Timpul.md

Finanţe 23 Martie 2011 | 08:08

ANALIZĂ: Preţul adevărat al datoriilor pentru gaze

Datoria de două miliarde de dolari pentru gazele ruseşti, pe care a acumulat-o regiunea transnistreană, va fi separată de datoria R. Moldova şi urmează a fi preluată de administraţia de la Tiraspol. La această înţelegere s-a ajuns în cadrul negocierilor dintre Guvernul de la Chişinău şi Concernul rus „Gazprom”, a anunţat ieri, pe parcursul unui briefing, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. 

Valeriu Lazăr a menţionat că, împreună cu administraţia „Gazprom”, au fost stabilite „principiile unui plan de restructurare” a datoriilor. „În baza activelor „Moldovagaz” SA, care sunt în partea dreaptă a Nistrului, se va constitui o întreprindere separată, iar întreprinderea „Tiraspoltransgaz” va fi reorganizată în baza gazoductelor care, în prezent, sunt gestionate de ea. De fapt, vom avea două întreprinderi în RM, cu contracte separate şi datorii separate… Partea stângă urmează să discute cu „Gazprom” despre felul în care va achita cele peste două miliarde de dolari”, a spus ministrul. Referitor la modalitatea prin care ar putea fi achitată datoria istorică a RM, în valoare de circa 350 mln. USD, Valeriu Lazăr a menţionat că „urmează să găsim soluţia”. Amintim că anterior, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, ministrul Economiei descria următoarea soluţie cu ajutorul căreia RM ar putea diminua din povara datoriei pe care o are faţă de compania rusă: „Principiul asupra căruia am convenit, de restructurare a datoriilor, presupune că RM are active sub formă de gazoducte, care au fost construite în ultimii ani de zile fie din banii Bugetului de stat, fie din bugetele locale. Nu vă pot spune exact care ar fi această sumă, dar vorbim de miliarde de lei, ceea ce ar însemna sute de milioane de dolari. Trebuie să estimăm împreună aceste active şi să le depunem în capitalul statutar al societăţii pe acţiuni „Moldovagaz”...

Conform estimărilor experţilor independenţi, valoarea activelor la care se referă ministrul Economiei constituie aproximativ două miliarde de lei sau circa 165 mln. USD. Majorarea capitalului statutar al „Moldovagaz” din contul acestei valori şi a contribuţiei „Gazprom” cu echivalentul derivat din datoria istorică a RM nu va modifica actuala partajare a acţiunilor. Astfel, întreaga reţea de conducte de gaze ale RM va deveni, de facto, proprietate a companiei „Gazprom”, iar RM va mai rămâne datoare cu încă 185 mln. USD către aceasta. Problema ce ar putea să apară este că şi mulţi cetăţeni moldoveni, care au investit banii proprii în construcţia reţelelor de gaze, vor dori să devină acţionari ai „Moldovagaz” SA, spun experţii.

Solicitat să comenteze o eventuală derulare a evenimentelor, legate de stingerea datoriilor faţă de „Gazprom”, Veaceslav Ioniţă, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, atenţionează că, atunci când căutăm soluţiile adecvate, ar urma să nu ne grăbim. „Înainte de a purcede la achitarea celor 350 mln. USD, noi ar trebui să vedem cum s-a acumulat această datorie, este ea reală sau e doar una calculată unilateral de către cei de la „Moldovagaz”. Eu nu cred cifrelor pe care le dau monopoliştii. Acum suntem în aşteptarea raportului de audit, pe care l-a realizat la „Moldovagaz” Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Mai întâi trebuie să vedem ce se întâmplă cu adevărat la această societate pe acţiuni şi abia apoi să purcedem la elaborarea schemelor de achitare a datoriei istorice”, e convins Veaceslav Ioniţă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus