Timpul.md

Actualitate 5 Martie 2019 | 11:50

Americanii de la Raytheon au emis către Aerostar Bacău o comandă de lucrări pentru piese destinate sistemului de rachete Patriot

Compania Raytheon a emis către Aerostar o comandă de piese și subansamble destinate sistemului de apărare antiaeriană Patriot, anunță compania într-un comunicat. România a achiziționat sistemul de rachete Patriot pentru circa 3,9 milioane de dolari în urma unui acord guvern la guvern cu SUA. România va primi astfel șapte baterii în configurația 3+, la pachet cu peste 200 de interceptoare. Comanda de piese lansată acum de către Raytheon către Aerostar permite companiei românești să devină unul dintre furnizorii globali ai Raytheon și să poată exporta produsele oricăror dintre cele 15 națiuni membre ale Parteneriatului Patriot.

„Aerostar devine parte din rețeaua globală de aprovizionare a Raytheon, având posibilitatea de a exporta către celelalte 15 națiuni din cadrul Parteneriatului Patriot care dețin, împreună, peste 220 de unități Patriot”, arată Raytheon într-un comunicat remis HotNews.ro.

“Această comandă oficializează începutul colaborării pe termen lung pe care Raytheon o are cu industria din România”, a spus Mike Ellison, Country Manager pentru România. “Ne pregătim să realizăm mult mai multe alături de industria românească de apărare, deoarece un astfel de parteneriat solid este un element cheie în relația dintre Raytheon și români”.

“Aerostar este pregătit să contribuie la construirea sistemelor Patriot destinate României”, a spus Grigore Filip, președinte și director general al Aerostar. “Parteneriatul nostru reprezintă o oportunitate uriașă care se va materializa imediat ce vor fi produse primele unități Patriot românești”.

Comanda include realizarea de piese prelucrate și de ansambluri mecanice destinate montării și fixării componentelor electronice din cofretul radarului. Aceste componente vor alcătui subansambluri, care, la rândul lor, vor fi integrate în construcția flotei Patriot, mai transmite compania.

România a demarat la final de 2017 achiziția sistemului de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer cu bătaie mare Patriot. Primul din cele șapte sisteme Patriot care ar urmă să ajungă în România în 2019 și să devină operațional în 2020. Prețul întregului contract pentru cele șapte sisteme Patriot (șapte unități de tragere) este de circa 3,9 miliarde de dolari (fără TVA).

Sistemele achiziționate de România sunt în configurația 3+, cea mai modernă varianta existența pe piață în prezent, și includ 58 de rachete PAC-2 GEM-T și 168 de rachete PAC-3 MSE.

Spre comparație, Polonia a semnat în martie un contract în valoare de 4,75 miliarde de dolari pentru două baterii Patriot (patru unități de tragere) și 208 de rachete PAC-3.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus