurizat. A fost interzis, de asemenea, consumul de legume, carne şi peşte. Pentru zece milioane de copii şi adolescenţi au fost repartizate doze de iod. În Germania, au fost lichidate stocurile de lapte proaspăt şi legume. În Elveţia, bovinele erau ţinute în grajduri, nu aveau acces la păşuni. Mai târziu, şi Ucraina a aplicat măsuri de restricţie a comerţului cu produse alimentare, iar o parte din pieţele sezoniere au fost închise. Alimentele au suferit o contaminare substanţială pe termen lung. În 2003, în pieţele din Moscova se comercializau mure cu un conţinut ridicat de radiaţie.


Pripet - oraşul-fantomă, după dezastrul nuclear

Diagnosticaţi cu „insuficienţă cardiacă”

În urma deflagraţiei, circa 50 de persoane au decedat imediat, iar mii de oameni au fost şi continuă să se afle sub pericolul direct al acestei catastrofe, fiind bolnavi de cancer. S-a constatat o creştere bruscă a cazurilor de leucemie şi cancer al glandei tiroide la maturi, în mod special la „lichidatori”, întrucât cel mai mult au suferit în urma accidentului muncitorii şi persoanele implicate direct în lichidarea consecinţelor catastrofei. Totodată, iradierea persoanelor ca urmare a catastrofei nu era recunoscută, în fişa medicală acestea fiind înregistrate cu diagnosticul „insuficienţă cardiovasculară”. Cei mai afectaţi sub aspect medical au fost copiii. Substanţele radioactive, infiltrându-se în organism, au produs pe parcursul anilor diverse mutaţii genetice, boli ale sângelui etc.

Impactul psihologic asupra populaţiei

Catastrofa a avut şi un imens impact psihologic, în special pentru persoanele care cunoşteau situaţia din prima sursă. Academicianul V. A. Legasov, strategul „muşamalizării” dimensiunii ştiinţifice a raportului privind catastrofa de la Cernobîl, în al doilea an după accident s-a sinucis în apartamentul său din Moscova. Doctorul în ştiinţe tehnice V. S. Konviz, inginerul-şef al proiectului CNEC (1972-1982), a fost remunerat cu 1000 de ruble şi o maşină pentru a cerceta nivelul de radiaţie activă. După ce a executat misiunea, conştientizând consecinţele iminente pe care urma să le suporte, a cerut o ladă de votcă şi… la puţin timp a decedat.

În procesul de decontaminare de la Cernobîl au luat parte 800 de mii de oameni din mai multe ţări, inclusiv 210 unităţi militare, cu un efectiv de 340 de mii de soldaţi, ingineri şi tehnicieni, dar şi civili care au lucrat la dezactivarea şi construirea sarcofagului din beton deasupra reactorului, toţi fiind expuşi pericolului contaminării. În Ucraina, de exemplu, numărul „lichidatorilor” este de circa 120 de mii de persoane. După cinci ani de la catastrofă, aproximativ zece mii de „lichidatori” îşi pierduseră vieţile. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus