Timpul.md

Opinii & Editoriale 23 Martie 2019 | 08:07

Apusul modelului turc

La sfârșitul anului 2010, în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, o serie de proteste aveau să izbucnească, conducând către schimbarea unor regimuri dictatoriale din state precum Egipt, Libia sau Tunisia, în timp ce alte țări, precum Siria sau Yemen, încă mai cunosc efectele a ceea ce a fost denumit ca fiind Primăvara Arabă.

Căderea unor dictatori din lumea arabă a ridicat numeroase semne de întrebare în raport cu viitorul acestor țări, însă pentru prima dată, la acea vreme, musulmanii priveau cu încredere tocmai în Orientul Mijlociu, acolo unde Turcia reprezenta un posibil model de succes.
Atunci, Turcia depășise cu succes criza economică internațională, fiind un stat musulman, secular, care îmbina economia de piață, democrația de tip occidental - în ciuda unor derapaje - și valorile islamice. Companiile turcești investeau în întreaga lume arabă, iar procesul de aderare al Ankarei la Uniunea Europeană, precum și statutul său de membru NATO, erau alte dovezi ale faptului că această țară reprezenta un model politic de succes. Studiile sociologice realizate în acea perioadă confirmau că aproximativ 60% dintre arabi considerau Turcia drept un model pozitiv. Însă, începând cu anul 2013, Ankara pierde acest statut atât în Orientul Mijlociu, cât și în Occident.

Apusul modelului turc are cauze interne și externe. La nivel intern situația este cauzată de o serie de măsuri radicale, care au transformat Turcia dintr-un stat democratic într-unul autoritar, făcându-l comparabil pe președintele Recep Erdogan cu lideri precum Alexandr Lukașenko în Belarus sau Vladimir Putin în Rusia. Opozanții politici au fost arestați în timp ce mii de cetățeni, reprezentanți ai societății civile sau jurnaliști, au ajuns, la rândul lor, în spatele gratiilor, fiind acuzați sau suspectați că nu susțin actualul regim.

În ceea ce privește politica externă, Turcia s-a angrenat într-o serie de dispute regionale, renunțând la statutul său de mediator, ceea ce a condus către răcirea relațiilor bilaterale cu state precum Israel, Siria, Egipt, exemplele putând continua și în Europa, acolo unde ca referință sunt relațiile din ce în ce mai reci cu Grecia. Nu în ultimul rând, derapajele interne au adus multe critici Turciei, statele occidentale atrăgând atenția asupra numeroaselor cazuri de abuzuri ale puterii prin încălcarea drepturilor omului.

În prezent, economia Turciei este slăbită, clivajele culturale și sociale interne sunt extrem de adâncite, în timp ce puterea politică este cantonată în mâinile unui singur om, și anume, ale președintelui Erdogan. „Islamul și democrația nu sunt contradictorii. Musulmanii pot conduce și forma un stat de succes”, declara acesta în 2011, în timpul unei vizite oficiale efectuate în Tunisia. Din păcate, țara sa mai degrabă a importat elemente ale vechilor regimuri dictatoriale din regiune, eșuând în a-și consolida și exporta propriul model politic, oferind o lecție impresionantă a ceea ce înseamnă beția puterii.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus