Actualitate

3,3 milioane de lei pentru reducerea numărului minorilor în conflict cu legea

„Astăzi, deschidem o filă nouă în domeniul justiției juvenile, cu accent pe prevenirea și dezvoltarea metodelor de incluziune socială a persoanelor care au comis sau sunt pe cale de a comite anumite infracțiuni și nu au atins încă vârsta majoratului. Până în decembrie 2017, specialiștii au sarcina de a dezvolta materiale cu bunele practici și să organizeze instruiri pentru ofițerii probațiunii, organele de asistență socială, inclusiv pentru reprezentanții Procuraturii și Poliției”, a declarat Vladimir Cebotari, mulțumind UNICEF pentru susținerea financiară.

În cadrul programului de circa 150 de mii de euro vor fi elaborate instrumentele necesare profesioniștilor care lucrează cu minorii. Peste 50 de copii în conflict cu legea vor beneficia de asistență specializată, iar 20 de mediatori vor avea parte de formare specializată privind lucrul cu minorii în cadrul procedurilor penale.

Ministerul Justiției și UNICEF, în parteneriat cu Asociația Obștească „Institutul de Reforme Penale”, au setat ca obiectiv creșterea numărul copiilor dejudiciarizați, prin referirea acestora la serviciile comunitare și contribuind astfel la reintegrarea socială a minorilor.

„Proiectul va asigura un răspuns calificat în cazul fiecărui copil care intră în conflict cu legea, în cel puțin 5 raioane: municipiul Bălți, Ungheni, Orhei, Căușeni și Leova, prin intermediul unui mecanism solid de cooperare inter-sectorială, ce va fi instituționalizat în următorii 1,5 ani”, a declarat Nune Mangasaryan.

Proiectul este în concordanță cu obiectivele guvernamentale stabilite în Strategia de Reformă a Sectorului Justiției pentru 2011-2016, cu prioritățile UNICEF pentru asigurarea accesului copiilor la justiție, și presupune armonizarea cu tendințele europene.

Va fi elaborat și testat un program național de prevenire pentru c dejudiciarizați, instruind procurori, specialiști în protecția copilului, psihologi, consilieri de probațiune și asistenți sociali.

În prezent, circa 1 000 de cauze penale sunt inițiate anual împotriva minorilor, iar în jumătate dintre acestea instanța pronunță o sentință.

Memorandumul de înțelegere între Ministerul Justiției al Republicii Moldova (MJ), Institutul de Reforme Penale (IRP) și Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) cu privire la finanţarea şi implementarea proiectului „Consolidarea mecanismelor de prevenire și dejudiciarizare pentru copiii sub vârsta minimă a răspunderii penale și copiii în conflict cu legea” poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justiției.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *