Actualitate

Antreprenori din ţară, despre reforma fiscală: Va aduce majorări salariale şi va ajuta mediul de afaceri

Igor Scerbinschi este prim-vicepreședintele unei companii auto. El afirmă că, în urma calculelor făcute, firma va pune deoparte aproximativ trei milioane de lei pe an.

"Economiile pe care le va face compania vor fi îndreptate spre majorarea salariilor angajaților și ne vor ajuta să facem investiții", a menţionat Igor Scerbinschi.

Și patronul unei patiserii este încrezător că noile măsuri fiscale vor ajuta mediul de afaceri şi salariaţii, deopotrivă.

"Lumea pleacă din Moldova și noi trebuie să-i oprim. Îi oprim doar cu salarii. Eu nu prea îmi amintesc o reformă mai benefică pentru mediul de afaceri", a precizat Igor Ungureanu, directorul unei companii de patiserie.

Vasile Boldurescu spune că acum câțiva ani era sufocat de impozite. Nu putea nici să-şi dezvolte afacerea, nici să majoreze salariile. Acum, angajaţii săi ar putea primi lefuri cu 1.000 de lei mai mari.

"E lucru foarte bun, de exemplu pentru angajator 5% din fondul de salarizare este foarte mult, dacă să vorbim sincer. Noi deja la nivel de întreprindere am calculat că 5% o să îndreptăm la majorarea salariilor la angajați", a conchis Vasile Boldurescu, directorul unei companii în producerea genților.

Pachetul de legi adoptat de Parlament prevede reducerea impozitului pe venit de la 18 până la 12 la sută prin stabilirea unei cote unice. De asemenea, scade și contribuţia la Bugetul Asigurărilor Sociale, de la 23 la 18 la sută. Reforma fiscală va intra în vigoare din 1 octombrie.

www.publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *