Timpul.md

Actualitate 15 Iulie 2019 | 12:43

9 alimente pe care să nu le mănânci niciodată în avion

Următorul tău zbor ar putea deveni foarte problematic, dacă nu alegi alimentele potrivite. Află de la specialiști ce preparate trebuie să eviți în avion pentru a preveni efectele nedorite. Poate credeai că nu contează prea mult ce mănânci când ești în avion, dar propria ta sănătate, precum și confortul celorlalți ar putea fi periclitate de alegerile alimentare greșite.

Iată ce alimente nu trebuie să facă parte din meniul tău în avion:

1. Ceapa și usturoiul
Nu alege un covrig sau pizza care conțin usturoi sau ceapă pentru că respirația urât mirositoare ar putea persista timp de câteva ore, interval în care ceilalți pasageri nu se vor simți deloc bine în preajma ta. În unele cazuri compușii specifici usturoiului pot fi eliminați din organism chiar și în 24 de ore. Din fericire există o soluție. „Dacă vei mânca un măr crud sau frunze de mentă îți vei odoriza respirația după ce ai consumat ceapă sau usturoi”, spune dr. Sheryl Barringer, nutriționist din Ohio.

2. Băuturile alcoolice
Pentru persoanele care se tem să zboare cu avionul câteva pahare de alcool ar putea părea soluția ideală pentru a se calma. În plus, dacă pleci în vacanță poți crede că este prima ta șansă de a te răsfăța, dar mai bine oprește-te. Zborul cu avionul îți deshidratează întreg organismul. Dacă vei petrece mai mult de 4 ore în avion riscul de formare a cheagurilor de sânge crește, iar consumul de băuturi cu efect diuretic cum sunt cele alcoolice nu va face decât să accentueze efectele negative.

3. Fructele confiate
Poate și se pare o idee bună să iei cu tine o pungă cu stafide sau caise confiate, mai ales dacă nu vei avea o masă inclusă în timpul zborului. Din păcate, dacă ai astm ai putea regreta această alegere. Fructele confiate conțin sulfiți, care favorizează declanșarea crizelor de astm. Dacă vei combina acest tip de gustare cu nivelul de oxigen care este deja mai scăzut decât de obicei ai putea avea probleme destul de grave în timp ce zbori.

4. Cafeaua
Te-ai obișnuit să alegi cafeaua în avion? Fiecare ceașcă va conține aproximativ 410mg de cafeină, iar după aceea îți va fi foarte greu să te odihnești și vei merge mai des la toaletă.
În cadrul unui studiu realizat în 2017 s-a constatat că un consum de cel puțin 408mg de cafeină va determina reducerea rezervelor de sodiu și potasiu, declanșând durerile de cap sau crampele musculare.

5. Brânza cu mucegai
Dacă ai intoleranță la lactoză brânza cu mucegai ar putea deveni problematică pentru tine. Poate că nu te aștepți să ai o reacție negativă tocmai când zbori, dar dacă vor fi turbulențe și problemele digestive s-ar putea accentua.

6. Nucile și untul de arahide
Alunele sau nucile sunt o gustare rapidă și ușor de transportat, dar ar putea apărea probleme dacă le consumi în avion. Având în vedere că o parte din oxigenul din cabină este reciclat, deschiderea unei pungi cu alune sau a unui borcan cu unt de arahide ar putea declanșa simptomele unui alt pasager.

7. Salamul
Nu alege să consumi un sandviș cu salam pentru că ai putea avea probleme tot timpul zborului.
Salamul este clasificat ca un aliment cu un conținut ridicat de histamine, iar dacă ai o sensibilitate la acest ingredient ar putea apărea congestia nazală sau sinuzita. Mai bine optează pentru un sandviș pe bază de carne de curcan.

8. Apa de la robinet
Este adevărat că apa este servită în sticle ambalate în timpul zborului, dar cafeaua și ceaiul sunt preparate folosind apă de la robinet, așa că ar fi mai bine să amâni aceste opțiuni pentru momentul în care cobori din avion.

9. Fasolea, mazărea și lintea
Potrivit specialiștilor, diferența de presiune din avion poate cauza creșterea volumului de gaze din intestine cu până la 25%. Aceste leguminoase bogate în fibre cauzează gaze în mod normal, dar în timpul zborului disconfortul ar putea fi mult mai accentuat. În plus, te vei simți și mai rău dacă ești însărcinată.

https://www.eva.ro/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus