Timpul.md

Actualitate 23 Aprilie 2013 | 05:47

„Am multe de spus şi o voi face...”

- Dragă Angela Aramă, aţi devenit recent membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Felicitări! Aceasta înseamnă că nu doar cochetaţi cu poezia, cu literatura, ci vă aflaţi într-o relaţie serioasă cu ea... 

- De fapt, am publicat o singură carte de versuri și grafică în 2005. De atunci nu am mai scris poezie. Și nu sunt sigură că voi mai scrie. Dar nebănuite sunt căile Domnului și eu le voi urma cu fidelitate. Anul trecut am lansat la București și la Chișinău romanul meu „Aici e dincolo” și cred că deocamdată rămân la proză. Pentru ea am inspirație acum. Ca proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, sper că asta mă va responsabiliza. Am multe de spus și o voi face, căci, altfel, implozia e iminentă.

- Aveţi multe de spus şi o faceţi, inclusiv pe blog, pe site-ul Şcolii de televiziune și dezvoltare personală, pe care o conduceţi. Sunteţi o prezenţă activă în lumea virtuală...


- Eu am o relație specială cu lumea virtuală, o relaţie de afaceri, preponderent. Adică de socializare direcționată. În virtutea comunicării cu potențialii elevi, precum și cu absolvenții Școlii mele, sunt obligată să am o corespondență pe acest gen de suport mediatic. Și apoi mă informez asupra evenimentelor politice, sociale, culturale, asupra activității persoanelor care mă interesează în contextul afilierii de interese...

- Cât de confortabil vă simţiţi în lumea reală?


- Viața mea e cât se poate de reală. Cu bune și cu rele, cu suișuri și coborâșuri, cu vise și griji cotidiene. Nici familia mea și nici Școala de televiziune și dezvoltare personală nu sunt virtuale, ci fac parte dintr-o lume cât se poate de concretă, în care trăiesc din plin.



- Vă place să fiţi la vedere? Ce nu ştie lumea despre Angela Aramă?!


- Nu cred că sunt la mare vedere. Cel puțin, merg liniștită pe stradă, fac piața, plătesc facturile și nimeni nu-mi cere autografe, dând buzna peste mine. Sunt o persoană obișnuită și nu fac mare caz din faptul că numele meu este cunoscut în R. Moldova. De fapt, uneori am impresia că numele meu e o entitate separată. Pentru că, judecându-l, oamenii își fac tot felul de impresii despre mine. Nu le combat și nici nu mă umplu de mândrie atunci când sunt înjurată sau, dimpotrivă, adulată. Nu publicitatea mă preocupă, ci autodepășirea cotidiană, lupta pe care o duc cu mine însămi şi, respectiv, pacea pe care o închei, tot cu mine însămi, în fiecare zi. Poate asta nu știe lumea despre mine?

- Am avut onoarea s-o cunosc pe mama dvs., distinsa profesoară de română, doamna Viorica Aramă. M-a impresionat întotdeauna curajul ei de a ignora cerinţele rigide ale programelor sovietice de învăţământ şi de a le arăta elevilor adevăratele comori ale literaturii române. Acest nonconformism al ei era absolut admirabil... Ce mai face în prezent?


- Mulţumesc. E la fel de nonconformistă... Părinții mei sunt intelectuali de mare probă și am moștenit de la ei multe calități. Am învățat să spun adevărul, să fiu obiectivă și să mă bucur de plinătatea vieții. Acum, când sunt pensionari, sper din tot sufletul să-i pot ajuta, la rândul meu, așa cum au făcut-o ei cu mine, la timpul lor. Acasă, la Cornești, mă simt copil. Îmi plac enorm momentele când ne adunăm cu toții în jurul mesei din spatele casei părintești, sub cupola viei. Tata povestește momente haioase din copilăria lui, iar mama tot ne îmbie să mâncăm ceva, cu grija și devotamentul ei dintotdeauna.

- Mamele, de obicei, au slăbiciunea de a vorbi despre copiii lor. Cu ce vă puteţi lăuda la acest capitol?


- Am şi eu doi copii minunați. Chiar dacă nu aș fi realizat nimic altceva în viață, tot aș fi zis că am avut un rost, datorită lor. Dan a venit pe lume pe când aveam 21 de ani. Nu am dormit nopți întregi, mi s-au spart și capilarele la ochi și erau roșii, de ziceai că sunt un iepure de casă. Erau timpuri mai grele pe atunci, fără pamperși și alte minuni. Când a mai crescut, Dan a încercat mai multe activități până și-a descoperit talentul de muzician. L-am sprijinit în căutările lui și nu l-am demotivat niciodată în a face tot ce-și dorește. Acum este căsătorit cu o fată grozavă (îmi iubesc nora foarte mult și, apropo, este și ea om de radio și televiziune), e stabilit la București și are propria afacere. Este vegetarian, e și un ciclist înveterat și participă la diverse curse și competiții. Face muzică împreună cu Raluca, soția sa (Magnolia e numele ei de scenă). Mai presus de toate îl respect enorm pentru felul lui de a fi, de a vedea viața în toată complexitatea ei. Sunt mândră de băiatul meu. Pe Paula, fetița mea, am crescut-o mai ușor, aveam deja la dispoziție toate avantajele societății de consum. Are acum 16 ani și ne susținem reciproc în toate activitățile noastre. Mereu îmi spune că mă iubește și e foarte activă. Îi place să și gătească, mai ales să încerce rețete noi la cuptor. Întotdeauna reușește să-și atingă scopul și e foarte perseverentă, atunci când își dorește cu adevărat ceva. Ea mă înveselește când sunt tristă, cu ea discutăm orice problemă. Suntem prietene bune și vreau să cred că acest aspect al relației noastre va dura în timp.

- Ce spuneţi despre fericirea din familie? De ce avem atât de multe divorţuri?

- Trăim într-o lume extrem de stresantă. Dar, dincolo de asta, fiecare divorț își are motivele proprii. Fericirea din familie e, ca și orice altă fericire, sincopată, nerectilinie. Uneori, crizele afectează atât de mult mersul firesc al lucrurilor, încât ruptura devine inevitabilă. Dar, în general, divorțurile în R. Moldova sunt dictate de exodul masiv al populației active peste hotare, în căutarea unor surse suplimentare de existență. Familiile se destramă din cauza despărțirilor de lungă durată și a înstrăinării soților. Cel mai trist este că, lăsați pe seama bunicilor și a rudelor, copiii cresc fără dragostea părintească și acest fapt le afectează personalitatea.



- Pentru ce calităţi îi apreciaţi pe bărbaţi şi ce nu agreaţi la ei?


- Nu agreez lașitatea. Și îmi repugnă bărbații avari, mercantili, narcisiștii și cei cu orgolii exagerate. Din păcate, la noi, societatea este încă destul de patriarhală, ca să ne lăudăm cu bărbați absolviți de aceste vicii. Evident, există sute de excepții, dar acestea confirmă regula. Nu sunt feministă și cred în fericirea de cuplu. Ba chiar acum mă bucur de ea din tot sufletul. Totuși, logodnicul meu nu este din R. Moldova. Nu am reușit să-mi găsesc fericirea cu un bărbat „autohton”.

- În 2011 aţi înfiinţat o Şcoală de televiziune și dezvoltare personală. Prind asemenea idei în mediul nostru?


- La început mă gândeam la o şcoală pentru copiii de peste nouă ani, dar solicitările din partea celor mai mari au fost atât de insistente, încât am decis să creez grupe și pentru tineri. Școala de televiziune și dezvoltare personală, pe lângă abilităţile directe pe care le cultivă tinerilor dornici să facă televiziune, oferă şi alte posibilităţi - de a depăși complexele și blocajele, frica de a vorbi în public. Aplicăm tehnicile pe care le cunosc datorită experienței mele de peste 20 de ani în televiziune. Fiecare om e o personalitate, doar că ea, uneori, trebuie dezinhibată.

- Dispuneţi de un studio TV, de utilaje şi cadre profesorale? Ce oportunităţi le oferă tinerilor diploma obţinută după absolvirea acestei şcoli?


- Dispunem de un oficiu foarte confortabil, în care avem o clasă de studiu și un studio TV dotat cu tehnica necesară. Cursurile sunt programate în așa fel, încât corespund doleanțelor și comodității elevilor. Orele le susțin eu, e Școala mea și intenția a fost tocmai să le transmit elevilor tot ce am acumulat pe parcursul activității mele profesionale în calitate de prezentator, realizator și producător tv. Evident, organizăm și excursii la posturile tv din Chișinău, întâlniri cu vedete tv etc. Anul viitor vom avea și masterclass-uri cu profesioniști din România. Predau după un plan analitic vizat de Ministerul Educației, dar la fiecare lecție există și multă improvizație, în funcție de succesele sau insuccesele elevilor mei. Diploma certifică absolvirea cursului, dar cariera profesională depinde de fiecare student în parte, de măsura în care a reușit să asimileze materialul, să progreseze, să insiste asupra exercițiului de dicție, de dezvoltare a vocabularului activ etc.

- Într-o altă ordine de idei, nu vă este dor de munca de deputat? De obicei, cei care au trecut o dată pragul parlamentului visează să-l treacă şi a doua oară...


- Eu nu am visat să-l trec nici prima oară. Așa s-a întâmplat. Totuși, mă bucur că am reușit să contribui la dezvoltarea pieței audiovizualului din R. Moldova. Codul Audiovizualului, al cărui coautor sunt, este cea mai mare realizare a mea în politică. Îmi pare rău că actualul parlament a adoptat un amendament prin care legiferează monopolul în audiovizual. Speram ca guvernarea democrată să amendeze Codul cu articole prin care să contribuie la remedierea domeniului, să persevereze în ceea ce nu am reușit eu, dată fiind conjunctura politică din 2006. Totuși, nu s-a întâmplat... S-a mers mai curând pe acoperirea unor interese personale. Păcat. Deocamdată nu mă revăd în politică și, sinceră să fiu, nici nu mă tentează. De departe nu e singurul domeniu în care poți face ceva pentru oameni.

- Şi în încheiere, o întrebare ca pentru o femeie de televiziune: dacă viaţa noastră ar fi un film, din care am putea scoate scenele ce nu ne plac, dvs. la care din ele aţi renunţa fără să vă pară rău?


- Dacă te apuci să tai cadre din viață, riști să ți-o scurtezi iremediabil... Am suferit mult, dar m-am și bucurat mult. Sunt ceea ce sunt datorită serpentinelor vieții mele. O linie dreaptă nu inspiră, ci plictisește.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus