Timpul.md

Social 26 Noiembrie 2009 | 17:14

Abuzuri fizice si sexuale ct vom tacea?

Tot mai multe cazuri de femei hartuite la locul de munca, minori agresati sexual chiar si de rude, barbati violati „la betie” de prieteni de pahar - sunt realitati din jurul nostru. Nici unii batrani nu sunt scutiti de astfel de abuzuri. Aceste victime nefericite se izoleaza de societate, resemnate in fata incoerentei legislative. Mai mult, intr-o tara saraca cum e RM, internetul a devenit raiul pedofililor, care plaseaza nestingherit propuneri sexuale destinate minorelor. Si acestea le accepta, din dorinta de a se imbraca frumos si de a nu ramane in umbra fetelor „la moda”, cu parinti bine asigurati.

„Parintii trebuie sa supravegheze conversatiile copiilor pe internet, pentru a-i apara de abuzurile si hartuirea de pe net si pentru a preveni divulgarea unor informatii strict personale. Ar fi bine daca administratorii site-urilor ar putea institui butoane de semnalare a abuzurilor, usor de accesat, care sa le permita utilizatorilor sa raporteze orice comportament necorespunzator al vreunui alt utilizator printr-o singura apasare de buton”, a mentionat avocata Larisa Tamciuc.

Din experienta sa de procuror in r-l Telenesti, ea ne-a relatat despre numeroase abuzuri sexuale asupra femeilor, minorilor si chiar asupra unor barbati tineri la locul de munca. „Am cunoscut fete abuzate sexual de cei apropiati, de tati vitregi, unchi, verisori. De multe ori, aceste abuzuri raman nesanctionate din lipsa de probe. Parintii unor asemenea copii, comunitatea, in general, nu semnaleaza acest tip de infractiuni, fie din teama de „gura satului”, fie invocand binele copilului”, sustine avocata.

Numai in primele cinci luni ale anului, MAI a inregistrat peste 190 de cazuri penale de violente asupra copiilor, 45 dintre care au fost abuzati sexual, iar patru micuti au decedat in urma batailor. Doua asemenea decese au fost inregistrate in familii.
O femeie in varsta de 40 de ani a fost violata de patru indivizi, in timp ce copilul si concubinul ei, veniti sa o caute, au asistat neputinciosi la intreaga scena. Iar o fetita, de numai opt ani, a fost violata de un tanar de 17 ani. Ca sa nu fie demascat, criminalul a omorat fetita. Si-a recunoscut vina pe deplin si a prezentat hainele cu care fusese imbracat, efectuandu-se expertizele necesare. A fost condamnat la ani grei de puscarie.

Un alt caz se refera la doua eleve de 14 ani. Intr-un lift, ele s-au pomenit cu un atacator de 30 de ani care a incercat sa le impuna sa faca sex oral. N-avea de unde sti agresorul ca fetele erau specialiste in taekwondo. Din pacate pentru el, a aflat pe propria piele, la modul cel mai dur cu putinta. Despre acest caz elevele au povestit mai tarziu colegilor de clasa.

Avocatii ne vin in ajutor, gratuit

„Violenta fizica, sexuala si psihologica impotriva copiilor, tinerilor si femeilor, inclusiv amenintarile cu asemenea acte, constrangerile sau lipsirea arbitrara de libertate, indiferent ca au loc in viata publica sau in cea privata, constituie incalcari ale drepturilor omului la viata, siguranta, libertate, demnitate si integritate fizica, emotionala si sunt o amenintare serioasa pentru sanatatea fizica si mintala a victimelor unor asemenea violente”, a afirmat Larisa Tamciuc.

In ultimele decenii, in tarile occidentale s-a facut un pas inainte in recunoasterea riscurilor si abuzurilor la care sunt expusi copiii. Au fost inregistrate cresteri masive ale cazurilor de abuz si neglijare, insa a crescut si interesul pentru identificarea si combaterea lor. Au aparut tot mai multe servicii specializate in depistarea, tratarea si prevenirea violentei si abuzurilor.

RM, insa, nu dispune inca de un sistem pentru protectia copilului impotriva abuzurilor, de proceduri de interventie juridica pentru cei abuzati, sustin specialistii. „Schimbarea mentalitatii fata de problema abuzurilor e posibila numai printr-o educatie si informare a actorilor sociali. De aceea, sustinem derularea unor programe si servicii de prevenire si interventie in cazurile de abuz si neglijare”, a subliniat avocata Larisa Tamciuc.

Asociatia „ALVA International” isi propune sa sensibilizeze opinia publica si sa atraga atentia la faptul ca legislatia in vigoare la acest capitol are multe lacune. Asociatia a lansat, recent, campania „O societate fara abuzuri”, care se va desfasura timp de un an. Un grup de avocati licentiati vor oferi consultanta juridica gratuita minorilor si tinerilor de pana la 21 de ani, agresati fizic si sexual. Pentru ei a fost creata adresa electronica alva2009@email.ru, la care vor putea anunta cazurile de abuz.
 

 


 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus