Timpul.md

Cultură 16 Mai 2020 | 00:00

A decedat cunoscutul om de cultură Vlad Pohilă

Reputatul lingvist și publicist Vlad Pohilă s-a stins din viață.

Vlad Pohilă s-a născut la 6 aprilie 1953, în s. Putinești, r-nul Florești. Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei.

Totodată, a studiat mai multe limbi romanice, slave, baltice, precum și cultura mai multor popoare.

În 1989, a participat la apariţia primului număr al revistei „Glasul”, tipărit la Riga şi la Vilnius. Din 2003 până în prezent este redactor-șef al revistei de biblioteconomie „Bibliopolis” Din anul 1997 este redactor și coautor al Calendarului Național, editat de Biblioteca Naţională a R. Moldova. Își publică nuvelele și eseurile lingvistice, dar și traducerile, în diferite reviste de limbă română din Chișinău, București, Iași, Cernăuți, dar și în publicații ale diasporei românești din Germania, Franța, Grecia, Canada, SUA şi Australia. Este o personalitate integră, care crede fără compromisuri în cauza românească şi în calea basarabenilor spre Europa, prin Unirea cu România. O lucrare antologică în acest sens este volumul „Și totuși, limba română”, care a fost lansat la Chișinău, dar și în mai multe orașe ale României. Această carte răspunde la toate întrebările referitor la limba română și dreptul ei la viață în R. Moldova.

Vlad Pohilă este un om harnic, dar modest, care vorbește puțin, dar scrie mult. Mereu redactează manuscrise, participă la emisiuni de cultivare a exprimării corecte în limba română şi la diverse manifestări culturale, fiind omniprezent acolo unde se întâmplă ceva frumos și adevărat. „Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist este Vlad Pohilă, care s-a ascuns în adâncul unei modestii, rar întâlnită la noi”, spunea Grigore Vieru. Într-adevăr, putem spune fără a exagera că majoritatea elevilor noștri au studiat grafia latină după cartea lui Vlad Pohilă „Să citim și să scriem cu litere latine”.

În anul 2010, lui Vlad Pohilă i-a fost conferită cea mai înaltă distincție de stat, „Ordinul Republicii”, pentru verticalitate și activitate amplă în domeniul cultivării limbii române.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus