Actualitate

Atenţionare de călătorie pentru Republica Moldova. Ce trebuie să ştie cei care trec graniţa

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Republica Moldova că Serviciul Hidrometeorologic de Stat local a emis un avertisment de cod galben de precipitaţii puternice sub formă de ninsori şi lapoviţă, valabil pentru zilele de 15 şi 16 februarie 2018. Totodată, a fost prognozată depunerea de strat de zăpadă consistent pe drumurile publice – unde există posibilitatea formării de troiene, plus depuneri de chiciură şi zăpadă pe crengile copacilor şi pe infrastructura de transport a energiei electrice, cu risc ridicat de rupere şi a căror posibile căderi pe drumurile de acces pot crea blocaje în circulaţia rutieră”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, se recomandă să fie evitate, pe cât posibil, deplasările cu autoturismele pe drumurile publice, existând pericolul blocării în zonele în care precipitaţiile semnalate vor cădea din abundenţă.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chisinău: +37322260737, +37322260747, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Moldova: +37368336363. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *