Politică

Al. Tanase: “Ii dam in arenda si pe cei 256 mii de moldoveni din Transnistria?”

Marti, la o emisiune de dezbateri electorale de la „Vocea Basarabiei”, reprezentantul PSD s-a referit pe larg la initiativa recent lansata de liderul PSD, Dumitru Braghis, privind concesionarea Transnistriei Federatiei Ruse pe o perioada de 30 de ani. In cadrul aceleiasi emisiuni, prim-vicepresedintele PLDM, Alexandru Tanase, a criticat vehement initiativa lui Braghis.

Nu suntem surprinsi de aceasta propunere. Sigur ca ea nu are nicio justificare. De fapt, este o sinucidere pentru PSD, deoarece nicio formatiune politica normala nu poate propune darea in arenda a teritoriului tarii si a propriilor cetateni. In Transnistria locuiesc 256 mii de cetateni moldoveni: ii dam si pe ei in arenda? Eu cred ca autorii nu s-au gandit serios cand au lansat o astfel de initiativa. A fost mai mult un mesaj adresat electoratului rusolingv, ca acesta sa voteze cu PSD, care sustine politica ruseasca in zona. S-a urmarit, de fapt, manipularea electoratului de limba rusa. Dar este foarte periculos sa speculezi in campania electorala cu asemenea subiecte de interes national. Este o initiativa stupida si fara finalitate. Ea nu poate fi realizata, deoarece contravine clar Constitutiei R. Moldova care spune ca teritoriul RM este inalienabil si nu poate fi concesionat nimanui, sub nicio forma.

Isi imagineaza autorii acestei initiative ce inseamna administratie ruseasca pentru 30 de ani? Vom avea o Federatie Rusa sub coastele noastre. In 30 de ani se vor naste si vor intra in viata trei generatii. Avand invatamant rusesc, cum vor redeveni ei cetateni ai R. Moldova, dupa cei 30 de ani? Cunoastem deja, din istorie, ce s-a intamplat in RASSM, a fost o perioada de rusificare totala, de reprimare a tuturor valorilor si a spiritului national. Evident, in perioada respectiva administratia ruseasca nu va deschide scoli romanesti in Transnistria si nu-i va proteja pe cetatenii de acolo, nu le va oferi drepturi culturale, politice, economice.

Prin urmare, initiativa lui Braghis este o aberatie si o provocare care trebuie taxata. Sunt convins ca PSD va fi sanctionat dur de electorat pentru asta. Exista deja semnale ca mai multi membri ai PSD sunt extrem de nemultumiti si ca aceasta idee nici macar nu a fost discutata in interiorul partidului, inainte de a fi lansata.

PLDM vine cu o abordare diferita a problemei transnistrene. Noi vedem solutionarea crizei in baza experientei internationale de rezolvare a unor asemenea conflicte. Cu Federatia Rusa trebuie sa negociem cu multa pricepere si demnitate. Nu este cazul sa repetam erorile conducerilor de pana acum ale R. Moldova, de a negocia cu Smirnov – el nu este actor independent, ci o marioneta. Este necesar sa discutam direct cu Federatia Rusa si sa beneficiem de sustinerea Statelor Unite ale Americii si a Uniunii Europene. Drept model de solutionare a conflictului ar putea sa ne serveasca depasirea crizei din Cipru, aplicabil si pentru R. Moldova. Doar atunci cand pe plan extern va exista o solutie conjugata de a-i determina pe rusi sa-si retraga administratia lui Smirnov si sa accepte o administratie provizorie din partea Organizatiei Natiunilor Unite, vom putea merge inainte. In caz contrar, nu exista decat doua variante – prima, ca situatia actuala sa dureze inca 50 de ani si a doua – sa cedam Transnistria.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *