Timpul.md

Istorie 8 Mai 2020 | 05:32

8 mai în istorie: A fost inaugurat Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. 

Deţine obiecte cu valoare istorică din timpuri străvechi şi până în perioada contemporană, descoperite pe teritoriul actual al României
Muzeul a fost înfiinţat pe 8 mai 1972, cu scopul de a ilustra evoluţiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spaţiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poştelor de pe Calea Victoriei.

Este cel mai important muzeu de istorie şi arheologie din România, atât prin mărime (suprafaţă desfăşurată), cât şi prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanţi actori ai arheologiei româneşti contemporane şi lider al arheologiei preventive (noţiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiţii, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituţia are un site cuprinzător (mnir.ro), inclusiv o scurtă fişă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice, scurte prezentări ale personalului de specialitate, pagini descriind evenimente, expoziţii etc. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus