Timpul.md

Actualitate 10 Noiembrie 2017 | 13:14

Bugetul transnistrean consolidat pentru anul 2018 prevede un deficit de 43%

În bugetul consolidat al regiunii transnistrene pentru anul viitor se prognozează venituri în mărime de 2,4 miliarde de ruble transnistrene, cu 1,7% mai mult decât indicatorul de venit planificat pentru anul 2017. Cheltuielile sunt planificate la nivel de 4,2 miliarde de ruble, cu 10% mai puțin în comparație cu anul 2017. Astfel, deficitul este de 1,8 miliarde de ruble. Proiectul bugetului consolidat a fost definitivat de către executivul din stânga Nistrului, iar acum urmează să fie transmis sovietului suprem pentru examinare, transmite IPN.

Presa din regiune scrie că, în premieră după o perioadă îndelungată, o parte semnificativă din buget este propusă pentru dezvoltarea infrastructurii sociale, de educație și medicale.

Irina Molocanova, ministru al finanțelor al autoproclamatei autorități transnistrene, a spus că deficitul va fi acoperit din două surse. Urmează a fi accesate mijloace financiare din contul special „pentru gaze”. De asemenea, se va apela la ajutorul financiar din partea Rusiei.

Cât ține de așa-zisul buget „de stat”, pentru anul viitor sunt preconizate venituri în mărime de 1,5 miliarde de ruble și cheltuieli de 3,7 miliarde. 72% din acestea se referă la protecția socială.

Irina Molocanova a mai spus că proiectul bugetului a fost elaborat ținându-se cont de creșterea economică prognozată – de 7%. Totodată, s-a ținut cont de modificările în legislația fiscală, care intră în vigoare începând cu anul viitor. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus