Timpul.md

Carte 24 Iunie 2011 | 06:08

Cartea unei generaţii

Titlul noului roman al Miroslavei Metleaeva, Игра в пазлы , semnifică o joacă de copii, constând în capacitatea de a îmbina mai multe ţăndări de sticlă colorată (sau alte şi diverse materiale auxiliare) pentru a construi un obiect sau o imagine şi aminteşte de titlul celebrului roman al scriitorului german de origine elveţiană, laureat al Premiului Nobel, Hermann Hesse „Jocul cu mărgelele de sticlă”, cărţile reflectând realităţi diferite şi întemeiate pe o proprie schemă de construcţie romanescă.

Chiar din prima pagină a romanului, M. Metleaeva apelează la tehnica acestui joc, aşezând alături un şir de „ţăndări” şi creând o senzaţie ciudată de texte (fragmente) care, aparent, nu au nicio relaţie între ele. Exact ca şi în puzzle, unde este aproape imposibil ca un spectator să ghicească ce intenţionează să reconstituie jucătorul. Naratoarea Nica aşază prima „ţăndărică de sticlă colorată”, care reflectă starea ei actuală, de aici şi acum, ea fiind bulversată de nişte sentimente generate în procesul de traducere a unui poem postmodernist. Următoarea „piesă” colorată este una în care se reflectă un moment din copilăria ei îndepărtată, pe când avea doar opt ani şi, visând ca orice copil să zboare ca pasărea, făcuse o săritură din toate puterile peste un gărducean de nuiele şi simţise pentru prima dată în viaţă senzaţia de zbor. (…) O altă aşchie de „sticlă colorată” reflectă fenomenul epocii brejneviste, când „a face rost de ceva” era cuvântul magic al acelor timpuri, relevante prin „tejghele goale la care se plictiseau blondele emerite ale comerţului sovietic”. Autoarea nu se aventurează să exceleze în relatarea unor realităţi ale regimului sovietic, deşi exemple pot fi adunate cu toptanul, şi ispita, în acest sens, e destul de mare. Memorabil însă este episodul cu şefa de studii Galina Ignatievna care, fanatizată, ţinea morţiş să-i explice unei femei de etnie evreiască linia partidului cu privire la aşa-zisul „complot al medicilor” sau „duşmanii în halate albe”: „Pe Tătucul nostru aţi vrut să-l băgaţi în mormânt? N-o să vă meargă! O să hrăniţi păduchii în Siberia şi viermii în morminte, jidovi nemăcelăriţi! Puţini dintre voi au fost căsăpiţi de Hitler, chiar dacă-i fascist, puţini de tot! Aţi vrut să otrăviţi poporul? Nu-i nimic, avem cartuşe pentru toţi!”. La fel de corectă este M. Metleaeva în descrierea realităţii societăţii basarabene, precum episodul din copilăria naratoarei, şi în cazurile cu evenimentele din imediata actualitate. Nica ştie mai multe limbi, se implică şi în domeniul traducerilor, din care motiv este la curent cu tot ce se întâmplă în spaţiul celui de-al doilea stat românesc. Unii alolingvi însă o invidiază pentru această calitate, fără să conştientizeze însă că de „sindromul cetăţii asediate” de care sunt afectaţi pot să se trateze simplu de tot: să dorească a se trata: „Fireşte, ţie îţi e bine, le ştii limba!, îi aruncă cu răutate poeta cu care se cunoscuse cândva la şedinţele unui cenaclu literar, dar tu, se vede, ai uitat de lozinca lor „valiza, gara, Rusia! Eu ţin minte totul. Dar au trecut aproape 20 de ani... şi a crescut o întreagă generaţie implicată deja în viaţa activă a societăţii, s-au schimbat nişte lucruri. Iar voi continuaţi una şi bună, ca nişte hoaşte bătrâne, de parcă aţi avea de la asta o imensă plăcere. Împotriva cui ţineţi frontul?”.

M. Metleaeva (…) reuşeşte să creeze o operă în stare să impresioneze prin autenticitate chiar şi un cititor pretenţios, generând meditaţii şi satisfacţii estetice.

Nicolae Rusu

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus