Timpul.md

Editorial 5 Mai 2011 | 05:45

Ciulinii istoriei?

În cele ce urmează voi încerca să redau câteva idei într-o formă interogativă. De exemplu, de ce mai mult de jumătate dintre moldoveni îşi iubesc Patria dar, în acelaşi timp, majoritatea dintre ei nu mai cred în capacitatea de revigorare a RM? Oare nu din cauză că nu au avut niciodată cultura autoguvernării? 

De ce unul dintre ideologii comunistului Voronin scria cândva cu dispreţ despre moldoveni precum că aceştia, aflaţi în diasporă (în Rusia) niciodată nu se auto-identifică aşa precum o fac georgienii, azerii, tadjicii etc., ci se dizolvă în masa rusească, se lasă foarte uşor asimilaţi, se fac nevăzuţi cumva? Oare nu de aceea că, pe parcursul istoriei lor, moldovenii au fost atât de mult dezrădăcinaţi de către imperiul ruşilor, încât au devenit ca nişte ciulini? Şi de ce sunt atât de creduli moldovenii, mai ales în campaniile electorale? Oare nu pentru că le place să-i vadă umiliţi măcar o oră pe unii consângeni de-ai lor şi astfel să-şi răzbune propria umilinţă la care sunt supuşi în cei patru ani inter-electorali?

Ce înseamnă statornicia la moldoveni? De câte ori o raportează ei la noţiunea de dezvoltare durabilă? De ce, conform tuturor sondajelor, moldovenii sunt îngrijoraţi cel mai mult de viitorul copiilor? Vorbind despre acest viitor, au ei cumva în vedere noţiunea de libertate? De ce le place moldovenilor să muncească din greu? Poate vor un motiv pentru care să-i invidieze în permanenţă pe japonezi? De ce unii fură câte un pic şi astfel trăiesc în belşug o viaţă întreagă, iar moldovenii fură câte o tonă şi „trăiesc” după aceasta restul vieţii după gratii? De ce moldovenilor le plac minciunile spuse de duşmani şi nu le place adevărul spus de prieteni?

Cine mi-a dezlegat alaltăieri panglica tricoloră de pe antena autoturismului: un rus sau un moldovean? Sau erau împreună?

De ce scriu aceste rânduri? Pentru că sunt moldovean sau pentru că o fac pe deşteptul? Dacă o fac pe deşteptul, de ce nu o să le placă unor semeni de-ai mei această tentativă de a spune nişte lucruri, uneori neplăcute?

De ce scriind aceste lucruri, poate banale sau chiar neadevărate, îi urăsc de moarte pe cei care îi mint, îi umilesc şi îi detestă pe moldoveni? De ce, scriind despre moldoveni, mă gândesc la faptul că ei, în esenţa lor, sunt până la urmă o viţă de români - dacă e să se ia în serios logica istoriei moderne? Câţi dintre cei care citesc aceste rânduri, vor fi de acord cu acest raţionament subiectiv despre un aspect al identităţii obiective? Cum reacţionează moldovenii care, într-un moment de înaltă tensiune intelectuală, află subit că adevărul în care au crezut este până la urmă o minciună sfruntată? Îşi recunosc necunoaşterea sau… cum?

De ce evreii îi urmăresc până la moarte pe naziştii care le-au exterminat poporul, de ce lituanienii continuă să aducă acasă osemintele consângenilor deportaţi de regimul comunist, iar moldovenii continuă să trăiască cu două feluri de amintiri, cu două feluri de monumente şi cu două morminte pentru un singur mort?

Care este deosebirea de principiu dintre noi toţi şi noi înşine? Nivelul de cunoştinţe, de competenţă, de inteligenţă, de a face faţă competiţiei, hărnicia, abilităţile profesionale, alte calităţi necesare într-o lume modernă sau nivelul de deprindere cu o anumită stare de resemnare istorico-morală, economic-ratabilă, spiritual-falsă şi, până la urmă, inutilă pentru a supravieţui ca entitate într-o lume a absorbţiei etnice grosolane uneori?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus