Timpul.md

Actualitate 23 Ianuarie 2017 | 14:41

CFM a achitat în buget o amendă de peste 1,3 milioane de lei

Calea Ferată din Moldova a achitat în bugetul de stat o amenda în mărime de 1 389 039 lei. Amenda a fost aplicată în urma acţiunii în judecată înaintată de Consiliul Concurenţei în anul 2013, pentru încălcarea de către CFM a Legii cu privire la protecția concurenței, se menționează într-un comunicat de presă al Consiliului.

CFM a fost învinuită că a aplicat faţă de unii agenţi economici, pentru prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri, un tarif diferențiat în raport cu alţi agenți economici, astfel defavorizându-i.

Contactat de IPN, directorul ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a declarat că instituția pe care o conduce „a fost pedepsită pe nedrept de către Consiliul Concurenţei”. Directorul spune că din conturile instituției au fost „sustrase contrar legii” peste 1,3 milioane de lei. Iurii Topala regretă această decizie a Consiliului Concurenţei.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus