Timpul.md

Actualitate 17 Decembrie 2020 | 00:54

AJUTOR SAU LOVITURĂ PENTRU PENSIONARI?

 


Două idei năstrușnice au fost expuse azi de la tribuna parlamentului, având ca subiect pensionarii. De ce năstrușnice, doar au ca scop susținerea acestei pături a populației? - vor întreba unii. Nu voi stărui asupra aspectului populist și contextului politic în care apar așa idei. Să le trecem pe rând.

1. Un grup de lucru creat special de Guvern în 2016 (al cărui membru am fost și eu) a analizat profund situația existentă în sistemul de pensii, a studiat experiența internațională și a venit, după o muncă asiduă, cu un concept amplu de reformă și, ulterior, cu un proiect de lege, aprobat de Parlament (Legea nr.290/2016).

2. Reforma a prevăzut multiple intervenții, orientate spre echitate, durabilitate în sistem și beneficii pentru pensionari. De altfel, toate cele obținute de pensionari în ultimii ani – valorizare, recalculări și majorări de pensii, sunt rodul legii aprobate atunci. Toate soluțiile acceptate atunci în 2016 reprezintă un tot întreg, inclusiv în partea ce ține de vârsta standard de pensionare, și separându-le, surpăm temelia întegului sistem.

3. Da, reforma a inclus și egalarea treptată a vârstei de pensionare (63 ani, până în 2028) pentru toate categoriile de cetățeni. În prezent este de 59 ani pentru femei și 63 ani pentru bărbați. Ajustarea graduală a vârstei de pensionare este un lucru necesar și obiectiv, în situația când anual crește durata medie a vieții după vârsta de 60 ani (la moment 17,55 ani pentru ambele vârste și 19,5 ani pentru femei), populația îmbătrânește rapid, populația activă se reduce, iar până în 2035 fiecare al treilea cetățean va fi cu vârsta peste 60 de ani.

4. Ce ar însemna revenirea la vârsta de pensionare de până la reformă? Creșterea exponențială a numărului de pensionari, dar încă în vârstă aptă de muncă, dinamitarea durabilității și așa puse la încercare a sistemului public de pensii și în final - în cel mai bun caz, pensii mai mici pentru un număr mai mare de pensionari, iar în cel mai rău caz, falimentul sistemului.

5. O altă idee expusă azi ține de anularea posibilității angajatorilor să desfacă contractul de muncă cu persoane de vârsta pensionară. Prevederea legală existentă a fost promovată de Guvern în susținerea mediului de afaceri și, de fapt, nu interzice angajarea pensionarilor, dar face relațiile de muncă mult mai flexibile. Noua (veche) idee aparent vrea să susțină pensionarii. Doar că prin asta am trecut deja și ce se va întâmpla dacă va fi aprobată? Angajatorii, fiind limitați în drepturi și dorind să minimalizeze riscul, nu vor mai vrea să angajeze o persoană aproape de vârsta de pensionare.

În concluzie, ambele idei expuse azi în Parlament, sunt profund antireformatoare, iar, fiind acceptate, vor pune la grea încercare sistemul de pensii și vor lovi nu în deciziile luate de Guvernul Filip, ci tot în pensionari în ultima instanță. Îmi pare rău pentru colegii care au muncit și muncesc la implementarea reformelor, mizând pe rațiunea politicienilor din parlament. Sper să se revină la albia raționalului, mai ales în cazul unor așa subiecte sensibile.

Mircea Buga
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus