Timpul.md

Editorial 2 Mai 2015 | 08:47

Campionii Europei

Motto: „Oriunde se pot truca ierarhiile şi valorile. Absolut oriunde: în ştiinţă, în literatură, în artă, în politică. Numai în sport nu”. (Mihail Sadoveanu) 

Ce bine că mai sunt sportivi în țara asta. Care atunci când ți se pare că nu mai ai pentru ce rămâne aici, te conving că poți face performanță oriunde, confirmând veracitate unui vechi proverb care spune că omul trebuie să înflorească acolo unde este plantat. Greu de înțeles pentru toată lumea sportului mondial și european ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Tbilisi la Campionatul European de haltere, unde echipa noastră masculină a câștigat locul întâi pe echipe cu 520 puncte, înaintea Rusiei cu 500, Poloniei - 497, Turciei - 463, Armeniei - 429, Belarus - 425, Ucrainei - 389, Georgiei - 333, Spaniei - 263, Lituaniei - 216, României - 214, Franței, Germaniei, Marei Britanii etc. În clasamentul pe medalii băieții noștri s-au clasat pe locul doi, fiind devansați doar de Azerbaidjan, dar înaintea tuturor forțelor halterofile nu doar europene, ci și mondiale, iar la clasamentul general pe națiuni, împreună cu fetele, s-au clasat pe locul șase. Asta din 33 de țări.

În condiţiile unui stat semiexistent, pseudo-independent, cu grave probleme de identitate, iar mai recent și de orientare externă, cu mii de cetăţeni împrăştiaţi prin toată lumea din cauza mizeriei, sărăciei şi lipsei de perspective în propria ţară, o mână de sportivi talentaţi au demonstrat lumii întregi că acest stat există. Şi nu doar există, dar poate genera şi performanţă de nivel european și mondial. 17 sportivi și antrenori, în frunte cu președintele Federației, neobositul și marele nostru campion Tudor Casapu, au cucerit 9 medalii (!!!) la Campionatul European de Haltere pentru seniori. Oleg Sârghi (categoria 56 kg) a cucerit două medalii de aur, devenind pentru a treia oară campion european absolut. Vă puteți imagina, un moldovean de trei ori campion european absolut! În ce domeniu mai avem noi așa capacitate de concurență și continuitate? De asemenea, Iurie Bulat (cat. 85 kg) a cucerit medalia de aur la proba smuls, reuşind să ridice 172 de kilograme. Alte trei medalii au fost obţinute de Alexandru Dudoglu (cat. 85 kg), care a cucerit câte o medalie de bronz la probele smuls şi aruncat, iar la total, cu 362 de puncte ridicate, s-a clasat pe locul doi, devenind vicecampion european. În ultima zi de concurs, Andrian Zbârnea (cat.105 kg) a cucerit bronzul, cu 222 de kilograme ridicate, dar şi argintul la general, devenind vicecampion european, iar marele nostru campion de la Londra, Anatol Cârâcu (cat. 94 kg), a obţinut medalia de bronz la proba aruncat, reuşind să ridice din prima încercare 210 kilograme.

La fel de important este faptul că sportivii noștri au obținut această performanță unică într-o probă olimpică, unde concurența este deosebit de mare din cauza implicațiilor de imagine pentru țările lumii, iar acest lucru este încurajator cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, care vor avea loc în anul 2016. Halterele rămân unul din sporturile elitare ale republicii de la care avem mari așteptări pe pământ brazilian, mai ales că ne-a obișnuit cu ciclicitatea medaliilor la cea mai importantă competiție sportivă a planetei.

Cunosc toată cohorta de oameni care generează această performanță, alături de Tudor Casapu. Sunt oameni de mare caracter și dăruire. Gheorghe Guțu și Sergiu Crețu, care zi de zi stau în colbul de la sala de haltere de la Chișinău. Cei care nu cred, să se ducă să vadă în ce condiții improprii fac minuni acești antrenori și sportivii lor la sala de lângă Valea Morilor. Grigore Brașoveanu de la Nisporeni, care numai el știe cum a antrenat spre succes pe Igor Bour, Ecaterina Tretiacova şi mulţi alţii care au transformat greutatea ridicată în medalii de aur la campionatele europene și mondiale de haltere. Ivan Bratan la Cahul, care după ce și-a dus propriii copii pe culmile olimpice, l-a adus acolo și pe Anatol Cârâcu, întors de la Londra cu medalie de bronz olimpică. Și mulți alții ca ei, care trec peste realitățile complicate de acasă și ridică prin lume tone de greutăți pentru gloria țării în care trăiesc. Asta în ciuda tuturor încercărilor celor care au condus R. Moldova de a ucide sportul moldovenesc, prin indiferenţă, lipsă de interes şi atitudine, prin distrugerea metodică a stadioanelor, terenurilor de sport sau a sălilor sportive, prin lipsa de viziune asupra dezvoltării sale sistemice, prin neglijarea aspectelor fundamentale în care funcţionează sportul de performanţă, dar mai ales în ciuda tuturor incapacităţilor de a oferi o perspectivă şi un viitor acestui stat.

Am mai trăit și anul trecut un astfel de moment de triumf și unicitate, când în cadrul Campionatului Uniunii Europene la box, desfășurat în perioada 7-17 august 2014 la Sofia, Bulgaria, lotul național de box al R. Moldova s-a clasat pe locul întâi pe națiuni, cu șase medalii, devansând Franța (5 medalii), Bulgaria, Irlanda, Italia, Slovacia (cu câte 4 medalii), Georgia și Ungaria (cu trei medalii) și Finlanda, Polonia, Spania, Anglia, Lituania (cu câte o medalie), într-un concurs la care au participat peste 120 de atleți din 23 de țări. Campioni în Uniunea Europeană. În ce alt domeniu mai reușim vreodată?

Am spus de mai multe ori și n-o să obosesc să repet, că sportul nostru, prin rezultatele sale, este cu mult de asupra performanţelor societăţii moldoveneşti, pentru că din mai multe puncte de vedere are propriile mecanisme de funcţionare şi reproducere. Pentru că sportivii se impun într-un domeniu al concurenței acerbe, dar care este marcat de meritocrație și mai ales de fair-play, care îi plasează în condiții egale de evoluție, chiar dacă condițiile în care generează performanța sportivă sunt departe de a stimula aceste rezultate. În fair-play, despre care marea noastră campioană Lia Manoliu, născută în Chișinăul interbelic, spunea că este arta de a pierde cu demnitate, fără nicio supărare faţă de învingător, fără amărăciune în suflet, fără a da vina pe arbitri, pe vânt sau ploaie şi este mai ales puterea de a reîncepe mereu, chiar dacă pierzi sau ai câştigat.

Poate ar trebui ca despre societate și țară să învățăm de la sport fair-play și meritocrație, să obișnuim să ne știm locul printr-un sistem al valorilor bine definite și ierarhizate. Și să ne merităm acest loc prin prisma valorii și efortului de zi de zi, dar nu prin cumetrism, nepotism, protecționism, idiotism sau cretinism. Am trecut prea ușor pentru acest moment de exaltare și emulație al halterofililor noștri, care în marile națiuni sportive devine prilej de mare bucurie și solidaritate. Din cauza forţei mediatice şi simbolice, dar şi a resurselor sociale de care dispune, sportul poate fi folosit ca instrument în politica naţională pentru a realiza anumite politici practice (coeziune, integrare, sănătate etc.). Sportul poate ajuta la menţinerea ordinii, la promovarea prestigiului unui grup, să stabilească o solidaritate socială între membri, să întărească ideologia politică şi să legitimeze anumite regimuri politice sau lideri. Noi nu numai că nu știm să întreținem și să stimulăm performanța, dar nu ne pricepem nici măcar să ne bucurăm de ea. Și să apreciem efortul celor care au făcut să existăm în ochii lumii.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus