Timpul.md

Ultima oră 27 Noiembrie 2014 | 10:15

Cazul Usatîi şi dilema democraţiei, analiză IPN

Decizia Comisiei Electorale Centrale de solicita Curţii de Apel anularea înregistrării Partidului „Patria” în calitate de concurent electoral este un moment ce poate schimba soarta scrutinului din 30 noiembrie. În analiza de faţă, IPN îşi propune să exploreze implicaţiile acestei decizii pentru practica democratică din Republica Moldova şi dezbaterile publice care au fost stârnite de acest caz.

Veşti bune şi veşti rele

La moment, soarta Partidului „Patria” şi a lui Renato Usatîi este încă în aer, aşteptând decizia Curţii de Apel şi, eventual, a Curţii Supreme de Justiţie. Usatîi a fost înconjurat de scandaluri de la apariţia sa pe scena politică moldovenească şi era de aşteptat, într-o oarecare măsură, că această campanie electorală se va termina cu ceva mai spectaculos decât spotul lui Usatîi cu un căţel drăguţ. În urma sesizării Inspectoratului General de Poliţie, partidul său riscă să fie exclus din lista candidaţilor pentru alegerile de duminică. Pentru mulţi e un semn de bine: un agent al Kremlinului mai puţin, un act de justiţie care poate trebuia făcut chiar mai devreme. Pentru alţii însă e un semn îngrijorător: o fi Usatîi rău, dar există totuşi nişte legi şi nişte principii care stau la baza funcţionării unei democraţii şi excluderea Partidului „Patria” din lista candidaţilor, pe ultima sută de metri, nu este un act democratic.

Acest caz şi discuţiile din jurul lui ilustrează grăitor anumite probleme privind societatea moldovenească, dar şi democraţia în general. În primul rând, este vorba de neîncrederea în instituţiile statului: acuzaţiile că excluderea lui Usatîi din cursa electorală ar fi nedemocratică nu au sens decât dacă ele sunt însoţite de neîncredere în veridicitatea motivelor din spatele acestui act. Mulţi dintre cei care împărtăşesc această opinie, erau anterior de acord că Usatîi este un concurent periculos, cu interese ascunse în spate şi că, probabil, este omul Moscovei. Totuşi, de îndată ce autorităţile au acţionat exact în baza acestor suspiciuni, aceiaşi indivizi au schimbat brusc macazul. De ce? Până la urmă, dacă Usatîi e într-adevăr finanţat din exterior, este corect, legal şi democratic să fie sancţionat pentru asta. A nu-l pedepsi ar fi ilegal şi nedemocratic. De unde atunci această blamare a autorităţilor?

Problema neîncrederii

Parţial, această neîncredere a crescut în timpul campaniei electorale în care marea majoritate a concurenţilor au vehiculat o formă sau alta a acuzaţiilor că partidele de la guvernare sunt corupte, oligarhice, mafiote etc., acuzaţii care nu s-au limitat la politicieni, dar au acoperit toate instituţiile statului. Aici este de remarcat iresponsabilitatea concurenţilor electorali care nu se află la guvernare: acuzaţiile angro, brute, la pachet, discreditează şi subminează funcţionalitatea instituţiilor vizate, aceleaşi instituţii cu care aceşti concurenţi electorali vor trebui să lucreze dacă ajung la putere.

În cazul de faţă, vorbim de neîncredere în poliţie, în SIS, în Comisia Electorală Centrală şi în Curtea de Apel. De reţinut este că toate aceste instituţii sunt independente una de alta şi, teoretic cel puţin, independente parţial şi faţă de autorităţile centrale politice. A blama excluderea lui Usatîi este egal cu a afirma că toate aceste instituţii nu sunt independente, ba mai mult, sunt controlate, coordonate şi implicate într-o schemă ilegală comună. Această acuzaţie implicită este mult mai gravă decât pare la prima vederea şi este, de fapt, o recunoaştere ca veridice a acuzaţiilor lui Usatîi şi a celorlalţi concurenţi electorali că trăim într-un stat oligarhic, controlat în totalitate de câţiva politicieni bogaţi. Păreri precum „ştim cât e de uşor la noi să fabrici un dosar” sunt vehiculate cu prea multă uşurinţă. Acest vid de încredere faţă de justiţie poate avea efecte negative grave, precum perpetuarea situaţiei care l-a generat în primul rând. O instituţie lipsită de încrederea şi suportul publicului este o instituţie mai slabă, mai puţin responsabilă şi care poate fi controlată mai uşor.

Jocul lui Usatîi

Un alt factor care a influenţat cu siguranţă opinia publică este jocul lui Usatîi care, mai mereu, a tot anticipat diverse atacuri reale sau imaginare împotriva sa şi a formaţiunii din care face parte, creând imaginea indezirabilului persecutat de către guvernare. Aceste anticipări sunt foarte eficiente în a limita eficienţa şi credibilitatea acţiunilor pe care le denunţă. Liderul PPP a spus-o direct: „Dacă Renato Usatîi iese şi zice că urmează să faci asta, asta şi asta, trebuie să fii idiot să mai faci asta pe urmă”. Este un fel de şantaj de anticipare şi o metodă excelentă de apărare. Lumea nu se gândeşte că poate Usatîi anticipează aceste acţiuni tocmai pentru că ştie că e vinovat şi i s-a dat de urmă. Lumea nici nu se întreabă cum are acest politician acces la atâtea informaţii de la atâtea instituţii de stat. Ce fel de relaţii are? Cu cine? Cum şi de ce le-a obţinut? Sunt întrebări cel puţin la fel de importante ca şi corectitudinea deciziei CEC.

În acelaşi timp, ipocrizia unor momente este evidentă, dar se pare că jocul public al lui Usatîi este suficient de bun încât unii le ignoră: astăzi Usatîi a susţinut o conferinţă de presă cu puţin timp înainte de şedinţa CEC, unde a spus exact ce urmează să discute CEC şi de ce va fi exclus, iar apoi, la şedinţă, reprezentantul său se plângea că nu a auzit raportul şi nu-şi putea apăra formaţiunea pentru că nu ştia despre ce este vorba. Astfel, Usatîi a reuşit să ştie şi să nu ştie despre ce este vorba la o diferenţă de doar câteva minute.

Dilema democraţiei

Acest caz ridică şi nişte semne de întrebare privind esenţa democraţiei şi statul de drept: contează mai mult principiile şi scopul democraţiei, spiritul legii, sau forma şi procedurile democratice, litera legii? În opinia unora, chiar dacă Usatîi este vinovat de ce i se impută, felul şi momentul în care se încearcă excluderea lui din cursa electorală sunt nedemocratice. Să explorăm un pic această viziune: dacă Usatîi chiar este vinovat, ce e mai important – respectarea procedurilor cu riscul de a permite unui partid finanţat din exterior, reprezentând interese străine, să intre în organul legislativ suprem al ţării, sau acţionarea în baza spiritului legii, care interzice finanţarea externă, pentru a proteja interesul naţional, cu riscul de încălca anumite prevederi legale? Este o dilemă de teorie politică la care nu există un răspuns definitiv. Ideal ar fi un echilibru în care forma şi conţinutul democraţiei sunt în armonie, însă cazuri precum cel al lui Usatîi creează o tensiune între scopul şi practica democraţiei. Nu este democratic nici să-i dai voie să candideze, nu e democratic nici să-l scoţi din cursă.

O soluţie ar fi compararea consecinţelor celor două scenarii: cine şi cât pierde într-un caz şi în celălalt, riscul de a aduce un deserviciu întregii ţări sau riscul de a nedreptăţi un partid şi susţinătorii săi. Până la urmă, democraţia nu este un set de principii şi reguli de dragul lor. Ele sunt menite nu doar să stabilească un mod de alegere a celor de la putere şi un mod de guvernare. Principiile democraţiei se referă şi la protejarea intereselor populaţiei chiar şi atunci când interesele reale nu coincid neapărat cu interesele declarate: binele poporului este la fel de important ca şi alegerea poporului, mai ales atunci când acestea sunt diferite.

În acelaşi timp, toţi apărătorii democraţiei nu trebuie să uite cât de vulnerabil şi uşor de pervertit este acest sistem. Exemplul clasic este venirea lui Hitler la putere pe cale democratică. Liderul nazist a câştigat alegerile, e drept, însă nu trebuie să se uite că înainte de asta a înscenat incendierea Reichstag-ului de către comunişti pentru a-i scoate din cursa electorală. Nu este întâmplător că acest moment istoric este vehiculat de ambele părţi ale dezbaterii din jurul lui Usatîi.

Cine are de pierdut

Per ansamblu, cazul Usatîi este regretabil şi accentuează probleme majore din Republica Moldova. Pe de o parte, avem guvernarea care a reuşit să se auto-discrediteze prin tot felul de scandaluri pe parcursul mandatului şi opoziţia parlamentară şi extra-parlamentară care a alimentat intens neîncrederea cetăţenilor în guvernare şi instituţiile statului, iar pe cealaltă parte avem un politician dubios, aparent finanţat din exterior, care urmează a fi exclus din cursa electorală. În această confruntare a neîncrederii şi acuzaţiilor de acţiuni mafiote, cel mai multe are de pierdut guvernarea. Usatîi poate fi exclus şi se poate întoarce la afacerile lui din Rusia şi nu va fi pierdut mult. Dimpotrivă, reputaţia sa ar putea creşte în urma excluderii sale. Partidele de la guvernare au însă doar de pierdut. Spre deosebire de Usatîi, ele au de răspuns pentru 5 ani de guvernare. Antipatia populară este mult mai mare faţă de ele. Chiar dacă e un conflict între doi hoţi, pentru o bună parte a populaţiei guvernarea e hoţul mai mare şi mai rău decât Usatîi. În acest sens, indiferent de soarta sa în calitate de concurent electoral, Usatîi şi-a atins măcar parţial scopul prin discreditarea şi mai profundă a partidelor pro-europene şi instituţiilor statului Republica Moldova.

Eugen Muravschi, IPN

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus