Timpul.md

Politică 8 Decembrie 2015 | 11:55

Candu admite că instituţiile sunt controlate politic, dar nu în măsura în care se vorbeşte

Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, admite că instituţiile statului sunt controlate politic, însă nu de către PDM şi nici în măsura despre care se vorbeşte. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către Andrian Candu în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”.

„Toate instituţiile statului au o anumită influenţă politică. Aceasta se explică prin faptul că nu au trecut printr-o reformă care le-ar asigura mai multă independenţă faţă de politic. Dar nu e corect când se afirmă că o instituţie a statului este total controlată de un anumit partid. O instituţie nu înseamnă un singur om. Nu pot fi toţi angajaţii controlaţi politic”, a declarat Canndu.

Speakerul a calificat drept speculaţii că PDM ar controla Procuratura, CNA şi Justiţia. „Este o speculaţie pe care putem să o dezbatem în fiecare zi. Dar nu avem timp. Vom veni odată cu argumente foarte serioase. Procurorul general, Corneliu Gurin, vine din societatea civilă, a lucrat alături cu Igor Boţan. Nu a avut nicio atribuţie cu PDM. Personal vorbesc cu Gurin o dată la două-trei luni, când trebuie de prezentat ceva în Parlament. Personal am două dosare civile în judecată şi nici nu ştiu cine sunt judecătorii. PDM susţine cel mai mult reforma în Procuratură, iar autorul şi iniţiatorul acestei reforme nu este PDM”, a argumentat Candu.

sursa: ipn.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus