Timpul.md

Spectacole 3 Noiembrie 2011 | 05:07

Arseni Botnaru: „Am mai multe titluri, însă cel de bunic îmi este cel mai scump”

Arseni Botnaru este unul dintre cei mai prolifici interpreţi de muzică populară de la noi. 

De-a lungul carierei sale, a înregistrat peste 200 de cântece, zece casete, 13 CD-uri (inclusiv două cu marele cântăreţ de muzică populară Ion Dolănescu - „Nistrule, pe malul tău” şi „Fost-am şi noi ca doi fraţi”), este prototipul a cinci filme muzicale: „Te-am lăsat, sătucul meu”, „La Nistru, la mărgioară” ş.a.

Născut pe 31 octombrie 1950, în satul Şurele (actualmente, Chetrosu), raionul Drochia, luni, artistul şi-a sărbătorit ziua de naştere. Ca de obicei - în sânul familiei, dar a fost invitatul mai multor posturi de radio şi televiziune, inclusiv la emisiunea „La vatra jocului” de la Radio Moldova, prezentată de Iurie Nistor.

Anul trecut, când a împlinit 60 de ani, i-a apărut cartea „101 cântece de-acasă”. Însă cea mai mare bucurie a sa a fost că, pe 25 decembrie 2010, fiica Cristina i-a dăruit un nepoţel - Ştefănel Petraşcu. Tot de la ea, mai are un nepoţel, de cinci ani - Damian. „Dimineaţa, când pleacă la grădiniţă, vine şi-mi ia microfonul şi mă îndeamnă: „Bunicule, hai să cântăm!”. Este cea mai mare bucurie pentru mine”, ne spune cu mândrie Arseni Botnaru.

Un alt nepoţel al său este Nicolas-Arseni Botnaru, de doi ani, din Torino, Italia, unde s-a stabilit cu traiul feciorul său, Marcel, iar fiica Irina, mezina, e pe cale să-i aducă până la Anul Nou şi ea un nepoţel. „Aşa cum zice Ion Suruceanu, am mai multe titluri, însă cel de bunic îmi este cel mai scump”, afirmă interpretul.

Anul curent, a realizat cel de-al doilea CD cu Ion Dolănescu - „Fost-am şi noi ca doi fraţi”. „Cu marele interpret am înregistrat 48 de cântece şi, după ce a urcat la cer, era de datoria mea să scot acest CD”, ne explică Arseni Botnaru. Un alt CD - „Badea meu cu pălărie” - l-a făcut cu Doina Arsene. Tot anul curent, a editat şi CD-ul „Omul sfinţeşte locul”.

Arseni Botnaru se mai mândreşte cu faptul că are o casă la curte în sectorul Râşcani al capitalei, iar lângă casă a plantat o livadă şi o vie. Mai are şi un gazon, unde şi-a făcut şi o poartă de fotbal. „Sunt membru al echipei de fotbal a artiştilor, „Real”. E un hobby al meu din tinereţe. Toată viaţa merg împreună cu cântecul şi fotbalul”, zice cântăreţul de la Chetrosu.

Absolvent al Şcolii pedagogice din Soroca (secţia educaţie muzicală) şi al Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău, Arseni Botnaru s-a lansat, încă fiind student, în cadrul orchestrelor de muzică populară „Mărţişor” şi „Veselia”. A mai colaborat cu Orchestra „Folclor”, cu care a înregistrat la firmele „Melodia” şi „Electrecord” trei discuri gigante: „Satule, grădină dulce” (în duet cu Maria Sarabaş), „Eu mă uit în sat cu dor” şi „Aşa-i jocul în Moldova”. Un alt disc l-a făcut în cadrul Orchestrei „Veselia”. Din 1995 până în prezent este solist al Orchestrei de muzică populară „Plai Moldovenesc” a Ministerului Afacerilor Interne, dirijată de Vladimir Serbuşcă. „Suntem în orchestră patru cântăreţi născuţi în zodia Scorpionului - Costică Rotaru şi Ana Barbu (cu care suntem născuţi într-o zi), precum şi Nicolae Cibotaru, cu care ne împăcăm de minune”, ne povesteşte Arseni Botnaru.

Pe 11 noiembrie, la invitaţia Ambasadei R. Moldova în Italia, cântăreţul va efectua un turneu în această ţară unde, împreună cu Doina Arsene, va prezenta pentru diasporă câteva concerte: la Roma, Torino, Milano şi Rimini.

În 1995, lui Arseni Botnaru i s-a conferit titlul „Maestru în Artă”, iar în 2000 - Ordinul „Gloria Muncii”. În 2005 a fost distins cu Crucea „Pentru Merit”, Clasa II a Ministerului Afacerilor Interne. A efectuat turnee în România, Nicaragua, Vietnam, Canada, Finlanda, Germania, Franţa, Bulgaria, Polonia, Belgia, Olanda, Austria şi în alte ţări.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus