Timpul.md

Opinii & Editoriale 2 Aprilie 2016 | 11:43

Câinii latră, caravana trece!

Am așteptat câteva zile pentru a vedea replicile de amploare ale antiunioniștilor sau ale dușmanilor temporari (conjuncturali) ai ideii Reunificării până în 2018 după manifestațiile ample din 27 martie în care am demonstrat putere și unitate.

Ori întârzie din cauza faptului că nu înțeleg fenomenul, ori oponenții noștri nu mai sunt ce erau odată.

Tabăra rusofilă amenință cu mitinguri la Comrat și cu niște sesizări inutile către organele de ordine și securitate. Ideea Unirii (nu a distrugerii statului Republica Moldova, atenție, vorbim despre o alianță/fuziune/de două entități statale care își unesc forțele) este cât se poate de legală, statuată de către acceptarea statutului unionist al PNL, de către cazul expulzării mele în care am câștigat în instanță, de către declarațiile SIS care au spus că opțiunea unionistă a cetățenilor Republicii Moldova este una democratică și legală, de către vârfurile statului Republica Moldova care se pronunță deschis pentru Unire, de către declarația de Independență a Republicii Moldova, de către Constituție (articolul 142), și de câte și mai câte adevăruri. Este legal și democratic să fii unionist în Republica Moldova, opțiunea care va câștiga până la urmă, fiind numai o chestiune de timp: CÂND SE VA ÎNTÂMPLA? Tabăra rusofilă amenință cu mitinguri tocmai la Comrat pentru că Igor Dodon fură banii de la Kremlin și nu vrea să organizeze un miting la Chișinău. Pentru unioniști costurile sunt aproape de zero în organizarea unui astfel de eveniment, pentru că oamenii vin de bunăvoie. Pentru Dodon a organiza un astfel de miting ar presupune cel puțin 200 000 de euro, bani pe care el vrea să îi folosească în campania electorală. De aceea el merge la Comrat, în spatele fustei Irinei Vlah: să fure banii de la Moscova!
Planul rusofililor a fost să oprească manifestările prin amenințări cu bombă. Frați cu Al – Qaeda și ISIS, asta e sorgintea opozanților noștri: extremiști și teroriști, care refuză ideile democratice și exprimarea pe câmpul schimbului de argumente și nu a schimburilor de arme. La Prut noi am avut poduri de flori, la Nistru, alții ne-au făcut poduri de foc...

Au mai încercat să inducă și alte idei contra: că vezi, Doamne, manifestanții erau veniți din România. Să râd, nu alta: nici 1% din participanți nu erau din România, și asta nu pentru că România nu susține, dar pentru că în fiecare oraș important din România au avut loc sărbători ale zilei de 27 martie, iar fiecare județ și-a trimis reprezentanți la Chișinău, pentru solidaritate. La fel, se încearcă inducerea perversă a ideii că Bucureștiul nu a făcut nimic pentru a răspunde marelui miting. Voi, unioniștii, știți că și la București au loc marșuri mari, de amploare. Nu trebuie să fim permanent în defensivă și să ni se spună: celălalt mal al Prutului nu vrea Unirea. Peste trei sferturi din românii din Țară vor Unirea și o să o confirme oricând prin vot. La Chișinău ne este flancul, unde trebuie să ardem și să ne batem toți. Divizarea muncii care trebuie făcută pentru a ne atinge scopul este realizată în FOAIA DE PARCURS REUNIRE-2018 și nu avem de ce să ne uităm în gura cârtitorilor de tot felul.

Mai sunt oportuniștii, care vor să se folosească de disoluția statului pentru a lua puterea în statul Republica Moldova. O Unire în 2018 i-ar împiedica să mai ia conducerea și să ajungă și ei președinți, miniștri, ambasadori. Ei încearcă să asocieze imaginea unioniștilor, construită prin muncă și coerență de ani buni, cu imaginea oligarhului Plahotniuc, răul absolut al momentului. Noi ne știm între noi, cei din mișcarea unionistă. Pe 27 martie nu au venit să umfle numărul participanților autocare trimise de Plahotniuc cu oameni nevoiași, cumpărați cu 50 de lei cum îi cumpără și Dodon (de fapt, s-ar putea de multe ori să fie aceiași). Eram NOI, cei care toți acești ani nu s-au uitat nici în stânga nici în dreapta, și ne-am manifestat public: pe internet, pe stradă, cu ocazia zilelor istorice. De data asta am fost împreună, asta este singura diferență.

Plahotniuc unionistul? Ce perverși pot fi aceste slugi antinaționale care fac această manipulare! Plahotniuc nu este unionist, ci este omul care are cel mai mult de profitat din actuala configurație a statului Republica Moldova. Ca drept dovadă, aflați de la mine că pe 9-10 aprilie la București va avea loc Congresul primarilor din România și Republica Moldova. PD-ul domnului Plahotniuc A INTERZIS primarilor săi să participe la eveniment, iar premierul Filip i-a sunat pe președinții de raioane pentru a-i minți că se va vota o declarație de Unire la acest eveniment! Se teme și PD-ul de acest nou val unionist, altfel nu ar mai interzice membrilor săi să decidă cu mintea lor ce e de făcut. Și vor să-i țină captivi, dependenți de banii lor distribuiți centralizat de la Chișinău, altfel i-ar lăsa să vină la București pentru a stabili metode de finanțare direct către comunitățile locale.

PD, prin președintele acestui partid, Marian Lupu, este un partid antinațional, străin de destinul românesc și european al neamului nostru și mă aștept la fel de fel de provocări din partea lor pe viitor. Acea prostie de declarație cu neutralitatea permanentă a Republicii Moldova pe care au votat-o pe 31 martie cred că trebuia consultată un pic cu Ștefan cel Mare și Alexandru Ioan Cuza, care le-au dat neliniști acestor bufoni ce-și asumă o statalitate și o identitate care este azi în mare parte componentă a statului România. Să vină la Putna, unde se odihnește domnitorul nostru, să le zică Ștefan acestor bastarzi ce au de făcut. Și să spună cât de independenți sunt ei, cu trupele de ocupație din regiunea transnistreană pe teritoriu. Sunt speriați că nimeni nu mai crede în minciunile lor și că numărul unioniștilor crește coerent, sănătos, bazat pe viitor și pe principii universale precum solidaritatea și bunăstarea. Învrăjbirea etnică și certuri privind denumirea limbii sau „independența” sunt apanajul trecutului și acolo trebuie să rămână. Unirea înseamnă, înainte de toate, o viață mai bună.

Tot oportuniștii (care se pretind români) încearcă să spună că Sfatul Țării se va transforma în bloc electoral. Și îndeamnă oamenii să se dezică unii de alții pe considerente de unionist bun (adevărat, integru) și unionist rău (fals, corupt); adică o fărâmițare a spectrului de susținători, un atac fratricid. Succesul evenimentelor din 27 martie a fost dat și de coaliția tinerilor cu intelectualii și cu veteranii. Câte mesaje nu au venit către noi, chiar și la București, să ne dezicem de Dabija, să nu colaborăm cu Caraman și Cosovan, că ne vom compromite, că așa și pe dincolo. Veneau zvonuri că ar vrea să ne elimine din Sfatul Țării 2 și până în ultimul moment astfel de intrigi au fost țesute în jurul nostru. Și sunt sigur că și ei au trecut prin aceleași intrigi despre noi. Un lucru dacă l-am învățat de la înaintași este că UNIREA FACE PUTEREA, iar fără Sfatul Țării 2 nu am fi putut să facem pasul înainte de duminică. Pentru prima dată, la Chișinău, toate partidele naționale au fost în aceeași sală și nu le-au căzut mâinile. Oricât de multe rețineri ați avut până acuma, haideți să avem încredere în partenerii de drum spre atingerea Unirii. Noi vom fi primii care să alertăm dacă ceva nu este în regulă, dar, vă zic cu mâna pe inimă, cum s-a lucrat ÎMPREUNĂ pentru acest 27 martie, nu a mai avut loc poate doar în perioada 1917-1918 și în perioada redeșteptării naționale. Hai să ne ținem orgoliile sub frâu, sub același îndemn: UNIRE UNIONIȘTI!

Cel mai greu va fi să înghițim pe cei despre care știm că ne-au înjunghiat pe la spate în anii ce au trecut. Am avut duminică pe scenă pe mulți din cei care loveau în marșurile unioniste din 2012. Acum spuneau despre cât de inevitabilă este Unirea. Or fi prins la minte... Să le acceptăm deci, cu scârba de rigoare, vopsirea lor recentă în unioniști și pofta lor de a lămuri lumea despre cât de bună e unirea. Și Fiul risipitor a fost primit acasă, chiar fără garanția că nu va pleca iar. Noi, pentru a ajunge la Mântuire/Unire, va trebui să îi acceptăm pe toți la masa noastră, dar să nu abdicăm de la regulile nescrise până acum: doar Unire, fără alte interese, cât mai repede trebuie să ajungem la o majoritate din populație (punctul 1 din FOAIA DE PARCURS REUNIRE 2018).

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus