Timpul.md

14 Ianuarie 2010 | 22:31

Aho! Aho! Iesim din sarbatori!

Abia dupa Sfantul Vasile basarabenii simt ca se termina sarbatorile si ca, intr-adevar, a sosit definitiv si ireversibil noul an. Chiar daca au mesit si s-au veselit si de Craciunul pe nou, de Revelion si de Craciunul pe vechi, ortodocsii nostri parca-s mai sinceri, mai gramajoara si mai blajini anume de Sfantul Vasile. Poate ca simt un sfarsit mai vechi si un inceput mai nou, sau poate ca pastreaza in gene, de demult, de la strabuni, recunostinta fata de acest Mare Sfant, unul dintre cei mai de seama ierarhi ai Bisericii. El ne-a lasat drept mostenire duhovniceasca Liturghia pe care o ascultam in zilele Sfantului Post, in ajunul Craciunului, in ajunul Botezului Domnului, in ajunul Nasterii Lui, la Pasti, in Joia cea Mare si in ajunul Sfantului Vasile…

Ca si majoritatea semenilor, la 14 ianuarie, de Sfantul Vasile, locuitorii comunei Gratiesti au sarbatorit Anul Nou pe vechi. Treceam in ajun pe strazile acestei asezari, suburbie a capitalei, insa nu intamplator, ci pentru a ma convinge pe viu cum arata un suflu si cum se simte un freamat de sarbatoare patriarhala. Recunosc, inainte de toate m-au cucerit mirosurile de colaci proaspat scosi din cuptor, de sarmale si de friptura de purcel. Toata lumea din Gratiesti se grabeste, fiecare mai are ceva de facut… Stau si urmaresc ce se intampla in jur. Cativa barbati intra in magazinul din centrul comunei ca sa schimbe bani pentru uratori. In zadar, bancnotele de un leu si de cinci lei au disparut inca din ajunul Anului Nou. Vanzatoarea le propune banuti, dar azi te faci de ras daca le dai copiilor banuti, si gospodarii au refuzat sa-i ia.

Pe la ora patru dupa-amiaza, cand coboara amurgul, linistea din centrul satului este sparta de un „Aho, Aho-o-o!”, cam pitigaiat, dar din toata inima. In intampinare vin doi pustani, care se intorc de la scoala cu ghiozdanele in spate. Aflu ca sunt elevi… tocmai din clasa a doua. L-au vazut pe nanu’ si au hotarat sa-l ureze.
Pe la vreo cinci, ca la comanda, ulitele Gratiestiului se umplu de puradei, care se grabesc ca, pana se innopteaza, sa reuseasca sa ureze toate rudele. Acestea intotdeauna sunt mai generoase. Daca le va mai ramane timp, vor trece si pe la cei straini. Mai tarziu, noaptea, ies cete de oameni maturi, mascati, echipati cu acordeoane, tobe, trompete. Si daca de cei mici scapi usor, cu adultii e mai complicat - trebuie sa-i cinstesti, sa mai schimbi cu ei o vorba-doua. Si incepe cheful… A doua zi, aproape toti uratorii iti pot spune cine au fost primii urati, dar nimeni nu-si poate aminti cine au fost cei de la urma.

N-a scapat neurata nici primarita

Cei 30 de scolari, membri ai Ansamblului folcloric „Ilincuta”, au pornit cu uratul pe la ora trei si au inceput cu primaria. De emotie, primarita Valentina Patras mai nu a scapat o lacrima de bucurie atunci cand i-a vazut atat de frumosi. O uratura atat de frumoasa nu am mai auzit nici eu pana acum. Copiii au pregatit un repertoriu demn de un festival folcloric. Si, deoarece de Craciun nu au fost cu colindatul, in ajunul Sfantului Vasile ei au colindat, au urat si au semanat angajatii primariei. Conducatorul ansamblului, Petru Bodorin, impreuna cu directoarea liceului, Galina Oleinic-Pascal, au cutreierat toata Moldova in cautarea repertoriului folcloric. In unele localitati din nordul republicii, ei au inregistrat obiceiul de a umbla cu cocosul si l-au adus si in satul lor. In seara de Sfantul Vasile, uratorii poarta cu sine un cocos care prevesteste venirea unui nou an. Si, prin dans, dialogand cu gospodarii pe care ii ureaza, ei incearca sa-i convinga pe acestia sa schimbe cocosul pe o capra. Copiii de la „Ilincuta” sunt foarte talentati si au invins la mai multe concursuri folclorice nationale. Gospodarii se simt onorati sa-i primeasca in casa. Insa uratorii dau preferinta familiilor unde exista un Vasile.

Si lui Vasile Racu i-ar placea sa umble cu uratul



Cand au ajuns la familia lui Vasile Racu, Raisa, stapana casei, tocmai scotea colacii din cuptor. Domnul Vasile este obisnuit cu uratorii si i-ar placea si lui sa umble cu ceata. De vreo 30 de ani, de cand s-a asezat la casa lui, de Sfantul Vasile nu i se mai inchide usa. Casa e plina de oaspeti, iar uratorii - unii ies si altii intra. In fiecare an el ii rasplateste, in total, cam cu vreo mie de lei.

In timp ce gospodarul statea cu ulciorul in mana, intalnind si petrecand cete de uratori, gospodina este cam nemultumita pentru ca nu are posibilitatea sa auda tot ce i se ureaza familiei, deoarece inca nu a terminat treburile. De fiecare data cand barbatul intra in casa, ea il intreba cine a fost si comenta: „Acestora trebuia sa le dai mai mult ca ne sunt fini, cu acestia am fost vecini”. Domnul Vasile zambea ironic, caci stie el cui si cat sa dea.

Masa familiei Racu trosnea de atata mancare. In ajunul Craciunului, gospodarii au taiat un porc. Au facut racituri, sarmale si tot felul de bucate care de care mai gustoase. Iar specialitatea casei a fost un bors scazut de care nu am mai gustat pana acum. E gustos de-ti lingi degetele. Se face din carne de porc si varza murata, taiata in felii mari si pusa la fiert impreuna cu carnea. E mai mult decat un fel de mancare, e un elixir pentru organismul obosit de atatea sarbatori.

Desi au o casa moderna, finisata in „stil euro”, cum se spune la noi, gospodarul a tinut cu tot dinadinsul sa aiba inauntru o „lejanca” si un cuptor de copt paine. Raisa Racu este mare mesterita la copt paine. Cativa ani in urma, in familia lor a locuit o americana de la Corpul Pacii. Si cand veneau la ea in vizita prietenii americani, nu se mai puteau satura de paine de casa. Tanara a rugat-o pe doamna Raisa s-o invete sa coaca colaci, ca sa-si deschida o afacere in SUA. Aluatul il putea face, dar nu s-a mai putut invata sa impleteasca colacii. Stapana casei are si o lopata speciala de dat painea in cuptor. Lopata are 150 de ani. Gospodina cunoaste si cateva secrete pentru ca painea sa fie puhava. Dupa ce pune painea in cuptor, ea reazema lopata de perete cu fata in sus, ca sa creasca painea.

Ne-am luat cu de-ale gospodariei si am uitat de uratori. Pe la ora noua, copiii s-au cam rarit si au inceput sa vina cete de uratori maturi. Pe acestia gospodarul ii cinsteste cu un vin rosu, proaspat scos din butoi, din care inca mai sar purici, iar gospodina le ofera, din toata inima, colaci inca aburind. In faptul serii, se aud uratori in tot satul, Gratiestiul fiind invaluit intr-un „Ha-a-a-i, Hai” general.

…A fost mare veselie. A doua zi, pe unii ii cam durea capul si cautau moare de varza sau borsul de ieri. Ma rog, asa e de sarbatori, care la basarabeni sunt frumoase ca la nimeni altii.
Cu Sfantul Vasile am iesit din sarbatorile de iarna. Dar las’ ca vin altele, la fel de frumoase. De-am fi noi sanatosi si de-am avea faina in hambar si vin in butoaie…


 

 

  • Un articol de:
Versiune completă web Înapoi sus