Timpul.md

Actualitate 15 Ianuarie 2020 | 09:47

Care este alternativa politică la Republica Islamică Iran?

 Cu mai puţin de două luni înainte de alegerile legislative, prevăzute să aibă la loc la sfârşitul lui februarie, dar mai ales după asasinarea generalului Qassem Soleimani, populaţia iraniană este îngrijorată şi dezamăgită, iar o mare parte cere în stradă demisia regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei.

 Spre sfârşitul lui 2019, iranienii au asistat la cea mai violentă represiune dusă împotriva lor de la instaurarea Republicii Islamice, acum 40 de ani. La 15 decembrie, Amnesty International a prezentat un bilanţ de 304 morţi în rândul protestatarilor care au ieşit în stradă în Iran din cauza nemulţumirilor de ordin social.

După acest episod sângeros, regimul de la Teheran şi-a pierdut artizanul strategiei sale din Orientul Mijlociu, generalul Qassem Soleimaini. Şeful Forţelor Quds, din cadrul Gardienilor Revoluţiei, corpul armat al Republicii Islamice Iran, a fost ucis la 3 ianuarie într-un atac cu dronă desfăşurat în apropierea aeroportului din Bagdad, capitala Irakului, la ordinul preşedintelui american Donald Trump. Această lichidare a dus la o escaladare fără precedent a tensiunilor între Teheran şi Washington, favorizând pe de o parte unificarea taberei conservatoare iraniene şi stârnind pe de altă parte temeri de izbucnirea unui război.

Pierderea încrederii

În acest context, populaţia iraniană pare derutată. „Nu mai am încredere în nimeni, nici într-o persoană, nici măcar într-o politică“, spune Mariam, aflată în pragul depresiei. „Zilnic, oamenii au parte de câte o bulversare“, adaugă Atefeh într-un interviu acordat jurnalistei iraniene Sara Saidi.

Pe fondul unor relaţii foarte tensionate cu Statele Unite, Iranul se confruntă cu o criză economică fără precedent. Acordul nuclear semnat la Viena în vara lui 2015 cu Statele Unite conduse de Barack Obama, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania a devenit nul, procesul fiind început de republicanul Donald Trump odată cu instalarea sa la Casa Albă, exact acum trei ani. În mai 2018, America lui Trump s-a retras total din acest acord internaţional şi a reimpus sancţiunile economice împotriva Iranului, asfixiind ţara din Orientul Mijlociu, unde rata inflaţiei a ajuns la peste 40 la sută, dar şi populaţia ei, estimată la peste 82 de milioane.

În mod firesc, anunţul făcut la 15 noiembrie cu privire la creşterea preţului la benzină a scos în stradă peste 200.000 de protestatari în Iran. Regimul a răspuns imediat, întrerupând internetul în întreaga ţară şi reprimând manifestaţiile. Pe lângă bilanţul victimelor anunţat de Amnesty, ONU evocă peste 7.000 de arestări.

Dezamăgiţi, iranienii se simt neputincioşi. „Dacă protestezi paşnic, ei spun că eşti mituit de Statele Unite, că eşti un element străin sau un gălăgios. Pe scurt, găsesc patru sau cinci capete de acuzare“, afirmă Leila.

Eliminarea lui Soleimani îi îngrijorează în aceeaşi măsură. Gândurile şi temerile lor sunt legate de riscul declanşării unui război şi agravării crizei economice.


O susţinătoare a regimului de la Teheran bocindu-l pe Mohammad Soleimani FOTO EPA-EFE

În opinia lui Clement Therme, cercetător la CERI, de la Sciences Po din Paris, oamenii ies în stradă pe axa Liban-Irak-Iran pentru a cere „normalitate“. Dar tinerii iranieni, care reprezintă peste 70 la sută din populaţie, refuză deocamdată ideea unei revoluţii, pe care o consideră un regres în raport cu 1979, când părinţii lor au trecut printr-o experienţă de acest gen.

„Ultima noastră opţiune este votul, trebuie să-l utilizăm!“, subliniază o studentă de la Teheran.

Potrivit lui Clément Therme, situaţia are şanse de schimbare în Iran. „Represiunea dusă de stat provoacă radicalizarea manifestanţilor“, comentează cercetătorul francez. Ori, continuă el, „revoluţia presupune violenţă“. „Unii iranieni sunt pregătiţi. Au rezistat deja violenţei duse de stat în cursul unor manifestaţii desfăşurate recent, Provocarea lor acum este de a deveni uniţi. Altfel spus, să reuşească să atragă clasa de mijloc şi cea superioară, care au ceva de pierdut. Regimul, în schimb, va încerca să divizeze, prin propagandă şi printr-un discurs accentuat pe securitate, miza fiind împiedicarea erijării unei alternative“, remarcă Therme.


Acţiune de protest la Teheran faţă de conducerea Iranului FOTO EPA-EFE

Atacul cu dronă dus de Statele Unite împotriva lui Mohammad Soleimani alimentează din plin propaganda, precizează Mahnaz Shirali, politoloagă şi specialistă în probleme iraniene.

Prezentat de regimul de la Teheran drept omul care a ţinut organizaţia teroristă Statul Islamic departe de Iran, uciderea lui Soleimani a impulsionat sentimentul de unitate naţională şi a consolidat aripa conservatoare. Întru dăinuirea Republicii Islamice, Soleimani este ridicat la rang de martir. Iar această consolidare naţională este favorizată de noi ameninţări din partea lui Trump, care a declarat recent că va ţinti 52 de situri culturale iraniene în cazul unor acţiuni de represalii.

O opoziţie fragilă în străinătate

La 4 ianuarie, Maryam Radjavi, preşedinta Consiliului Naţional a Rezistenţei Iraniene (CNRI), şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu moartea generalului iranian.

Cu sediul la Paris, în Franţa, CNRI încorporează Organizaţia Mujahedinilor Poporului Iranian (OMPI) şi se opune regimului din Iran. Fondată în 1965 în opoziţie cu regimul monarhic al lui Mohammad Reza Pahlavi, OMPI este în prezent foarte activă, mai ales pe reţelele de socializare, în timp ce CNRI este considerată de unii drept o alternativă la regimul actual.


Maryam Radjavi FOTO EPA-EFE

Eliminarea lui Soleimani accelerează înlăturarea regimului de la putere - potrivit lui Maryam Radjavi

Potrivit unui articol publicat de cotidianul francez „Le Figaro“ în iunie 2018, John Bolton, pe atunci consilier de securitate naţională în administraţia Trump, ar fi „asigurat CRNI că va conduce Iranul înainte de 2019“. John Bolton nu este singurul care susţine CNRI. Este şi cazul mai multor oficiali americani, începând cu Rudy Giuliani, fostul primar de New York şi actualul avocat al lui Donald Trump, şi figuri politice franceze precum Rama Yade şi Michele de Vaucouleurs.

Mujahedinii au însă un trecut compromităţor. Până în 2012 în Statele Unite şi în 2009 în Europa, CRNI era plasat pe lista organizaţiilor teroriste. În plus, organizaţia este considerată de către detractorii săi drept o sectă ţinută laolaltă de un cult al personalităţii. Maryam Radjavi este venerată de membrii organizaţiei. În 2003, pe când era interogată de la Direcţia de supraveghere a teritoriului (DST), unii membri ai CRNI s-au incendiat la Paris pentru a denunţa detenţia ei şi a-i obţine eliberarea.

Totodată, marele handicap pentru OMPI şi CRNI este că nu au niciun sprijin în Iran. Membrii lor sunt consideraţi trădători de la colaborarea întreţinută cu Saddam Hussein în timpul războiului irakiano-iranian din 1980-1988. „Mujahedinii sunt foarte detestaţi de iranieni“, notează Mahnaz Shirali.

Alţii mizează pe prinţul moştenitor, Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului. În urma manifestaţiilor de la mijlocul lui noiembrie, acesta a scris pe Twitter: „Singura soluţie este prăbuşirea acestui regim criminal şi străin intereselor Iranului“.

 
Reza Pahlavi vorbind în faţa presei americane FOTO EPA-EFE

„În opinia mea, prinţul moştenitor este alternativa cea mai credibilă, dar cred că nu vrea să joace un rol de lider. Cred că nu este la înălţimea rolului pe care societatea iraniană ar vrea să îl joace“, subliniază Mahnaz Shirali.

La rândul său, Clément Therme, respinge categoric această opţiune: „Prinţul moştenitor corespunde modernităţii, unui model pozitiv, dar şi el a moştenit din această fracturare (iraniană) în urma revoluţiei (din 1979). Prin urmare, nu poate încarna unitatea“.

Refuzulul votului?

În lipsa unei alternative viabile şi fără speranţe de reforme pentru mulţi iranieni înainte de alegerile legislative, programate la 21 februarie, nu mai rămâne decât chestiunea prezentării la urne. „Pe zi ce trece, situaţia se înrăutăţeşte. În această ţară, eşti discreditat şi nu ai nicio putere de a protesta. Probabil că singura soluţie de protest este de a nu mai participa la alegeri. O decizie pe care eu şi mulţi alţii am luat-o“, susţine Mariam. „Discriminarea, reprimarea manifestanţilor, şomajul, pierderea valorii monedei naţionale, discriminarea între bărbaţi şi femei, corupţia unor mollahi, distribuirea nedreaptă a bugetului, de ce să continue toate acestea?“, se întreabă Leila. „Oricine votează este un renegat“, se revoltă ea.

Mahnaz Shirali explică aceste păreri. Potrivit ei, participarea la alegeri nu semnifică neapărat o aderare la sistem, căci multe persoane depind de ajutoarele de stat. Potrivit unor date furnizate de autorităţi, 60 de milioane de iranieni primesc ajutor din partea regimului. Iar aceşti oameni votează în primul rând cu gândul de a nu-şi pierde acest venit.

Cercetătoarea constată totuşi o schimbare de mentalitate: „Astăzi, mulţi iranieni cred că nu mai au nevoie de un lider tutelar. Ei au atins maturitatea. Populaţia nu mai are frică de haos şi afirmă că sunt destule persoane competente atât în interiorul ţării, cât şi în afara ei pentru a înlocui regimul actual“. Oricum, adaugă ea, nu poate avea loc o schimbare a regimului „atâta timp cât Republica Islamică este susţinută de Uniunea Europeană, Rusia şi China“.

Săturaţi de criză, şomaj, lipsă de speranţă pentru viitor şi angoasa cauzată de izbucnirea unui posibil război, tinerii iranieni preferă să plece din ţară. În 2018, Diaspora iraniană număra 5.162.000 de persoane. În aceste condiţii, schimbarea este greu de imaginat în Iran.



Sara Saidi

http://www.slate.fr, după adevarul.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus