Timpul.md

Editorial 28 Februarie 2012 | 05:47

Când a apărut separatismul în Republica Moldova?

Un element central al propagandei separatiste din Republica Moldova este „pericolul unirii cu România”.  

Transnistria şi UTA Gagauz-Yeri îşi motivează opţiunile separatiste şi solicitările drepturilor de autonomie şi secesiune prin apariţia pericolului de unire a Basarabiei cu România. Doar că cronologia faptelor dezvăluie altceva: separatismul transnistrean şi cel găgăuz au apărut cu multă vreme înainte să se vorbească pe malurile Prutului de vreo posibilitate de unire. Într-o succesiune logică de tip cauză-efect raţionamentele separatiştilor dezvăluie existenţa unei regii bine puse la punct care a fost aplicată în decursul anului 1989.

Chestiunea autonomiei găgăuze a fost pusă oficial prima dată pe 7 august 1989, când a fost creată o comisie a Sovietului Suprem de la Chişinău condusă de Victor Puşcaş care a analizat cererile de autonomie venite de la Comrat. Cum nu s-a putut ajunge la nicio înţelegere s-a cerut opinia Institutului de Drept din cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS. Pe 12 noiembrie 1989 s-a desfăşurat un congres al poporului găgăuz care a adoptat „Declaraţia privind crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM”. Scopurile creării acestei autonomii: obţinerea independenţei economice a regiunii, renaşterea statalităţii găgăuze, restabilirea obiceiurilor şi culturii naţionale. Pe 3 decembrie 1989 a fost creat la Comrat un comitet provizoriu pentru punerea în aplicare a declaraţiei din 12 noiembrie 1989, comitet condus de S. Topal. Bazele autonomiei găgăuze erau puse înainte de sfârşitul anului 1989: exista un document care proclama o nouă situaţie, exista şi un comitet care să pună în practică prevederile documentului.

În Transnistria directorii „roşii” ai uzinelor au organizat pe tot parcursul verii lui 1989 greve în semn de protest faţă de noua legislaţie lingvistică de la Chişinău şi împotriva trecerii la grafia latină. În august 1989 s-a format la Tiraspol Consiliul Unit al Colectivelor de Muncă (OSTK) - organizaţia promotoare a grevelor împotriva grafiei latine. Pe 5 septembrie 1989, OSTK cerea Moscovei să i se aprobe primele forme de autonomie: dreptul de a adopta legislaţie proprie, dreptul de a dispune de resursele financiare ale uzinelor transnistrene. Pe 13 septembrie 1989, sovietul orăşenesc din Tiraspol a lansat o chemare către toate oraşele transnistrene pentru crearea unei republici autonome în cadrul RSSM. Pe 14 octombrie 1989, la Tiraspol, erau publicate materialele Comisiei privind fundamentarea juridică a creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Nistrene. Astfel au fost puse şi bazele pentru separatismul transnistrean.

În paralel, în toată această perioadă, nimeni din România nu vorbea de vreo unire cu Basarabia. Românii nu se gândeau la altceva decât cum să scape de Ceauşescu. Pericolul unionist nu exista în 1989 - şi totuşi, separatismul transnistrean şi mişcarea pentru autonomie găgăuză erau cât se poate de avansate. Primul „pod de flori” a apărut abia pe 6 mai 1990. Românii de pe cele două maluri ale Prutului abia învăţau să se cunoască - separatismele din Basarabia erau bine puse la punct, cu toate mecanismele gata de acţiune.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus