Timpul.md

Istorie 1 Iunie 2020 | 07:55

Arestarea lui Ioan Slavici. Un clasic al literaturii române, închis pentru „propagandă antiromânească”

 Prozator, dramaturg, memorialist și gazetar, Ioan Slavici s-a născut la 18 ianuarie 1848, în comuna Șiria, comitatul Arad, localitate aflată la acea vreme în Ungaria. Scriitorul care va deveni un clasic la literaturii române s-a născut într-o familie modestă. Mama sa, Elena, făcea parte dintr-o familie de cărturari, iar tatăl, Savu, era meșter cojocar. Un luptător îndârjit pentru drepturile românilor din Transilvania, Slavici a fost închis de autoritățile maghiare. Ajuns în România, Slavici a ajuns din nou în închisoare, paradoxal, de data aceasta pentru „propagandă antiromânească”.

Ioan Slavici a urmat cursurile liceului maghiar din Arad (1859-1865), apoi s-a transferat la Liceul Piarist din Timișoara. Din cauza dificultăților financiare ale părinților a abandonat școala, reușind să susțină examenul de bacalaureat în 1868, la Satu Mare. Apoi s-a înscris la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Budapesta în octombrie 1868, dar a întrerupt studiile pentru că s-a îmbolnăvit. Un an mai târziu, a reluat studiile la Facultatea de Drept din Viena,unde l-a cunoscut pe poetul Mihai Eminescu, între cei doi formându-se o puternică legătură de prietenie.

Slavici a început să scrie la îndemnul lui Eminescu, care l-a recomandat revistei „Convorbiri literare”, unde a debutat ca scriitor, în martie 1871. El a ajuns în România în 1874, stabilindu-se mai întâi la Iași, apoi la București, unde a lucrat ca publicist, profesor și ziarist. Slavici fost redactor la ziarul „Timpul” (1877-1880), alături de Mihai Eminescu și de Ion Luca Caragiale.

Preocupat de soarta românilor ardeleni, Slavici a înființat în aprilie 1884, la Sibiu, ziarul „Tribuna”, primul cotidian românesc din Transilvania. În același timp a fost ales secretar al Partidului Național Român din Transilvani, funcție pe care a deținut-o până în mai 1887. Datorită activității sale în favoarea drepturilor românilor din Transilvania, Slavici a fost acuzat de „agitație împotriva statului”. I-au fost intentate cinci procese de presă, fiind condamnat să plătească mai multe amenzi, dar și la un an de închisoare, executat la Vaț (1888-1889).

Înapoi în România, ajunge din nou în închisoare în timpul Primului Război Mondial

Întors la București în 1890, a primit cetățenia română doi ani mai târziu. Consecvent ideilor politico-sociale și morale din tinerețe, Slavici nu a ezitat să-și manifeste convingerile filohabsburgice, în contextul declanșării Primului Război Mondial. În fapt, Slavici împărtășea opinia regelui Carol I, un susținător al alianței cu Puterile Centrale. Și-a expus opiniile în ziarul „Ziua”, pe care l-a condus între 31 iulie 1914 și 15 august 1915.


După momentul intrării României în război împotriva Austro-Ungariei, în 1916, Slavici a fost arestat și închis, fiind acuzat de propagandă antiromâneasă. Slavici a fost arestat și întemnițat la Domnești, în Ialomița, iar după câteva luni de detenție forțată, timp în care i-au fost confiscate manuscrise importante, printre care și un roman, a fost pus în libertate.

În timpul ocupației germane a colaborat la „Gazeta Bucureștilor”, publicație de orientare progermană. În ianuarie 1919, după încheierea păcii, a fost arestat din nou, judecat și condamnat la șapte ani de închisoare. Slavici a avut o atitudine demnă în timpul procesului în care procurorii îl învinuiau de trădare și aservire față de germani.

„Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viața mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleași lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut și azi și ieri și alaltăieri”, a spus Slavici în apărarea sa.

Ziarul „Universul”, din 14 februarie 1919, își informa cititorii despre depunerea de către Parchetul Curții Marțiale, la Văcărești, a unora dintre colaboratorii Gazetei Bucureștilor, sub acuzația de „atentat la siguranța statului și concurs dat inamicului”. Printre ei: I. Slavici, T. Arghezi, D. Karnabatt, I. Grosman, Dem. Theodorescu, Leontin Iliescu, A. Camburopol ș.a.

Sentința a fost considerată nedreaptă de opinia publică. O campanie de presă fără precedent și presiunea publică pusă pe autorități a condus în final la eliberarea sa, după mai puțin de un an de detenție. Scriitorul a fost eliberat la sfârșitul anului din închisoarea Văcărești.

Ioan Slavici a murit la 17 august 1925, la Crucea de Jos, orașul Panciu, județul Vrancea. A fost înmormântat, potrivit dorinței sale testamentare, la schitul Brazi, ulterior fiind reînhumat în cimitirul din orașul Panciu.

Bibliografie:
Ioan Slavici, Închisorile mele, editura Librăria Universala, Alcalay & Co., 1921.
Dimitrie Păcuraru, Dicționar de literatură romană - Scriitori, Reviste, Curente, Editura Univers, București, 1979.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus