Politică

A inceput investigarea evenimentelor din aprilie

Schimb aprins de idei la prima sedinta a Comisiei de ancheta pentru elucidarea cauzelor si consecintelor evenimentelor de dupa 5 aprilie 2009, care a avut loc, ieri, la Ministerul Agriculturii, unde deputatii isi au birourile provizorii.

Potrivit lui Vitalie Nagacevschi, seful comisiei de ancheta, aceasta trebuie sa elucideze cauzele evenimentelor din 7 aprilie, evenimentele propriu-zise si consecintele lor. „Nu cred ca aceasta comisie trebuie sa stabileasca daca au fost sau nu falsificate alegerile, pentru ca ne luam sarcini care nu ne apartin. Vom sistematiza toate rapoartele organizatiilor care au monitorizat alegerile si tot ce s-a scris despre alegeri in presa si o vom prezenta drept cauza.

Exista o perceptie in societate ca alegerile au fost fraudate”, a spus Vitalie Nagacevschi. La aceasta, deputatul comunist Vadim Misin a sarit ca ars: „Pana a vedea ce s-a intamplat dupa 7 aprilie, trebuie sa vedem ce a fost inainte. Cum au fost adusi 40 de mii de patani de clasa a 7-a in strada. Va pot aduce directori de scoli care au scos toata scoala in piata, din clasa a 6-a, a 7-a si a 8-a.

Societatea moldoveneasca nu se rezuma la cateva mii de patani, care nici macar n-au participat la alegeri”. Totodata, Misin a mai spus ca, in mare parte, „iubitii si stimabilii jurnalisti” au relatat cu emotie, din care cauza comisia n-ar trebui sa se bazeze pe reportajele si investigatiile presei. Deputatul comunist a fost la fel de acid si la adresa expertilor independenti. „Sa ma salveze Dumnezeu de acesti experti”, a remarcat el. Potrivit lui, ancheta comisiei n-ar trebui sa se rezume doar la ce a facut politia cu cei retinuti, dar sa vada si cine le-a dat pietre patanilor sa arunce in cele doua cladiri de stat. „Copiii care n-au dreptul la vot, nu inseamna ca n-au dreptul de a manifesta”, a precizat, in replica, Nagacevschi.

„Evenimentele din 6 si 7 aprilie puteau sa porneasca si de la un simplu zvon. Noi elucidam evenimentele, nu zvonul. De asemenea, trebuie sa studiem tot ce este legat de aceste evenimente, si subiectiv, si obiectiv”, a spus deputatul AMN Iurie Colesnic. In cele din urma, membrii comisiei au amanat sedinta pentru saptamana viitoare, cand se va stabili modalitatea in care vor fi anchetate evenimentele din aprilie.

Pana atunci, ei se vor gandi la nume de persoane si institutii, dar si la intrebarile pe care vor sa le adreseze. Potrivit lui Nagacevschi, cel mai probabil, de acum incolo sedintele comisiei vor fi fara presa, intrucat unii membri se dedau la declaratii politice si fac show, ceea ce nu va contribui la elucidarea evenimentelor in timp util.

Marti, comisia a invitat organizatiile internationale – Consiliul Europei, Comisia Europeana, ONU si OSCE – sa participe la lucrarile ei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *