Timpul.md

Actualitate 4 Iulie 2017 | 11:57

Amazon vine în România

Amazon, cel mai mare retailer on­line din lume, este la un pas de a semna închirierea a 10.000 mp de biro­uri în proiectul Globalworth Campus din Bucureşti cu posibilitatea de a se extinde la 12.000 mp, potrivit unor date din piaţă. În cadrul birourilor vor lucra cel puţin 1.000 – 1.200 de angajați ai companiei americane. 

Cererea pentru extindere din partea Amazon vine la mai pu­­­ţin de un an de când compania americană a semnat pentru închirierea unei suprafeţe de 13.500 mp în Iaşi, în clădirea United Bu­si­ness Center (UBC) 5 din cadrul centru­lui de birouri Palas, controlat de Iulian Das­călu, notează Ziarul Financiar.

La o chirie medie de 12 euro/mp, contractul s-ar ri­di­ca la circa 1,4-1,5 mili­oane de euro a­nual, potrivit cal­cu­lelor ZF.
Compania ame­ricană ar fi demarat deja recrutările în Bucu­reşti, o parte din­tre oamenii deja selectaţi făcând parte din echipa centrului de dezvoltare de software deţinut în Capitală de gigantul american Intel şi care se află în prezent în plin proces de reducere a activităţii, după ce producătorul de microprocesoare a luat decizia de a renunţa la operaţiunile de pe mai multe pieţe mici din Europa, inclusiv România, potrivit informaţiilor obţinute de pe piaţă de ZF. „Transferul” unor foşti angajaţi de la Intel către noul birou al Amazon din Bucureşti este confirmat de informaţiile publicate pe reţeaua de socializare LinkedIn de o serie de angajaţi, care menţionează că după încheierea „capitolului” Intel lucrează pentru retailerul online în Bucureşti, din noiembrie 2016 sau ianuarie 2017. Toţi angajaţii care au plecat de la Intel la Amazon sunt ingineri software.
Amazon România a deschis în toamnă un nou centru de dezvoltare şi tehnologie în Iaşi, creând 400 de locuri de muncă permanente care se adaugă celor 600 pe care compania le avea deja în România.

Noul sediu Amazon din România găzduieşte patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging, toate fiind implicate în dezvoltarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. Amazon angajează de regulă ingineri şi dezvoltatori software, cercetători, analişti de business, specialişti în comerţ sau manageri de conformitate.
Din 2005 şi până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro şi a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analişti de date sau dezvoltatori de conţinut.

Sursa: zf.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus