Ultima oră

Comisia Europeană insistă că vaccinarea va rămâne voluntară şi că nu vor fi limitări de drepturi

Comisia Europeană a dat asigurări, luni seară, că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie, subliniind că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiune, potrivit Mediafax care citează Associated Press.
"Vaccinarea este voluntară", a declarat Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, argumentând că unele persoane pur şi simplu nu vor vrea să se vaccineze, iar altele nu vor putea fi vaccinate din raţiuni medicale.

"Luăm toate măsurile de precauţie astfel încât să nu creăm baze pentru tratarea diferită a acestor persoane sau vreo limitare a drepturilor", a subliniat Maroš Šefčovič, citat de agenţia Associated Press.

Maroš Šefčovič a precizat că prioritatea va fi colectarea de date, la nivel european, despre mutaţiile suferite de coronavirus şi despre modul în care acţionează vaccinurile. "Trebuie să ne asigurăm că datele vor fi colectate electronic prin respectarea tuturor reglementărilor privind sfera privată şi că acest lucru se va face prin platforme interoperaţionale, astfel încât să avem acces comun la date; este necesar să avem date despre eficienţa vaccinurilor, pentru evaluarea întregului proces de vaccinare", a subliniat Maroš Šefčovič.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *