Actualitate

CNA-ul condus de consilierul lui Dodon o scoate basma curata pe socialista Greceanîi din dosarul furtului miliardului

Deși există mai multe documente care arată implicarea lui Alexei Greceanîi, soțul președintei Parlamentului, în gestionarea companiilor care au contractat și beneficiat de bani, Centrul Național Anticorupție (CNA) susține, într-un răspuns oferit la solicitarea ZdG, că „la această etapă a investigaţiilor nu s-a stabilit părtinitatea lui Alexei Greceanîi la contractarea creditului de 39,3 milioane de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM). Creditul a fost contractat la 4 martie 2011.

Alexei Greceanîi a devenit co-fondator al „Alsvit-Vin” pe 7 aprilie 2011 pentru o perioadă de 3 luni. La 22 iulie 2011, acesta a renunţat la calitatea de fondator”, își justifică instituția abilitată să combată corupția răspunsul privind „nepărtinitatea” soțului președintei Parlamentului în contractarea împrumutului.

„Până în prezent, acesta (creditul, n.r.) nu a fost rambursat în totalitate”

În ultimii ani, în spațiul public au apărut mai multe informații și acuzații privind implicarea familiei Greceanîi în fraudarea BEM prin contractarea mai multor credite, ultimul, în anul 2011, prin intermediul firmei „Alsvit-Vin” SRL.

Subiectul a revenit în actualitate după ce Zinaida Greceanîi a fost votată drept președintă a Parlamentului, iar un fost consilier de-al său și de-al președintelui țării, Igor Dodon, Ruslan Flocea, a ajuns director la CNA, instituția abilitată prin lege să investigheze aceste infracțiuni. În acest context, ZdG a întrebat CNA dacă are în gestiune un dosar care să ancheteze circumstanțele creditului obținut de compania „Alsvit-Vin” SRL de la BEM și care a fost rolul familiei Greceanîi în toată această tranzacție.

Instituția a admis că are în gestiune 2 cauze penale în care sunt investigate acțiunile firmei afiliate familiei Greceanîi. „În gestiunea organului de urmărire penală al CNA se află o cauză penală complexă, pornită în noiembrie 2018, care vizează peste 40 de companii, investigate sub aspectul dobândirii ilicite a mijloacelor financiare de la BEM. Printre acestea se numără şi compania „Alsvit-Vin”, fosta „Alsvit-Print”, care a beneficiat, în anul 2011, de un credit de 39,3 milioane de lei de la BEM. Suma menţionată ar fi fost oferită pentru investiţii capitale, iar în gaj au fost puse bunuri în valoare de 41,25 milioane de lei”, a precizat CNA. Instituția susține că, deşi termenul de scadenţă a creditului era anul 2015, „până în prezent, acesta nu a fost rambursat în totalitate”.


Zinaida și Alexei Greceanîi

CNA: A. Greceanîi a devenit co-fondator la „Alsvit-Vin” la o lună după ce compania a luat creditul

CNA menționează că, „la această etapă a investigaţiilor, nu s-a stabilit părtinitatea lui Alexei Greceanîi la contractarea creditului de 39,3 milioane de lei de la BEM. Concluziile preliminare vin în urma coroborării următoarelor date. Creditul de la BEM a fost contractat în data de 4 martie 2011. Alexei Greceanîi a devenit co-fondator al „Alsvit-Vin” pe 7 aprilie 2011 pentru o perioadă de 3 luni. La 22 iulie 2011, Alexei Greceanîi a renunţat la calitatea sa de fondator”, afirmă CNA.

Cel de-al doilea dosar penal gestionat de CNA în care figurează compania „Alsvit-Vin” a fost deschis la 3 mai 2019. Cele 40 de companii investigate sub aspectul dobândirii ilicite a mijloacelor financiare de la BEM sunt anchetate și sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani. „Dat fiind faptul că urmărirea penală se află la etapa preliminară, organul de urmărire penală al CNA a solicitat Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor, precum şi Direcţiei analitice a CNA să efectueze o analiză detaliată a tuturor tranzacţiilor, prejudiciilor cauzate entităţilor bancare şi să stabilească beneficiarii efectivi ai banilor contractaţi”, se mai spune în răspunsul CNA.

 Creditul de la BEM pe numele „Alsvit-Print” și offshore-ul din Cipru

„Alsvit-Print” SRL, compania care a contractat creditul de la BEM, a fost înregistrată în septembrie 2002. La 4 martie 2011, firma primește un credit în valoare de 39,3 milioane de lei de la BEM.

Conform contractului publicat anterior în spațiul public, contractul de credit era pe o perioadă de 4 ani și urma să fie rambursat până în martie 2015. Banii au fost acordați pentru investiții capitale, iar cea mai mare parte din ei, 35,5 miloane de lei, a fost utilizată pentru achiziționarea construcției de 30,8 mii de m.p. din s. Cojușna, r. Strășeni, unde activa „Fabrica de Vin Cojușna”.

Tot atunci, a fost procurată o plantație de viță de vie, două bunuri imobile în Cojușna, un bun imobil în Chișinău de 38,5 m.p. și două automobile, printre care o Toyota Land Cruiser Prado. Alte 3,8 milioane de lei au fost cheltuite pentru procurarea materiei prime și accesoriilor de vinificație: sticle, ambalaje și etichete.

Firma „Alsvit-Print” a procurat toate aceste bunuri chiar de la BEM, care le-a obținut, la rându-i, de la Fabrica de Vin din Cojușna, cea care luase mai multe credite în anii 2007-2008. Pentru că Fabrica a intrat în insolvență, iar ulterior în faliment, banca și-a exercitat dreptul de gaj și a intrat în posesia tuturor bunurilor Fabricii de Vinuri din Cojușna, ajunse ulterior în proprietatea firmei „Alsvit-Print”.

A. Greceanîi devine co-fondator la „Alsvit-Vin” după ce a fost director tehnic la „Fabrica de Vin Cojușna”

Peste o lună de la tranzacție, pe 7 aprilie 2011, compania este ținta mai multor schimbări. Aceasta își schimbă denumirea, din „Alsvit-Print” în „Alsvit-Vin” SRL, adresa juridică, dintr-un apartament din Chișinău pe teritoriul Fabricii de Vinuri din Cojușna, dar și unul dintre fondatori.

Astfel, Alexei Greceanîi, soțul actualei președinte a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, devine, oficial, co-fondator al companiei. Înainte să devină co-fondator „Alsvit-Vin”, cea care preluase „Fabrica de Vin Cojușna”, Alexei Greceanîi a fost membru al Consiliului directorilor Fabricii de Vinuri din Cojușna și director tehnic al societății pe acțiuni.

Documente publicate anterior de mai mulți politicieni, Dorin Chirtoacă, Iurie Chirinciuc și Renato Usatîi, demonstrează că legăturile lui Alexei Greceanîi cu „Alsvit-Vin”, fosta „Alsvit-Print” și „Fabrica de Vin din Cojușna” erau mult mai strânse. Astfel, un contract de tip „Trust Deed”, semnat încă la 13 ianuarie 2011, cu două luni înainte de contractarea creditului de la BEM de firma „Alsvit-Print” SRL, arată că Alexei Greceanîi deținea jumătate din cota parte a companiei cipriote „Handows Trading Limited”, pe atunci, proprietara „Alsvit-Print” SRL. Greceanîi împărțea compania cipriotă cu Ala Mândrilă, cea care astăzi deține, integral, compania aflată în procedură de faliment.

Conform acelorași documente, firma din Cipru a fost reprezentată în R. Moldova de Veaceslav Timotin, actual administrator al insolvabilităţii companiei SA „Aroma”. Timotin este soțul Marianei Timotin, membră a Consiliului Superior al Magistraturii. L-am telefonat pe Veaceslav Timotin în tentativa de a-l întreba despre tranzacțiile off-shorului cipriot în 2011, doar că acesta nu a dorit să discute cu noi. „Nu-mi amintesc nimic. La revedere”, a fost replica sa, fără a asculta subiectul discuției.

De mai mulți ani, BEM nu poate vinde gajul preluat de la „Alsvit-Vin”

Creditul contractat în martie 2011 de „Alsvit-Print”, actuala „Alsvit-Vin”, nu a fost rambursat conform graficului stabilit cu BEM, astfel că, încă în aprilie 2012, instituția financiară controlată, în acel moment, de stat, a cerut exercitarea dreptului de gaj asupra bunurilor deținute de companie. Banca însă nu a reușit nici până astăzi să vândă acele bunuri gajate în schimbul creditului.

În 2015, „Alsvit-Vin” a intrat în proces de ins0lvabilitate, procedura fiind solicitată chiar de „Fabrica de Vin Cojușna” pentru o datorie de 919 de mii de lei. Astăzi, „Alsvit-Vin” SRL este gestionată de administratorul provizoriu Simion Hortolomei, compania fiind acum în procedură de faliment. Acesta a evitat să discute cu ZdG despre situația din prezent și trecutul firmei.

Deja de câțiva ani, administrația BEM, și ea în proces de lichidare, încearcă să vândă bunurile „Alsvit-Vin” SRL, ca să-și recupereze valoarea creditului acordat, dar, fără succes. Ultima licitație a fost organizată recent, la 20 septembrie 2019, dar bunul cel mai valoros, clădirea unde activa Fabrica de Vin nu a fost vândut. Prețul cerut de BEM pentru clădire și pentru „mijloace fixe utilizate în procesul de producție a fabricii de vin” a fost de 16 milioane de lei.

„Nu s-a prezentat nimeni la licitație. Anterior, prețul bunurilor a fost mai mare, dar, odată cu trecerea timpului, pentru că nu s-au înregistrat cumpărători, acesta a scăzut. Obiectele de valoare mai mică au fost comercializate anterior”, au precizat reprezentanții BEM care se ocupă de comercializarea gajului, făcând referire la automobile sau colecția de vinuri.

Creditul obținut în 2011 de „Alsvit-Vin” de la BEM figurează și în rapoartele Kroll ca fiind nerambursat. În 2013, datoria, la fel ca și alte credite, a fost preluată de compania afiliată lui Ilan Șor, „Roseau Alliance”, după ce, la 18 martie 2013, BEM a semnat un contract prin care a cedat firmei din Marea Britanie credite neperformante în valoare de aproximativ 1 miliard de lei.

Zinaida Greceanîi
Greceanîi: „Familia mea n-are nimic cu fabrica, cu BEM, sau cu „Alsvit”.

„Soțul meu, Alexei Greceanîi a fost director la această fabrică Cojușna. Un director tehnic poate să aranjeze un împrumut? Fabrica a primit (credit, n.r.), dar fabrica are proprietari. Nu are Alexei Greceanîi nicio iotă. Da, a fost o perioadă foarte scurtă membru al Consiliului de Administrare (al Fabricii de Vin, n.r.), pe urmă s-a eliberat. Eu m-am documentat și pot să vă spun. Fabrica, până în 2010 a achitat creditul la BEM. A achitat așa cum se cuvine, în timpul cuvenit. În 2010, fabrica au falimentat-o. De ce? Prin diferite datorii care au fost… poate și niște atacuri raider. Categoric (A. Greceanîi, n.r) n-are nicio legătură cu firma „Alsvit-Print”. În 2011, în luna ianuarie, Alexei Greceanîi a fost eliberat din funcția de director tehnic de la Fabrica Cojușna. Familia mea n-are nimic cu fabrica, cu BEM, sau cu „Alsvit. Dacă este ceva, cineva să-mi spună. Sunt organele de drept. Să mă invite să-mi spună”.
(Zinaida Greceanîi, în emisiunea „Interpol” de la TV 8, 25 iunie 2015)

https://www.zdg.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *