Actualitate

ANRE va actualiza tariful la energia termică pînă la începutul noului sezon de încălzire

Termoelectrica a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru producerea energiei electrice cu 12,3 la sută și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor cu 27,4 la sută. Cererea este motivată prin creșterea semnificativă a costurilor de producere şi de livrare a energiei electrice și termice după ultima ajustare a tarifelor din octombrie 2011.

După dezbaterile publice de astăzi pe marginea cererii Termoelectrica, reprezentanții ANRE au declarat că tarifele la energia termică nu au fost modificate de cinci ani și între timp a fost aprobată Metodologia cu privire la livrarea energiei termice, dar și reorganizate întreprinderile Termocom, CET-1 și CET-2. Astfel, instituția urmează să decidă pînă la începerea noului sezon care vor fi noile prețuri la energia electrică și căldură.

”Posibil să fie efectuate unele corectări și ajustări și probabil tariful să fie mai mic decît cel solicitat de Termoelectrica. Pînă la începerea noului sezon de încălzire vor fi stabilite noi tarife, dar oricum vor fi majorări”, a declarat Alexandru Mija, şeful Departamentului analize economice şi tarife al ANRE.

„Prețul la combustibil s-a majorat cu 16,4 la sută, energia electrică furnizată de Union Fenosa cu 38,1 la sută, a crescut amortizarea mijloacelor fixe în urma fuzionării, prețurile la materiale, dar și cursul valutar este mult mai mare. De asemenea, s-a majorat salariul în sectorul real”, a explicat cererea de majorare directorul general al „Termoelectrica”, Veaceslav Eni. El a adăugat că majorarea tarifelor este o condiție stabilită și de Banca Mondială, pentru a putea semna un Acord.

„Sîntem în negocieri cu Moldovagaz și Banca Mondială pentru semnarea unui acord, care în anii viitori va duce la diminuarea tarifelor și costurilor. Avem o datorie istorică de 2,6 miliarde de lei. Noi am perfectat datoria în memorandum pentru eșalonarea acestei sume în 15 ani. Am făcut un business-plan pentru 35 ani pentru a ne putea asuma achitarea tuturor datoriilor. Dar condițiile Băncii Mondiale este să nu acumulăm datorii către Moldovagaz și să ajustăm tarifele”, a menționat directorul Termoelectrica.

În prezent, tariful la energia termică este de 987 lei pentru o gigacalorie. Termoelectrica a fost creată în luna iunie 2015 ca urmare a procesului de reorganizare a trei entităţi existente anterior – Termocom, CET-1 și CET-2.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *